Dezbaterile Syntopic

Dezbaterile Syntopic reprezintă un proiect al platformei Syntopic prin care încercăm să aducem împreună specialiști din discipline diferite, care să discute despre temele și subiectele de interes pentru societatea contemporană. Dezbaterile Syntopic încearcă să răspundă nevoii de a readuce în prim planul discuțiilor publice experți și specialiști a căror competență și autoritate epistemică pot contribui la clarificarea și soluționarea acelor probleme care ne afectează pe toți.

Europa – între istorie și reformă

Dezbaterea s-a concentrat asupra prezentului și viitorului proiectului european într-o lume a incertitudinilor. Cum arată astăzi proiectul european în raport cu ideile părinților fondatori? Vorbim în continuare de o Europă a națiunilor, sau facem pași hotărâți în direcția unei construcții de tipul Statelor Unite ale Europei? Putem vorbi de o reașezare a ordinii europene, în contextul războiului din Ucraina?

Credința și cultura: sunt ele compatibile?

Relația dintre creștinism și cultură a fost intens dezbătută încă de la apariția creștinismului. Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, dar în același timp a făcut parte din cultura și civilizația iudaică. Apostolul Pavel și primii teologi creștini au intrat în mod inevitabil în contact cu cultura greacă în misiunile lor de propovăduire a Evangheliei. De-a lungul timpului, teologii, filosofii și creștinii de rând s-au confruntat cu această întrebare privitoare la relația dintre creștinism și cultură, iar răspunsurile au fost și sunt dintre cele mai surprinzătoare. Chiar și astăzi, mulți creștini găsesc dificil de împăcat credința în Dumnezeu și cultura; viața religioasă și viața intelectuală. Tocmai din acest motiv ne-am gândit, prilejuiți fiind de apropierea Sărbătorilor Pascale, să discutăm despre un subiect atât de important pentru civilizația occidentală.

Criza din Ucraina. Interpretări, perspective și scenarii

Recent, Rusia a invadat Ucraina. Statele occidentale au aplicat, din acel moment, o serie de sancțiuni economice Rusiei și au trimis armament de luptă armatei ucrainene. Ceea ce părea un război rapid de capturare a Ucrainei s-a transformat într-un eșec parțial pentru armata rusă. În aceste momente de confuzie și incertitudine, s-au vehiculat în spațiul public scenarii alarmante, interpretări eronate, s-au propus soluții extreme și, nu de puține ori, exponenții acestor idei, argumente și interpretări s-au dovedit persoane fără expertiză reală.

Ce ne-au arătat ultimii doi ani despre limitele științei?

Prima întâlnire din seria Dezbaterilor Syntopic a explorat întrebarea „Ce ne-au arătat ultimii doi ani despre limitele științei”? Așa cum ne amintim cu toții, în ianuarie 2020 un virus nou se răspândea rapid în toată lumea. În mai puțin de câteva luni, spitalele au fost copleșite, economia zdruncinată, școlile închise, iar un lockdown cvasi-general a ținut pentru mai multe luni întreaga populație în case.