Diana-Elena Moldoveanu

Diana Moldoveanu este studentă în cadrul programului de masterat Contemporary Philosophy la Universitatea din Lille, unde scrie o analiză comparativă a modernității din perspectiva lui Eric Voegelin și a Hannei Arendt. A urmat cursurile programului de masterat Philosophie, politique et economie la Institutul de Studii Politice din Lille. Interesele sale de cercetare se concentrează în jurul fenomenologiei, metafizicii, filosofiei politice și a ideii de modernitate.
Diana crede în puterea voinței de a schimba destinul uman prin disciplină și devotament. Pentru a îmbina rațiunea cu poeticul, Diana scrie recenzii de film unde încearcă să surprindă esența imaginilor în cuvinte, chiar și atunci când se confruntă cu inefabilul. Crede că revenirea la un stil de viață mai simplu și mai orientat către momentul prezent este cheia supraviețuirii în lumea contemporană.

Răscruci europene

Acum, într-un moment de cumpănă în Europa, măreția și declinul se întrepătrund într-o fuziune al cărui rezultat rămâne încă necunoscut. Metamorfoza are loc sub ochii noștri: vechea Europă va lua o nouă formă, dar pentru asta este nevoie să se elibereze de vechile obieceirui, punând capăt suferinței mortului.

Sentimente și re-sentimente

Dar dincolo de acest lucru, criticile aduse de Scheler sunt legitime dintr-un motiv care devine din ce în ce mai des resimțit în societățile noastre, anume acuta pierdere a sensului ce vine din destrămarea unei ordini sociale și politice solide, în care fundamentele societății sunt puse constant sub semnul întrebării și în care nicio credință nu mai poate fi luată de-a gata. Iar progresul tehnologic și capitalismul constituie, cu siguranță, condițiile necesare pentru apariția acestui punct de criză.

Arta și banii: un armistițiu

Discuția despre artă și bani ține întru totul de sfera modernității. Numai în urma pronunțării de către doctrina marxistă a relației dintre clasa dominantă și monopolul mijloacelor de producție a fost făcută posibilă o teorie despre artă care să depășească standardele pur estetice. Iar acum nu mai există nicio urmă […]

Interviu cu artista Mirela Ivanciu: „Arta contemporană ne dă nouă o șansă”

Arta contemporană ne dă nouă o șansă. Prin existența ei, noi avem antene multiple de percepție sensibilă ale unor aspecte ale societății contemporane, pe care altfel nici măcar nu le-am putea observa. În acest sens, aș adăuga și că artiștii care întrupează aceste practici sensibile de a face vizibile problemele contemporane ar merita o mai mare înțelegere, apreciere, precum și susținere socială și financiară.

Sensul tehnologiei este în mâinile noastre

Întrebarea dacă tehnologia a produs mai mult rău sau bine nu poate fi soluționată în mod absolut, ceea ce ne amintește de umanitatea și limitările noastre, de faptul că a ne erija într-o entitate omniscientă constituie o denigrare a ceea ce suntem. Aici, conștiința morală individuală joacă un rol important, ghidându-ne prin labirintul posibilităților axiologice și ajutându-ne să stabilim, în fond, ceea ce este bine pentru a ne apropia de idealul eudaimonic.

Dumnezeu experimentând cu „substanța” omului

Trăim într-un context în care ideea conform căreia sensul lumii imanente decurge din existența unei dimensiuni transcendente nu mai are aceeași forță normativă. Dar cred că asta nu împiedică posibilitatea de a găsi un sens în existența imanentă, un sens despre care se poate spune, totuși, că este obiectiv. Această cale cred că permite o revalorizare a lumii, care este fundamentală.

Este „În căutarea timpului pierdut” despre Proust?

Sainte-Beuve se dovedește a fi pozitivistul în această poveste. Pentru el, studiul unei opere literare începe cu cercetarea atentă a corespondenței autorului sau cu o discuție cu apropiații acestuia. Înțelegerea dimensiunii sociale și umane a autorului este, pentru Sainte-Beuve, cheia pentru descifrarea celor mai ascunse metafore din opera autorului.

O cină și un dialog: un experiment cinematografic reușit

Dacă André și Gregory se află într-un dialog fictiv sau într-unul cu adevărat autentic, este imposibil de determinat. Actorii se joacă pe ei înșiși în film, deci nu putem spune cu certitudine în ce măsură au jucat un rol sau au fost conformi cu ceea ce sunt în viața de zi cu zi. Poate că puțin din amândouă. Aici, barieriele dintre ficțiune și realitate se bruiază, iar Malle pare că reușește să distrugă cel de-al patrulea perete și să absoarbă spectatorul în opera de artă sau să insereze filmul în viața spectatorului.

Mai râdem sau nu mai râdem?

În cele din urmă, ce ne spune râsul despre noi înșine? Ei bine, că suntem ființe mai comice decât ne place să credem, că poate suntem „homo ridens” mai mult decât suntem „zoon politikon” și că, prin umor și comic, putem căpăta nu numai o conștiință de sine, dar și o conștiință despre lumea în care trăim, la fel de bine cum o putem face și prin procedee serioase de introspecție sau prin lecturi filosofice.

Capitalismul: cauză sau condiție a consumerismului?

Arendt definește cultura ca fiind acea componentă a unei societăți ce servește conservării memoriei, durabilității și imortalității. Desigur, cultura nu are un caracter cu totul dezinteresat și lipsit de orice funcționalitate pragmatică într-o societate: ea servește și unor nevoi ale oamenilor, de exemplu nevoia de frumos.