Tehnologia: un contratimp la timpul uman
Astfel, în ziua de astăzi, o problemă mai semnificativă decât avansul nestăpânit al tehnologiei care abundă din toate părțile este incapacitatea omului de a o controla. Dacă odinioară acesta era stăpân pe tehnologie și pe tot ceea ce aceasta putea să producă, în era contemporană pare că tehnologia definește condițiile existenței umane. În fond, aceasta pare să fi devenit o conștiință exterioară a omului, detașată și autonomă, în timp ce omul a devenit el însuși un instrument pentru perpetuarea existenței tehnologiei.