Suntem bucuroși și onorați să anunțăm că, începând din acest an, vom organiza, împreună cu Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, a Universității de Vest din Timișoara, concursul de eseuri filozofice pentru liceeni, Din lumea Sofiei. Acesta se adresează tuturor elevilor din clasele IX-XII, înscriși la orice liceu din România.
Teologii au rămas, poate, cu sensul antic al termenului filosofie și dezvoltă un sistem de gândire a cărui miză este un mod de viață, plecând de la niște asumpții date, în timp ce filosofii s-au emancipatat și s-au specializat, devenind investigatori ai modului de a vorbi și gândi. Totuși, atunci când omul care nu e nici teolog și nici filosof citește teologie sau filosofie o face dintr-un dor de sens, din dorința de a deveni autentic și de a întrupa în propria viață o formă de adevăr.
Realitatea nu este într-un proces de devenire, indiferent dacă dorim să o percepem ca devenind mai bună sau mai rea, ci, dimpotrivă, ea pur și simplu este. Legile care guvernează realitatea sunt imuabile. Păcatul originar este parte integrantă și integrată a cosmosului, precum legile termodinamicii, și, în consecință, nu poate fi anulat sau îndreptat de niciun progres făcut de om. Nu putem progresa dincolo de ceea ce suntem, adică ființe decăzute, făcute după chipul lui Dumnezeu, și niciun progres tehnologic sau vreo inovație ideologică nu va schimba acest fapt.
Când folosim greșit semnificația unui sărut, trădăm însăși ideea de pace. E limpede pentru toată lumea că sărutul nu este doar un simbol, nu este doar un mod de a spune „te iubesc”, ci un gest prin care oferim direct iubire și împăcare. De asta nimeni nu ar trebui să îndrăznească să folosească sărutarea în mod perfid.
Cu ocazia sărbătorii pascale, membrii redacției Syntopic vă propun câteva sugestii de lectură. Sperăm că recomandările noastre vă vor îmbogăți și mai mult timpul!
Mulți oameni susțin că numele „Paște” („Easter”) este un ritual păgân al primăverii care a fost unificat cu reînnoirea lumii adusă de Hristos care se ridică din mormânt. Pentru cei pioși, această conexiune poate părea o frumoasă împletire a naturalului și supranaturalului. Cu toate acestea, pentru lumea seculară, presupusele rădăcini precreștine ale Paștelui sunt o oportunitate pentru a scoate din ecuație enervanta cruce și nonsensul mormântului gol și de a păstra în centrul atenției semnele primăverii – iepurașii, florile și ouăle.
Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri despre capitolele din Noul Testament care vorbesc despre perioada Paștilor și cea imediat următoare este că acestea prezintă, în mare măsură, ceva de necuprins cu rațiunea. În Evangheliile canonice, Biserica a recunoscut că a fost nevoie de ceva timp pentru ca primii creștini să poată înțelege ce s-a întâmplat la Înviere și cum aceasta a schimbat totul.
Atât filosofia, cât și teologia, presupun teoretizări ale experiențelor lor fondatoare, pentru a ajunge la perspective cât mai cuprinzătoare. Iar aici relația dintre cele două este nu numai de dorit, ci îmi apare ca inevitabilă. Întrebarea privește raportul dintre credință și rațiune și poate fi adresată atât filosofului cât și teologului. Forma cea mai adecvată a punerii problemei nu este excluziunea, ci dialogul.
Atât sarcina teologiei, cât și sarcina filosofiei au fost extrem de dificile în secolul XX, date fiind dezvoltarea accelerată a științei, a tehnicii și dezastrele regimurilor autoritare sau ale războaielor. Occidentul se afla deja într-o criză existențială, creștinismul fiind din ce în ce mai secularizat […] calea căutării „dumnezeirii lui Dumnezeu” pare să fie salvatoare pentru cel care reușește să-L aducă în ne-uitare și să-I primească prezența. Dacă este sau nu și fenomenologia o astfel de cale rămâne o întrebare deschisă, la care atât filosofii, cât și teologii sunt chemați să răspundă.
Femeile lui Hrosvita sunt marcate de mai mult decât de virtutea lor. În „comediile pioase” ale lui Hrosvitha, eroinele folosesc umorul în apărarea binelui, mustrându-i pe bărbați astfel încât pofta și hărțuiala lor să pară ridicole.