Tudor-Alexandru Jinga

Tudor-Alexandru Jinga a absolvit secția de Filosofie a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În timpul liceului, a inițiat și organizat un cerc de studiu și dezbateri pentru elevi, numit „Școala de la Subsol”, urmând ca în perioada facultății să colaboreze la revista studențească STANCE: An International Undergraduate Philosophy Journal (SUA). În prezent, este membru al asociației culturale Studiul și bursier al Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN).
Pe lângă preocuparea pentru filosofie, Tudor este pasionat de pictură, motiv pentru care a participat cu lucrări la diferite expoziții personale sau de grup și a ilustrat o serie de cărți pentru copii.
Interesele sale cuprind filosofia politică, etica, istoria ideilor, teologia și arta. De asemenea, excursiile la munte fac parte din activitățile sale preferate, iar întâlnirile și discuțiile cu oamenii dragi ocupă un loc deosebit în viața sa.

Mai sunt Antimul și Păltinișul modele pentru educație?

Modelul unor școli precum cele prezentate de Anca Manolescu – bazate pe prietenie, dar fără să excludă disciplina, bazate pe libertate, dar fără să adopte un anarhism epistemic sau metodologic – pare chiar mai potrivit timpurilor „eliberatoare” de astăzi și, paradoxal, stă chiar la baza educației clasice, mai ales dacă la baza lor stă dorință genuină de înțelegere a sinelui și a lumii.

Jocul ca joacă instituită

O narațiune repetată în joacă, ce satisface nevoile de competiție, imaginație, adrenalină etc. ale copiilor devine imediat un joc. Ce face ca o joacă să devină joc? Probabil este vorba despre instituire.

Specialiști sau nu, cât timp câștigul nu e o pierdere, nu e nimic de pierdut

Nu le putem avea pe toate și niciodată nu le vom avea pe toate: este imposibil ca părțile să fie identice cu întregul, cu toate că totalitatea părților sunt întregul fiindcă îl alcătuiesc. Cred că specializarea ține de o ordine naturală, care se reflectă în nivelul de dezvoltare, dar mai ales în nevoile specifice fiecărui organism – societate, instituție, națiune etc. Văd, prin urmare, chiar o formă de determinism în privința distribuirii sarcinilor într-un organism, fiind o condiție necesară pentru supraviețuire și îmbunătățirea condițiilor de viață. Felul în care aceste sarcini sunt distribuite, faptul că nevoile societății ca organism sunt sau nu atinse sau dacă societatea prosperă sau nu, ține mai ales de dibăcia, de inteligența cu care sunt alese mai întâi obiectivele, apoi sarcinile. Cu cât societatea este mai inteligentă și mai bine educată sau instruită, cu atât mai eficientă este în atingerea acestor deziderate.

A painting of six blind men stumbling

Homosexualitatea și ispitele minții moderne

Arareori o temă precum cea legată de normalizarea homosexualității aprinde atâtea spirite și creează tensiuni atât de mari în istorie. Întotdeauna în astfel de cazuri este vorba de revoluții de anvergură, de schimbări de paradigmă majore, ce nu lasă pe nimeni neafectat. Se răscolesc și se disecă pe viu fundamentele celor mai profunde credințe; se pun în discuție norme „de bun simț”, de la sine înțelese, după care toată lumea își ducea viața de sute, poate mii de ani. Nu este vorba că oamenii nici măcar nu se gândeau să chestioneze aceste norme, oamenii erau dispuși să își dea viața și să ucidă pentru ele, fiindcă întotdeauna au fost o parte profundă a identității noastre.

Filosofia – o profesie profitabilă

La fel ca arta, muzica sau poezia, filosofia izvorăște dintr-o nevoie personală puternică și autentică. Sunt lucruri pe care le vezi ca fiind fundamentale pentru tine în primul rând, dar și pentru cei din jurul tău. Curiozitatea pe care o ai, observațiile pe care ajungi să le faci și întrebările pe care ajungi să ți le pui nasc o dorință de înțelegere, care răstoarnă piramida nevoilor lui Maslow: după satisfacerea nevoilor de bază, urmează direct nevoia de a-ți răspunde la acele întrebări.

Despre nevoia redefinirii identității naționale

Ceea ce cred, însă, că îi lipsește culturii românești este o formă de omogenitate sau o nouă formă de omogenitate, prin care să se poată actualiza și afirma specificul românesc în marea cultură universală – să o îmbogățească și, astfel, să se îmbogățească. Dar acest lucru nu este posibil fără o nouă înțelegere a ideii de națiune și a identității naționale.

Un nou paradis terestru. Visuri și narațiuni ale utopiilor contemporane

Nu ne dăm seama imediat, dar mințile noastre încep să fie formate diferit, fiindcă sunt educate în mediul tehnologic și tot mai pregătite (sau nu?) pentru mutațiile acestei noi lumi. Libertatea pe care o avem este încă foarte mare; însă vor rămâne lucrurile așa, cât timp se nasc forțe de control atât de puternice? Una din fricile cu care este întâmpinat transumanismul este aceea că ne-am putea pierde umanitatea. Însă pierderea umanității în felul în care o înțelegem astăzi vedem bine că este un deziderat al trasumanismului și nicidecum un pericol; este pasul următor ce trebuie făcut pentru atingerea binelui suprem. La fel ca oricare altă religie milenaristă, transumanismul ne invită să facem saltul credinței într-o lume nu mai bună, ci perfectă; nebănuit de perfectă.

Într-o lume secularizată nu mai are rost să ne descoperim vocația

Cred că termenul „vocație” nu are sens într-o lume secularizată; nu are sens în absența unui Dumnezeu care să cheme și în absența unui plan escatologic. Așadar, pare că nici faptul de a ne descoperi vocația nu are rost în afara unei realități creștine. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că nu are sens să ne dăm seama care este cea mai bună profesie sau care sunt pasiunile noastre în materie de hobby-uri, ori că acestea nu ar fi în strânsă legătură cu sensul nostru existențial. Numai că le vom da o altă explicație, ancorată într-un alt sistem de referință, chiar dacă este sau nu de natură metafizică.

Iubirea erotică și criza instituției căsătoriei în modernitatea târzie

Adesea, felul în care ne referim astăzi la conceptul de „iubire” – înțeleasă ca iubire erotică – poate fi destul de confuz. Pentru unii dintre noi, „iubirea erotică” nu este nimic altceva decât plăcerea sexuală. Pentru alții, „iubirea erotică” reprezintă ceva mai mult de atât, ceva cu implicații foarte profunde din punct de vedere personal și inter-personal.

„Tehnicizarea inumană a vieții”: o posibilă diagnoză a provocărilor erei digitale

Aș dori pe această cale să semnalez apariția a unei cărți, semnată de profesorul și teologul Adrian Lemeni, intitulată „Tehnicizarea inumană a vieții”, a cărei prezentare a avut loc săptămâna trecută la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara. Analiza profesorului Lemeni poate părea radicală pentru unii și, în orice caz, descurajantă pentru cei mai mulți dintre noi, căci, sugerează profesorul Lemeni, în loc să ne ajute, tehnologia pare mai degrabă să devină un inamic de temut și chiar un pericol pentru ceea ce presupune umanitatea, așa cum o cunoașteam până acum.