Teodora Nichita

Teodora Nichita urmează un doctorat în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, cu o teză despre retributivism și utilitarism în filozofia dreptului. A absolvit masterul Philosophy, Politics and Economics al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, cu o lucrare în care a reunit cazuistica medievală și teoria virtuților. În cadrul licenței, a studiat Politics and Eastern European Studies la Londra (UCL), perioadă în care a fost și student Erasmus la Praga (Universitatea Karlova) și Cracovia (Universitatea Jagiellonă). A fost Civitas Dei Fellow la Thomistic Institute, Dominican House of Studies și Adam Smith Fellow la Mercatus Center, George Mason University. Este cercetător în cadrul Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN). Preocuparea recurentă în cercetarea ei vizează modul în care putem construi o relație coerentă între teorie și practică.

Este pasionată de filmele lui Bergman, de concertele de pian și orgă, de flori și antichități, și mereu pusă pe a descoperi colțuri ascunse din orașele unde călătorește. Teodora este convinsă că o prezență umană închegată poate influența decisiv preocupările altei persoane și ține foarte mult la miza personală a întreprinderilor teoretice. Mai speră că într-o zi va locui în Praga.
Interviuri

Interviu cu jurnalistul și publicistul Petre M. Iancu: „Cei mai mulți dintre colegii mei jurnaliști nu s-au trezit nici după decenii”

Or, cei mai mulți dintre colegii mei jurnaliști nu s-au trezit nici după decenii. Se comportă ca în fabula broaștelor aruncate în apă rece, care nu sar din oală înainte de a da în clocot pentru că se obișnuiesc cu încălzirea ei treptată și nu realizează ce-i așteaptă. Conformându-se premiselor false că ar trăi într-o lume îngrozitoare, ce trebuie supusă revoluției, acești ziariști au acceptat să-și transforme jurnalismul din unul informând obiectiv, în propagandă grețoasă și activism, ca și cum nu dezinformarea, ci informația obiectivă și analiza detașată ar echivala cu complicitatea la rău, la crimă și la victimizarea de nevinovați.

Filozofie

Étienne Gilson și Leo Strauss – un „dialog” privind tensiunea dintre filozofie și teologie. O pledoarie pentru „teologia optimismului cognitiv” și „filozofia bunului simț”

Ce poate fi mai limpezitor pentru o conștiință care caută ordinea în sine și în lume decât încercarea sinceră de a scoate la suprafață, și nu de a oculta, adevărul? De ce am uitat că emoțiile și pasiunile sunt obstacolele ce stau în calea rațiunii și nu invers? De ce credem că limbajul ar putea umple golul produs de lipsa ideii? Oare vom reuși să abandonăm aceste premise care ne determină uneori să ratăm substanța problemelor și să cultivăm o teologie a emoției primare și o filozofie a întortocherii lingvistice?

Filozofie

De ce teoriile etice emotiviste nu reprezintă o soluție la paradigma „morții lui Dumnezeu”

Aceasta este teoria aristotelică a virtuților care, deși este compatibilă cu teismul, nu este dependentă de el, fiind fundamentată în natura omului, a cărei lege naturală poate fi descoperită și înțeleasă de către mintea umană. Prin intermediul acestei legi naturale, omul află care este scopul său și tot din ea derivă și cunoașterea morală necesară pentru a-l atinge – cunoaștere care depășește simpla subiectivitate sau experiență personală.

Interviuri

Interviu cu profesorul Constantin Vică: „Invitația de a accepta necritic și tolerant mecanismul violent și total ne-critic al automatizării trebuie refuzată”

Nu sunt determinist tehnologic, dar nu am cum să nu remarc, pe urmele paleoantropologilor, că trecerea „de la mână la creier” s-a făcut în concordanță cu noile tehnologii ale acelor vremuri. Cu cât am descoperit sau inventat tehnologii mai bune și am dobândit tehnici noi, cu atât specia a evoluat spre ființele cerebrale de azi, totul culminând cu limbajul însuși, apoi scrierea sa. Astăzi, tot limbajul este cel care se întrupează, doar că nu e limbajul natural, ci cel al datelor, algoritmilor și codurilor, și nici omul nu e mai e cel care-l poartă, ci mașinile. Sfatul meu nu e un sfat, că nu am căderea, ci o invitație de a reflecta sistematic la tot ceea ce e atât de la îndemână că nu-l mai vedem, inclusiv telefonul sau internetul.

Filozofie

Protestantismul, catolicismul și „spiritul capitalismului democratic”

Punctul culminant și, de altfel, cel mai captivant al lucrării sale, îl constituie maniera extraordinar de accesibilă, atractivă și umană în care reușește să explice, preț de câteva capitole, o parte dintre cele mai tehnice, și uneori chiar anoste, elemente de gândire politică și economică modernă (dificultate și ariditate care, crede el, reprezintă un alt motiv pentru care oamenii nu ajung să depășească înțelegerea de suprafață a capitalismului democratic). Aceste elemente constituie însăși logica și spiritul capitalismului democratic.

Filozofie

Roger Kimball: Ce a vrut Kierkegaard?

Cât de departe este Kierkegaard dispus să ducă pasiunea împotriva rațiunii? Aparent, nu există nicio limită. „Dacă reușiți să mă înțelegeți cu adevărat”, explică acesta în „Either/Or” (1843), prima sa operă majoră, „Aș vrea să spun că, în luarea unei decizii, nu ar trebui să fie atât de mult vorba despre corectitudine, cât despre energia, sinceritatea și patosul cu care cineva alege.”

Filozofie

Samuel Gregg: De ce Max Weber nu a avut dreptate

Renumita legătură dintre protestantism și capitalism – care a fost articulată pentru prima dată de Max Weber și care acum este acceptată de către mulți – este suspectă din punct de vedere teologic, atacabilă din punct de vedere empiric și în mare măsură incidentală. În continuare, vă prezentăm un fragment din noua carte a lui Samuel Gregg, „Tea Party Catholic”.

Filozofie

Este renașterea cazuisticii despre cazuistică?

Deși „noua cazuistică” păstrează structura formală a „vechii cazuistici”, este clar că aceasta nu concepe situația dilematică ca pe un conflict între valorile creștine sau virtuțile clasice, ci mai degrabă ca pe o problemă pragmatică care trebuie rezolvată în așa fel încât costurile negative la nivel individual și social să fie minimizate cât mai mult posibil. Nimic din acest demers nu are loc în interiorul vreunui univers moral. Dimpotrivă, orice apel la structuri morale obiective sau la principii universale este respins ca fiind o înclinație dogmatică. În joc nu se mai află conștiința împovărată a decidentului care se luptă să afle cum poate să acționeze într-un acord mai mare cu virtutea sau cu poruncile lui Dumnezeu, ci doar încercarea lui de a rezolva cât mai bine o problemă care îi ridică anumite dificultăți de ordin practic.