Seminare

Advanced Autumn Seminars in Philosophy

În zilele de 17 și 18 septembrie 2021, Redacția Syntopic a organizat, în parteneriat cu Institute for Economic Studies – Europe și Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă două seminare cu Douglas B. Rasmussen, profesor emerit la St. John’s University în New York și un remarcabil scholar, care și-a dedicat întreaga cercetare încercării de a demonstra relevanța continuă a gândirii aristotelice și tomiste în lumea modernă și contemporană. Având ca punct de plecare trilogia scrisă de invitatul nostru, alături de colegul său Douglas J. Den Uyl, am discutat două teme ale căror importanță poate fi cu greu subestimată: cum mai poate fi justificată, într-o eră a postmodernismului și constructivismului, o poziție metafizică realistă, care afirmă existența unei realități obiective independente de fiecare dintre noi, și în ce măsură o astfel de viziune, inspirată din gândirea lui Aristotel și Toma din Aquino, este compatibilă cu o perspectivă teologică asupra lumii.