Robert Gabriel Ciobanu

Robert Gabriel Ciobanu este exchange student la Faculty of Humanities, Norwegian University of Science and Technology și urmează în paralel un doctorat în Științe Politice în cadrul Școlii Interdisciplinare de Studii Doctorale, Universitatea din București, în care explorează legătura dintre teoria instituțională, policentrism și teoria funcțională a lui David Mitrany. În prezent, este Frédéric Bastiat Fellow la Mercatus Center, George Mason University și Civitas Dei Fellow la Thomistic Institute, Dominican House of Studies. De asemenea, este cercetător asociat la Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN), Universitatea din București.
Robert crede în forța dialogului și în necesitatea comunităților. Este convins că oamenii au nevoie de modele și că formarea intelectuală în absența celei morale înseamnă ratare (umană). Cu toate astea, preferă realitatea în detrimentul idealului și apreciază literatura și teatrul care nu transmit teze, ci surprind experiența umană în toată complexitatea ei.

Este cu putință o ortodoxie scolastică?

Dacă tradiția este esențială pentru creștinismul răsăritean, iar tradiția, în elementele ei non-dogmatice, se construiește prin deciziile fiecărei generații, atunci fiecare generație, inclusiv a noastră, are un rol activ în evoluția ortodoxiei. Departe de a fi închiși într-o logică deterministă și emasculată conceptual, ortodoxia ni se înfățișează ca un spațiu potențial fertil pentru interacțiuniea dintre credința în Revelație și forța rațiunii umane.

A distrus capitalismul cultura înaltă?

Fără a distruge valoarea intrinsecă, capitalismul adaugă un strat care, cu toate că a existat întotdeauna, a ieșit în prim plan odată cu secolele al optsprezecelea și al nouăsprezecelea. Chiar dacă în multe cazuri valoarea exprimată monetar reflectă și valoarea intrinsecă a bunurilor, cele două nu se suprapun mereu. Din contră, uneori lucrurile stau pe dos.

Libertatea academică și rolul universității în societatea modernă

Principala provocare la adresa libertății academice vine din partea celor care propun o schimbare a rolului social al universității. Chiar dacă nu o recunosc deschis, aceasta este presupoziția tacită pe care o îmbrățișează cei mai mulți. Astfel, dacă vrem să facem un pas înainte și să avem o discuție consistentă cu privire la libertatea academică, trebuie să mergem până la rădăcinile problemei și să răspundem deschis la întrebarea: care ar trebui să fie astăzi rolul universității în societate?

La ce să ne așteptăm, totuși, de la modernitate?

Această discrepanță posibilă între ierarhia ontologică a bunurilor și structura de preferințe ale indivizilor, așa cum se reflectă ea în sistemul de prețuri, este una din principalele surse care alimentează reacțiile anti-moderne. Cu cât discrepanța este mai mare, cu atât reacția anti-modernă este mai virulentă.

Educația clasică sau exercițiul de a te lua în stăpânire

Partea bună este că astăzi am depășit, într-o oarecare măsură, această dihotomie aparentă între educația științifică și cultura umanistă. Nimeni nu se mai poate îndoi în zilele noastre – probabil cu excepția unor scientiști radicali – că progresul științific nu conduce la progres moral. Pe de altă parte, este fără putință de tăgadă că știm mai multe despre corpul și creierul uman, precum și despre mediul înconjurător și universul fizic decât știau, acum mai bine de două mii de ani, grecii. Dar știm oare mai multe despre universul interior, despre viața intelectului sau despre relația dintre gândirea teoretică și acțiunea morală decât știau, de pildă, Platon și Aristotel? Ne aflăm, așadar, într-unul dintre cele mai interesante și fructuoase momente istorice, căci avem ocazia, poate pentru prima dată, să combinăm evoluția științifică cu gândirea anticilor.

Histrionii lumii pandemice. Cum ne-am obișnuit să trăim, zi de zi, cu ei

Miza în acest moment, cel puțin în înțelegerea mea, este să înlăturăm bruiajul propagandistic și să oferim spațiu de dezbatere profesioniștilor. Mai devreme sau mai târziu, pandemia va trece, dar fenomenul de care pomenesc va rămâne. De aici înainte, specialiștii vor fi doar o voce printre celelalte voci ale propagandiștilor. Toți vom avea acces la informație, dar nu vom fi ști sau nu vom avea capacitatea și discernământul să ne orientăm în cantitatea enormă de informație pe care o vom avea la dispoziție. De aceea este nevoie ca opinia specialiștilor să prevaleze în fața urletului isteric al propagandiștilor de toate felurile.

La ce bun să mai faci publicistică astăzi?

O cultură vie are nevoie de publicistică. Declinul publicisticii aduce cu sine declinul dezbaterii publice. Când oamenii instruiți se retrag în câmpul îngust al propriei specializări, când profesorii și cercetătorii se rezumă numai la scriitura academică, inaccesibilă publicului larg, când fiecare dintre noi își urmărește propriul interes, fără a mai acorda atenție treburilor publice, ne aflăm pe un drum care va duce, mai devreme sau mai târziu, la colapsul culturii liberale. Căci o cultură liberală nu poate supraviețui fără dezbateri de idei.

Fundamentele creștine și democrate ale Uniunii Europene

A treia poziție pe care o biserică, occidentală sau orientală, o poate adopta față de democrație este cea îmbrățișată oficial de Biserica Catolică la Conciliul Vatican II. Potrivit acestei poziții, democrația este expresia politică a valorilor și învățăturilor morale creștine, în centrul cărora se află persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu. Doar un regim politic care apără drepturile omului și demnitatea persoanei poate fi compatibil cu mesajul hristic, doar într-un regim în care persoanele sunt tratate egal, fără discriminare pe baza poziției sociale sau rasei, valorile care transpar din Evanghelii capătă conținut în planul ordinii politice. La această înțelegere a democrației a contribuit în bună măsură Jacques Maritain.

Principiul rațiunii, incompletitudinea tradiției și problema conservatorismului occidental

Din acest punct de vedere, tradiția este, desigur, o sursă de cunoaștere. O cantitate uriașă din cunoașterea pe care specia umană a descoperit-o și îmbunătățit-o de-a lungul timpului se perpetuează prin normele, cutumele și obiceiurile moștenite prin tradiție. Între excesele raționalismului și opoziția completă la forța normativă a rațiunii, se află o poziție de mijloc, care în timp ce susține primatul logic al rațiunii, acceptă necesitatea morală, politică și epistemică a tradiției.