Iuliana-Diana Petrescu

Iuliana-Diana Petrescu urmează programul de masterat Cognitive Sciences din cadrul Universității din București. Și-a finalizat studiile de licență în Literatură universală și comparată și limba și literatura engleză la Universitatea Babeș-Bolyai, cu o lucrare despre influențele perspectivelor augustiniană și bergsoniană în problematica temporalității din lirica lui T.S. Eliot. Este Civitas Dei Fellow la Thomistic Institute, Dominican House of Studies și fostă bursieră a Colegiului de Performanță al Universității Babeș-Bolyai. În prezent, lucrează și ca editor în cadrul organizației Edictum Dei.
Iuliana crede că înțelegerea și cunoașterea nu trebuie privite izolat, ci mereu îndreptate înspre împlinirea parcursului uman personal și al celui de lângă noi. Pentru ea, disciplina este singura cale către demnitate și libertate. Se bucură de eleganța așezată a lumii, mai ales așa cum se revelează aceasta în matematică sau muzică.

Drew Maglio: Prometeu Descătușat. Avertismentul lui Mary Shelley despre scientism

În cercurile de secol XIX unde se întâlneau adepții curentului romantic, abundau aluziile la alegoria lui Prometeu. Percy Shelley a scris Prometeu Descătușat în timp de Lord Byron scria Prometeu […] În alegoria lui Prometeu, acesta este atât erou, cât și personaj negativ. Într-una din ipostaze, el a modelat umanitatea (și apoi le-a oferit oamenilor focul) din lut pentru a-i ajuta pe titani în lupta lor cu zeii.

Paul Krause: Augustin și „Cetatea lui Dumnezeu”. Primul război cultural

În „Cetatea lui Dumnezeu”, Augustin dezvăluie sistematic ideologia goală a cetății omului și a Imperiului Roman într-o contranarațiune ce îți taie răsuflarea, rămânând remarcabil de modernă și relevantă chiar și astăzi. În contrast cu cetatea omului, Cetatea Iubirii, afirmă Augustin, este cetatea îndumnezeită de care aparțin creștinii, cetatea după care tânjeau Homer și Vergiliu.

George Weigel: Umor papal

Umorul lui Ioan Paul al II-lea, așa cum l-am perceput eu, tindea spre ironie: nu în sensul postmodern, în care ironia este la mică distanță de cinism, ci în modul mai venerabil al ironiei ce recunoaște faptul că nu suntem la cârma vieților noastre și că vom ajunge în rolul de bufon de curte dacă încercăm să controlăm totul.

Wesley J. Smith: „Statutul de persoană al animalelor” devine ceva obișnuit

Susținerea din ce în ce mai mare pentru statutul de persoană al animalelor printre formatorii de opinie din domeniile științei, filozofiei, politicii, dreptului, din spațiul mass media și cel al culturii de masă arată cât de puternic noțiunile subversive de drepturi ale animalelor și statut de persoană al animalelor au permeat cele mai importante structuri de putere. Poate și mai alarmant, pe măsură ce susținerea pentru statutul de persoană al animalelor crește, apărătorii excepționalismului uman își găsesc cu greu locul în discursul intelectual și publică cu siguranță puține articole în mass media.

David P. Goldman: Muzică sacră, timp sacru

Întrebarea, desigur, este ceea ce face posibil ca muzica să transmită un sentiment al sacrului în felul în care susține Benedict. Răspunsul ar trebui căutat, mai întâi, în percepția noastră a timpului. Pentru că suntem muritori, și pentru că religia în sine răspunde la mortalitate, intuițiile noastre despre sacru se nasc din experiența tensiunii dintre existența trecătoare a umanității și viața eternă a lui Dumnezeu.

Gary Saul Morson: Tirania teoriei

Toulmin și-a petrecut cariera luptându-se împotriva acestui tip de erori logice, pe care le-a găsit nu doar eronate din punct de vedere filozofic, ci și distructive social. Rațiunea abstractă, a argumentat el, este numai unul din modelele de cunoaștere existente, potrivit în anumite circumstanțe, dar nu în altele. Mi-a povestit odată de o prelegere la care a participat la Universitatea Chicago, intitulată „Este rațional să fii rezonabil?”. „Mi-am dat seama instantaneu”, a explicat el, „că întrebarea centrală a vieții mele intelectuale a fost întocmai cea opusă: este rezonabil să fii rațional?”.