Iuliana-Diana Petrescu
Iuliana crede că înțelegerea și cunoașterea nu trebuie privite izolat, ci mereu îndreptate înspre împlinirea parcursului uman personal și al celui de lângă noi. Pentru ea, disciplina este singura cale către demnitate și libertate. Se bucură de eleganța așezată a lumii, mai ales așa cum se revelează aceasta în matematică sau muzică.
Ce-am greșit al meu să fie
Cine nu și-a refuzat cumplita sfîșiere de a trăi perfect lucid toate detaliile propriei vieți – și chiar cel care le-a căsăpit uneori perfect funcțional – știe că doar zahărul, sarea și piperul se țin în compartimente corect separate.
Portretul artistului ca tânăr rebel: Un interviu cu Ellen Marie Moysons
Arta poate avea mai multe funcții, în raport cu cel care o creează. Unii artiști au menirea de a provoca și de a depăși limitele. Alți artiști sau alte picturi sau lucrări sunt mai degrabă menite să atragă atenția asupra armoniei și frumuseții, de exemplu, sau să materializeze aceste sentimente. Cred că poate mai important decât ceea ce este reprezentat de fapt este energia care emană dintr-o lucrare.
Cum să-ți descoperi vocația și apoi să te ratezi
Avînd toate aceste lucruri în vedere, mă aplec asupra unui articol intitulat duios „The Mundanity of Excellence” („Banalitatea excelenței”). Conceptul său fundamental este coșmarul oricărui ratat: excelența nu se bazează pe talent, ci pe o sumă de mici alegeri banale practicate cu sfințenie.
Christina Rossetti: Amor mundi
„O, un-te-ndrepți mergând, cu plete-ți fluturând
În vânt de-apus bătând, pe drumul cel din jos?”
Drew Maglio: Prometeu Descătușat. Avertismentul lui Mary Shelley despre scientism
În cercurile de secol XIX unde se întâlneau adepții curentului romantic, abundau aluziile la alegoria lui Prometeu. Percy Shelley a scris Prometeu Descătușat în timp de Lord Byron scria Prometeu […] În alegoria lui Prometeu, acesta este atât erou, cât și personaj negativ. Într-una din ipostaze, el a modelat umanitatea (și apoi le-a oferit oamenilor focul) din lut pentru a-i ajuta pe titani în lupta lor cu zeii.
Paul Krause: Augustin și „Cetatea lui Dumnezeu”. Primul război cultural
În „Cetatea lui Dumnezeu”, Augustin dezvăluie sistematic ideologia goală a cetății omului și a Imperiului Roman într-o contranarațiune ce îți taie răsuflarea, rămânând remarcabil de modernă și relevantă chiar și astăzi. În contrast cu cetatea omului, Cetatea Iubirii, afirmă Augustin, este cetatea îndumnezeită de care aparțin creștinii, cetatea după care tânjeau Homer și Vergiliu.
George Weigel: Umor papal
Umorul lui Ioan Paul al II-lea, așa cum l-am perceput eu, tindea spre ironie: nu în sensul postmodern, în care ironia este la mică distanță de cinism, ci în modul mai venerabil al ironiei ce recunoaște faptul că nu suntem la cârma vieților noastre și că vom ajunge în rolul de bufon de curte dacă încercăm să controlăm totul.
Wesley J. Smith: „Statutul de persoană al animalelor” devine ceva obișnuit
Susținerea din ce în ce mai mare pentru statutul de persoană al animalelor printre formatorii de opinie din domeniile științei, filozofiei, politicii, dreptului, din spațiul mass media și cel al culturii de masă arată cât de puternic noțiunile subversive de drepturi ale animalelor și statut de persoană al animalelor au permeat cele mai importante structuri de putere. Poate și mai alarmant, pe măsură ce susținerea pentru statutul de persoană al animalelor crește, apărătorii excepționalismului uman își găsesc cu greu locul în discursul intelectual și publică cu siguranță puține articole în mass media.
Există minte dincolo de corp?
Ce face parte din mintea mea: textul în sine pe care îl am în față, informațiile acumulate și stocate după lectura sa sau doar acest gînd introspectiv și trecător pe care îl am chiar acum?