Teodora Nichita

Teodora Nichita urmează un doctorat în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, cu o teză în care încearcă să analizeze fundamentele morale ale conceptelor juridice de vină, responsabilitate și pedeapsă. A absolvit masterul Philosophy, Politics and Economics al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, cu o lucrare în care a reunit cazuistica medievală și teoria virtuților în tradiție neo-aristotelico-tomistă. În cadrul licenței, a studiat Politics and Eastern European Studies la Londra (UCL), perioadă în care a fost și student Erasmus la Praga (Universitatea Karlova) și Cracovia (Universitatea Jagiellonă). A fost Civitas Dei Fellow la Thomistic Institute, Dominican House of Studies și Don Lavoie Fellow la Mercatus Center, George Mason University. Este cercetător în cadrul Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN). Preocuparea recurentă în cercetarea ei vizează modul în care putem construi o relație coerentă între teorie și practică.
Încercând permanent să nu piardă din vedere vreuna dintre dimensiunile ființei umane, este fascinată de filmele lui Bergman, de concertele de pian și orgă, de flori și antichități și mereu pusă pe a descoperi colțuri ascunse din orașele unde călătorește. Teodora este convinsă că o prezență umană închegată poate influența decisiv preocupările altei persoane și ține foarte mult la miza personală și metafizică a întreprinderilor teoretice. Speră că într-o zi va locui în Praga, împreună cu o familie numeroasă.

Principiul tradiției, incompletitudinea rațiunii și problema liberalismului (clasic) occidental

Implicația argumentelor pe care am încercat să le articulez mai sus este că relația de bicondiționalitate dintre rațiune și tradiție se transferă la nivelul conservatorismului și liberalismului clasic. Chiar dacă cel din urmă nu trebuie să pună, prin definiție, accentul pe tradiție, totuși nu poate să eludeze logica procesului cunoașterii și să facă abstracție de cadrul în care acesta are loc. Asta implică o acceptare și valorificare a cunoașterii ce a fost acumulată până în momentul respectiv, a mizelor intangibile spre care tinde mintea noastră și a modului în care acestea ne limitează autonomia aparent totală și tangibilă.

Despre rolul religiei în ordinea capitalistă. Recenzie la „Avuția religiilor. Economia politică a credinței și apartenenței religioase” (II)

Dat fiind că McCleary și Barro extind aplicarea structurii de analiză inspirată din teza weberiană asupra islamului, în finalul celui de-al 4-lea capitol aceștia ne propun un viitor proiect de cercetare deosebit de interesant și relevant: explorarea implicațiilor economice a unor alte religii importante ale lumii, cum ar fi hinduismul sau budismul, sau a altor confesiuni creștine, precum iudaismul sau ortodoxia.

Samuel Gregg: Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

În zilele noastre, faptul că Dreapta este foarte divizată nu reprezintă un secret. Indiferent dacă vorbim despre probleme de securitate națională sau despre economie, mai multe grupuri care, cu puțin timp în urmă, nu ar fi ezitat să se alieze împotriva unor adversari comuni sunt acum, în mod deschis și agresiv, oponenți.

Interviu cu jurnalistul și publicistul Petre M. Iancu: „Cei mai mulți dintre colegii mei jurnaliști nu s-au trezit nici după decenii”

Or, cei mai mulți dintre colegii mei jurnaliști nu s-au trezit nici după decenii. Se comportă ca în fabula broaștelor aruncate în apă rece, care nu sar din oală înainte de a da în clocot pentru că se obișnuiesc cu încălzirea ei treptată și nu realizează ce-i așteaptă. Conformându-se premiselor false că ar trăi într-o lume îngrozitoare, ce trebuie supusă revoluției, acești ziariști au acceptat să-și transforme jurnalismul din unul informând obiectiv, în propagandă grețoasă și activism, ca și cum nu dezinformarea, ci informația obiectivă și analiza detașată ar echivala cu complicitatea la rău, la crimă și la victimizarea de nevinovați.

Étienne Gilson și Leo Strauss – un „dialog” privind tensiunea dintre filozofie și teologie. O pledoarie pentru „teologia optimismului cognitiv” și „filozofia bunului simț”

Ce poate fi mai limpezitor pentru o conștiință care caută ordinea în sine și în lume decât încercarea sinceră de a scoate la suprafață, și nu de a oculta, adevărul? De ce am uitat că emoțiile și pasiunile sunt obstacolele ce stau în calea rațiunii și nu invers? De ce credem că limbajul ar putea umple golul produs de lipsa ideii? Oare vom reuși să abandonăm aceste premise care ne determină uneori să ratăm substanța problemelor și să cultivăm o teologie a emoției primare și o filozofie a întortocherii lingvistice?

De ce teoriile etice emotiviste nu reprezintă o soluție la paradigma „morții lui Dumnezeu”

Aceasta este teoria aristotelică a virtuților care, deși este compatibilă cu teismul, nu este dependentă de el, fiind fundamentată în natura omului, a cărei lege naturală poate fi descoperită și înțeleasă de către mintea umană. Prin intermediul acestei legi naturale, omul află care este scopul său și tot din ea derivă și cunoașterea morală necesară pentru a-l atinge – cunoaștere care depășește simpla subiectivitate sau experiență personală.