Tudor-Alexandru Jinga

Tudor-Alexandru Jinga a absolvit secția de Filosofie a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În timpul liceului, a inițiat și organizat un cerc de studiu și dezbateri pentru elevi, numit „Școala de la Subsol”, urmând ca în perioada facultății să colaboreze la revista studențească STANCE: An International Undergraduate Philosophy Journal (SUA). În prezent, este membru al asociației culturale Studiul și bursier al Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN).
Pe lângă preocuparea pentru filosofie, Tudor este pasionat de pictură, motiv pentru care a participat cu lucrări la diferite expoziții personale sau de grup și a ilustrat o serie de cărți pentru copii.
Interesele sale cuprind filosofia politică, etica, istoria ideilor, teologia și arta. De asemenea, excursiile la munte fac parte din activitățile sale preferate, iar întâlnirile și discuțiile cu oamenii dragi ocupă un loc deosebit în viața sa.
Filozofie

Filosofia – o profesie profitabilă

La fel ca arta, muzica sau poezia, filosofia izvorăște dintr-o nevoie personală puternică și autentică. Sunt lucruri pe care le vezi ca fiind fundamentale pentru tine în primul rând, dar și pentru cei din jurul tău. Curiozitatea pe care o ai, observațiile pe care ajungi să le faci și întrebările pe care ajungi să ți le pui nasc o dorință de înțelegere, care răstoarnă piramida nevoilor lui Maslow: după satisfacerea nevoilor de bază, urmează direct nevoia de a-ți răspunde la acele întrebări.

Filozofie

Despre nevoia redefinirii identității naționale

Ceea ce cred, însă, că îi lipsește culturii românești este o formă de omogenitate sau o nouă formă de omogenitate, prin care să se poată actualiza și afirma specificul românesc în marea cultură universală – să o îmbogățească și, astfel, să se îmbogățească. Dar acest lucru nu este posibil fără o nouă înțelegere a ideii de națiune și a identității naționale.

Societate și modernitate

Un nou paradis terestru. Visuri și narațiuni ale utopiilor contemporane

Nu ne dăm seama imediat, dar mințile noastre încep să fie formate diferit, fiindcă sunt educate în mediul tehnologic și tot mai pregătite (sau nu?) pentru mutațiile acestei noi lumi. Libertatea pe care o avem este încă foarte mare; însă vor rămâne lucrurile așa, cât timp se nasc forțe de control atât de puternice? Una din fricile cu care este întâmpinat transumanismul este aceea că ne-am putea pierde umanitatea. Însă pierderea umanității în felul în care o înțelegem astăzi vedem bine că este un deziderat al trasumanismului și nicidecum un pericol; este pasul următor ce trebuie făcut pentru atingerea binelui suprem. La fel ca oricare altă religie milenaristă, transumanismul ne invită să facem saltul credinței într-o lume nu mai bună, ci perfectă; nebănuit de perfectă.

Filozofie

Într-o lume secularizată nu mai are rost să ne descoperim vocația

Cred că termenul „vocație” nu are sens într-o lume secularizată; nu are sens în absența unui Dumnezeu care să cheme și în absența unui plan escatologic. Așadar, pare că nici faptul de a ne descoperi vocația nu are rost în afara unei realități creștine. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că nu are sens să ne dăm seama care este cea mai bună profesie sau care sunt pasiunile noastre în materie de hobby-uri, ori că acestea nu ar fi în strânsă legătură cu sensul nostru existențial. Numai că le vom da o altă explicație, ancorată într-un alt sistem de referință, chiar dacă este sau nu de natură metafizică.

Societate și modernitate

Iubirea erotică și criza instituției căsătoriei în modernitatea târzie

Adesea, felul în care ne referim astăzi la conceptul de „iubire” – înțeleasă ca iubire erotică – poate fi destul de confuz. Pentru unii dintre noi, „iubirea erotică” nu este nimic altceva decât plăcerea sexuală. Pentru alții, „iubirea erotică” reprezintă ceva mai mult de atât, ceva cu implicații foarte profunde din punct de vedere personal și inter-personal.

Societate și modernitate

„Tehnicizarea inumană a vieții”: o posibilă diagnoză a provocărilor erei digitale

Aș dori pe această cale să semnalez apariția a unei cărți, semnată de profesorul și teologul Adrian Lemeni, intitulată „Tehnicizarea inumană a vieții”, a cărei prezentare a avut loc săptămâna trecută la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara. Analiza profesorului Lemeni poate părea radicală pentru unii și, în orice caz, descurajantă pentru cei mai mulți dintre noi, căci, sugerează profesorul Lemeni, în loc să ne ajute, tehnologia pare mai degrabă să devină un inamic de temut și chiar un pericol pentru ceea ce presupune umanitatea, așa cum o cunoașteam până acum.

Cultură

Joseph Pearce: Hristos Cel înviat și civilizația căzută

Realitatea nu este într-un proces de devenire, indiferent dacă dorim să o percepem ca devenind mai bună sau mai rea, ci, dimpotrivă, ea pur și simplu este. Legile care guvernează realitatea sunt imuabile. Păcatul originar este parte integrantă și integrată a cosmosului, precum legile termodinamicii, și, în consecință, nu poate fi anulat sau îndreptat de niciun progres făcut de om. Nu putem progresa dincolo de ceea ce suntem, adică ființe decăzute, făcute după chipul lui Dumnezeu, și niciun progres tehnologic sau vreo inovație ideologică nu va schimba acest fapt.

Filozofie

Credința din perspectivă fenomenologică

Atât sarcina teologiei, cât și sarcina filosofiei au fost extrem de dificile în secolul XX, date fiind dezvoltarea accelerată a științei, a tehnicii și dezastrele regimurilor autoritare sau ale războaielor. Occidentul se afla deja într-o criză existențială, creștinismul fiind din ce în ce mai secularizat […] calea căutării „dumnezeirii lui Dumnezeu” pare să fie salvatoare pentru cel care reușește să-L aducă în ne-uitare și să-I primească prezența. Dacă este sau nu și fenomenologia o astfel de cale rămâne o întrebare deschisă, la care atât filosofii, cât și teologii sunt chemați să răspundă.

Societate și modernitate

Libertatea (de expresie) și limitele liberalismului

Există însă o problemă recurentă cu care se confruntă liberalismul din ce în ce mai mult în ultimii 50 de ani. Este vorba despre problema limitelor: există limite în construcția liberală? Există limite ale toleranței și ale libertății; limite ale libertății de expresie? Putem spunem că grație principiului libertății și al toleranței, putem face orice și orice poate și trebuie tolerat? Dacă nu este așa, atunci care sunt criteriile de referință ce definesc aceste limite și trasează aceste frontiere?