Una dintre dezbaterile curente din spațiul public aduce în lumină un fenomen complex, sensibil și cu consecințe mai mult sau mai puțin cunoscute de publicul larg: fenomenul dispariției figurii paterne din viața tot mai multor copii.
Joaca este ordinea juridică a statului înaintea transplantului juridic. Jocul este ce s-a format în urma acestuia. Regulile acceptate sunt ceea ce se întâmplă în momentul în care operează aculturația juridică, iar cele neacceptate, care duc la confuzie, sunt rezultate ale transplantului juridic.
Filmele lui Hitchcock îmbină misterul, suspansul, intriga polițistă și analiza psihologică; acțiunea se petrece, mai mereu, în lumea burgheziei anglo-americane de secol trecut.
Cunoscut pentru îmbinarea diferitelor medii artistice, de la pictură, la colaje, instalații media sau desen, Rubert se distinge pe scena contemporană printr-un stil care nu poate fi trecut prea ușor cu vederea, marcat fiind de personaje cadaverice și reprezentarea spațiilor cotidiene. În lucrările sale, artistul chestionează percepția comună asupra relațiilor ca obiect al unui sentiment ideal și aduce în fața spectatorului o realitate, brută, necizelată așa cum (poate) nu vrem să o vedem.
Când dezastrul a lovit eram cu toții adormiți / doar Dumnezeu știe cum în acel moment / ne-am trezit din somnul cel de moarte
Dreptul natural, înțeles corect, nu este expresia retorică a preferinței personale pe care o descrie Banner. În schimb, este înrădăcinat în natura și țelul realității însăși și, prin urmare, are implicații serioase pentru ordonarea vieții noastre prin norme juridice și sociale.
Cine nu și-a refuzat cumplita sfîșiere de a trăi perfect lucid toate detaliile propriei vieți – și chiar cel care le-a căsăpit uneori perfect funcțional – știe că doar zahărul, sarea și piperul se țin în compartimente corect separate.
După parcurgerea statisticilor abundente și a comentariilor destul de ample care constituie această lucrare, pare că revelația principală a cărții este pe cât de frapantă, pe atât de banală: bărbații și femeile au, în general, viziuni și așteptări radical diferite despre dimensiunea sexual-romantică a vieții. Și de aici – întrebarea, la fel de banală: Chiar este cu adevărat nevoie să citim o astfel de carte pentru a ajunge la această concluzie?
Oamenii sunt, într-o perspectivă evoluționistă, o specie care a dezvoltat relații monogame fără ca acestea să facă parte, intrinsec, din natura lor. Teoria la care mă refer sugerează că organizarea comunităților primitive în cupluri a fost o modalitate de a spori șansele de supraviețuire, economisind resurse care, din punctul de vedere al unui individ dornic să-și răspândească genele, altminteri s-ar fi risipit în mai multe direcții.
