Modelul unor școli precum cele prezentate de Anca Manolescu – bazate pe prietenie, dar fără să excludă disciplina, bazate pe libertate, dar fără să adopte un anarhism epistemic sau metodologic – pare chiar mai potrivit timpurilor „eliberatoare” de astăzi și, paradoxal, stă chiar la baza educației clasice, mai ales dacă la baza lor stă dorință genuină de înțelegere a sinelui și a lumii.
Normele legale constituie un șablon universal în granițele unei puteri suverane, dar el nu poate rămâne rigid. Prin însăși natura ei, legea este chemată să răspundă unor diverse realități sociale; drept dovadă, orice normă care nu mai răspunde acestei realități părăsește dreptul pozitiv prin aceeași voință suverană a poporului sau cade în desuetudine.
Nu le putem avea pe toate și niciodată nu le vom avea pe toate: este imposibil ca părțile să fie identice cu întregul, cu toate că totalitatea părților sunt întregul fiindcă îl alcătuiesc. Cred că specializarea ține de o ordine naturală, care se reflectă în nivelul de dezvoltare, dar mai ales în nevoile specifice fiecărui organism – societate, instituție, națiune etc. Văd, prin urmare, chiar o formă de determinism în privința distribuirii sarcinilor într-un organism, fiind o condiție necesară pentru supraviețuire și îmbunătățirea condițiilor de viață. Felul în care aceste sarcini sunt distribuite, faptul că nevoile societății ca organism sunt sau nu atinse sau dacă societatea prosperă sau nu, ține mai ales de dibăcia, de inteligența cu care sunt alese mai întâi obiectivele, apoi sarcinile. Cu cât societatea este mai inteligentă și mai bine educată sau instruită, cu atât mai eficientă este în atingerea acestor deziderate.
Murdoch este remarcabilă în descâlcirea acestor motivații încâlcite, însă rămâne destul de intrigantă întrebarea despre cum ar putea ea să împace o astfel de poveste cu cealaltă preocupare a sa, filosofică, în care vorbește despre puterea transformatoare a dragostei și compasiunii și despre suveranitatea binelui.
Una dintre tentațiile omului modern, care provine inclusiv din omniprezența tehnologiei, este cea a unei socializări extinse cu un număr impresionant de oameni foarte diverși […] așa cum prin abordarea unui singur domeniu al cunoașterii, ne formăm deschiderea spre o multitudine de alte domenii, în același mod, prin formarea unei legături temeinice cu o singură persoană, vom fi capabili să creăm multe relații calitative cu oamenii din jurul nostru.
Specializarea, de cele mai multe ori corelată cu o funcție socială și cu o poziție într-o ierarhie valorică, presupune, deci, o serie de negocieri între subiect și realitățile exterioare. Prin specializare, subiectul scontează legitimarea unui anumit atribut, a unui determinant social care să rezolve anxietatea produsă de întrebarea plantată încă din copilărie: acum știu ce sunt, fiindcă sunt inginer, sunt doctor, sunt avocat, sunt profesor etc.
Diferența dintre adevăratul polimat – nu reprezentarea lui populară în cultura noastră – și specialist este una cantitativă, pe când diferența dintre polimat și diletantul cultivat, generalist, este calitativă. A lua în posesie un obiect al cunoașterii te apropie de da Vinci mai mult decât faptul de a lua act de existența unui număr aproape infinit de obiecte ale cunoașterii.
Însă nu este vorba doar despre a utiliza literatura ca mijloc de combatere politică. Estetica limbajului depășește de multe ori contingențele socio-politice și răspunde nevoii proprii omului de tratare simbolică a realității prin narațiune sau discurs poetic.
Atmosfera în care filozofia încearcă să supraviețuiască astăzi este întru totul irespirabilă. În spatele atacurilor de tot felul la care este supusă, utilitariste și pragmatice, politice și economice, instituționale și academice, stă de fapt o sursă unică: ideologizarea. Ceea ce face ideologia să fie atât de periculoasă este că posesia ideologică de care vorbea Dostoievski nu ține cont de nicio „tabără”.
Deși Foucault a început să se afirme încă din anii ‘40 și ‘50, apariția sa publică era în mod fundamental cea a unui tânăr din anii ‘60: precoce, răsfățată, egocentrică, plină de manifestări politice puerile, stăpânită de fanteziile neîmplinite ale unui extaz absolut.