Întrebările firești pe care ni le punem despre cum s-a ajuns la actuala Uniune Europeană se încadrează în teritoriul filosofiei istoriei, pe care îl îmbogățesc cu un caz momentan unic. Din răspunsurile schematice pe care le putem oferi trebuie să tragem concluzia, cred eu, că Europa unită de astăzi moștenește o doză semnificativă de arbitrar istoric, pe care l-aș privi deopotrivă ca oportunitate, precum și ca risc.
Teza pe care o susțin, așa cum va reieși și din paragrafele următoare, este aceea că Europa politică – politicile adoptate de Uniunea Europeană și de multe dintre statele naționale europene – a trădat Europa culturală – acea idee normativă potrivit căreia individul sau persoana umană este intrinsec valoroasă și ireductibilă la vreun scop politic, social sau economic și, prin urmare, individul sau persoana umană este decidentul politic ultim.
Anul trecut am început să studiez dreptul în paralel cu filologia clasică. La început, a fost dificil să urmăresc diversitatea temelor abordate la cele două facultăți, deoarece, pe când la drept este dezirabilă dezvoltarea unei gândiri juridice și al unui comportament dezinhibat, la filologie clasică se cere asumarea unei gândiri analitice și se optează mai degrabă pentru așezare, atât din punct de vedere mental, cât și sufletesc.
Pe vremuri, picturile erau bunuri de lux, așadar nu este surprinzător că majoritatea tablourilor prezintă scene în care se poate regăsi doar 10 sau 20% din populație. În general, tablourile în care este redat modul în care toți cetățenii își duceau traiul sunt rare. Iar, printre acestea, majoritatea înfățișează scene negustorești, precum cele cu nave care aduc pește în docuri, mărfuri comercializate, piețe de pește și cămările în care se depozitau alimentele, fiind, totodată, și motivele cele mai des întâlnite în picturi.
Dar dincolo de acest lucru, criticile aduse de Scheler sunt legitime dintr-un motiv care devine din ce în ce mai des resimțit în societățile noastre, anume acuta pierdere a sensului ce vine din destrămarea unei ordini sociale și politice solide, în care fundamentele societății sunt puse constant sub semnul întrebării și în care nicio credință nu mai poate fi luată de-a gata. Iar progresul tehnologic și capitalismul constituie, cu siguranță, condițiile necesare pentru apariția acestui punct de criză.
S-a înșelat. Într-adevăr, a apărut ceva. Pentru că s-a descoperit curând că o informație specifică era atât de valoroasă încât întregul Internet ar trebui să fie restructurat pentru a o capta. Acea informație: tu. Postman nu a prevăzut că Internetul, prin intermediul funcției de „căutare”, se va întoarce împotriva noastră ca o „oglindă unidirecțională” (pentru a o cita pe Shoshana Zuboff în „The Age of Surveillance Capitalism”), prin care suntem supravegheați încontinuu. Căutarea ne este prezentată ca un instrument pentru a privi spre exterior, dar, de fapt, este o biopsie.
Un creator de tehnologie poate să mizeze sau nu pe intimitatea utilizatorilor, să le ofere sau nu siguranță în mediile online, să favorizeze sau nu conflictul pe rețelele de socializare, să caute sau nu obținerea cât mai multor date personale – toate acestea sunt reflectate în modul în care acea tehnologie poate fi utilizată încă „din fabrică”. Spațiul de manevră și de alegere pe care ni-l oferă o anumită tehnologie este, deci, într-o bună măsură predefinit, parametrii săi de funcționare fiind constituiți din alegeri eminamente existențiale care devin ireversibile pentru utilizatori din cauza complexității lor tehnice, marja de personalizare a unui mediu tehnologic fiind și ea un dat.
În încercarea de a înțelege modul în care se configurează tehnologia în raport cu existența omului, filozoful francez Jacques Ellul reușește să surprindă și să anticipeze, cu luciditate, câteva dintre coordonatele definitorii ale tehnologiei și ale lumii tehnicizate. Prin demersul său, urmărește să atragă atenția asupra diferențelor dintre tehnica tradițională și tehnica generalizată a lumii noastre, analizând modul în care cea din urmă acaparează, prin logica sa, fiecare segment al vieții omului.
Ne confruntăm cu o lume digitală a contrastelor care, pe cât este de reglementată, pe atât este de orientată să eludeze orice fel de constrângere legală în mersul ei. Ne rămâne posibilitatea de a rămâne pasivi în fața acestui colos digital sau de a fi proactivi în a ne proteja pe noi și datele noastre personale. Dacă decidem să fim proactivi, GDPR nu trebuie să fie decât începutul.
Întrebarea dacă tehnologia a produs mai mult rău sau bine nu poate fi soluționată în mod absolut, ceea ce ne amintește de umanitatea și limitările noastre, de faptul că a ne erija într-o entitate omniscientă constituie o denigrare a ceea ce suntem. Aici, conștiința morală individuală joacă un rol important, ghidându-ne prin labirintul posibilităților axiologice și ajutându-ne să stabilim, în fond, ceea ce este bine pentru a ne apropia de idealul eudaimonic.