Teodora Nichita

Teodora Nichita urmează un doctorat în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, cu o teză în care încearcă să analizeze fundamentele morale ale conceptelor juridice de vină, responsabilitate și pedeapsă. A absolvit masterul Philosophy, Politics and Economics al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, cu o lucrare în care a reunit cazuistica medievală și teoria virtuților în tradiție neo-aristotelico-tomistă. În cadrul licenței, a studiat Politics and Eastern European Studies la Londra (UCL), perioadă în care a fost și student Erasmus la Praga (Universitatea Karlova) și Cracovia (Universitatea Jagiellonă). Este Civitas Dei Fellow la Thomistic Institute, Dominican House of Studies și Don Lavoie Fellow la Mercatus Center, George Mason University. Este cercetător în cadrul Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN). Preocuparea recurentă în cercetarea ei vizează modul în care putem construi o relație coerentă între teorie și practică.
Încercând permanent să nu piardă din vedere vreuna dintre dimensiunile ființei umane, este fascinată de filmele lui Bergman, de concertele de pian și orgă, de flori și antichități și mereu pusă pe a descoperi colțuri ascunse din orașele unde călătorește. Teodora este convinsă că o prezență umană închegată poate influența decisiv preocupările altei persoane și ține foarte mult la miza personală și metafizică a întreprinderilor teoretice. Speră că într-o zi va locui în Praga, împreună cu o familie numeroasă.

Protestantismul, catolicismul și „spiritul capitalismului democratic”

Punctul culminant și, de altfel, cel mai captivant al lucrării sale, îl constituie maniera extraordinar de accesibilă, atractivă și umană în care reușește să explice, preț de câteva capitole, o parte dintre cele mai tehnice, și uneori chiar anoste, elemente de gândire politică și economică modernă (dificultate și ariditate care, crede el, reprezintă un alt motiv pentru care oamenii nu ajung să depășească înțelegerea de suprafață a capitalismului democratic). Aceste elemente constituie însăși logica și spiritul capitalismului democratic.

Roger Kimball: Ce a vrut Kierkegaard?

Cât de departe este Kierkegaard dispus să ducă pasiunea împotriva rațiunii? Aparent, nu există nicio limită. „Dacă reușiți să mă înțelegeți cu adevărat”, explică acesta în „Either/Or” (1843), prima sa operă majoră, „Aș vrea să spun că, în luarea unei decizii, nu ar trebui să fie atât de mult vorba despre corectitudine, cât despre energia, sinceritatea și patosul cu care cineva alege.”

Samuel Gregg: De ce Max Weber nu a avut dreptate

Renumita legătură dintre protestantism și capitalism – care a fost articulată pentru prima dată de Max Weber și care acum este acceptată de către mulți – este suspectă din punct de vedere teologic, atacabilă din punct de vedere empiric și în mare măsură incidentală. În continuare, vă prezentăm un fragment din noua carte a lui Samuel Gregg, „Tea Party Catholic”.

Ce mi-aș fi dorit să știu despre educație

Dat fiind că majoritatea studenților nu înțeleg de ce se află în universități, este clar că și performanța lor și standardele intelectuale și academice în general se află în cădere liberă. Adevărul este că oricâte programe școlare ai schimba, oricâte materii ai îndepărta și oricâtă aparatură digitală ai introduce în universități, atâta timp cât presupozițiile cu privire la „materialul uman” și scopul său vor rămâne nechestionate și neschimbate, procesul nu va da niciun rezultat, pentru că va trata doar suprafața problemei, nu adâncimea ei. Atâta timp cât nu vor exista dezbateri ample cu privire la scopul educației, care să influențeze climatul de opinie să renunțe la instrumentalizarea educației, de pe băncile facultății vor ieși tineri cu diplome meritorii, dar perfect inconștienți cu privire la bucățica lor de rost pe lume.

Este renașterea cazuisticii despre cazuistică?

Deși „noua cazuistică” păstrează structura formală a „vechii cazuistici”, este clar că aceasta nu concepe situația dilematică ca pe un conflict între valorile creștine sau virtuțile clasice, ci mai degrabă ca pe o problemă pragmatică care trebuie rezolvată în așa fel încât costurile negative la nivel individual și social să fie minimizate cât mai mult posibil. Nimic din acest demers nu are loc în interiorul vreunui univers moral. Dimpotrivă, orice apel la structuri morale obiective sau la principii universale este respins ca fiind o înclinație dogmatică. În joc nu se mai află conștiința împovărată a decidentului care se luptă să afle cum poate să acționeze într-un acord mai mare cu virtutea sau cu poruncile lui Dumnezeu, ci doar încercarea lui de a rezolva cât mai bine o problemă care îi ridică anumite dificultăți de ordin practic.