Elena-Cristina Enoiu

Elena-Cristina Enoiu urmează un master în Drept privat la Facultatea de Drept a Universității București. Este cercetător în cadrul Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN), unde realizează traduceri de specialitate. Interesele de cercetare cuprind dreptul civil, dreptul constituțional, filozofia dreptului, literatura, dreptul internațional, teologia, cinematografia, istoria artei.
Pasionată de dans sportiv și iubitoare de frumos, crede că nu sunt atâția ochi pe pământ câtă frumusețe în jur. Iubește călătoriile și se străduiește să le prefacă pe fiecare dintre ele în unele lăuntrice. Visează să îmbine într-o zi dreptul, dansul și poezia în chip armonios.

De ce nu ne putem despărți de tehnologie?

În încercarea de a înțelege modul în care se configurează tehnologia în raport cu existența omului, filozoful francez Jacques Ellul reușește să surprindă și să anticipeze, cu luciditate, câteva dintre coordonatele definitorii ale tehnologiei și ale lumii tehnicizate. Prin demersul său, urmărește să atragă atenția asupra diferențelor dintre tehnica tradițională și tehnica generalizată a lumii noastre, analizând modul în care cea din urmă acaparează, prin logica sa, fiecare segment al vieții omului.

Marco Ambrosini: Metaverse. Viitorul Snow Crash al omenirii

Metaverse reușește să traducă în octeți cea mai imorală formă de nihilism. Nu va reuși să contruiască o comunitate reală, care să facă parte dintr-o continuitate a generațiilor, capabilă să lase în urmă palate municipale și clădiri ale guvernului orașului, catedrale, locuri și simboluri ale apartenenței reale, ale efortului colectiv concret pentru căutarea Identității și Tradiției.

Melissa Moschella: Despre demnitatea umană și tehnicile de reproducere asistată

Având în vedere riscurile reproducerii umane asistate și ale tehnologiilor de modificare genetică atât pentru indivizi, cât și pentru societate în general, o abordare neutră a acestor probleme este iresponsabilă din punct de vedere etic. Întrucât aceste tehnologii implică o modificare radicală a modului nostru de a înțelege relațiile dintre părinți și copii și a modului de abordare a noii generații, ar trebui să ne întrebăm ce fel de lume creează aceste tehnologii și dacă această lume este cea pe care ne-o dorim pentru noi și pentru copiii noștri.

De ce nu poate exista statul de drept în lipsa libertății de exprimare?

Deși ne gândim adesea că schimbările de această magnitudine din societate nu ar putea trece neobservate (și, mai ales, nesancționate), paralizarea libertății de exprimare reprezintă un proces lent, care se instalează treptat și diluează, prin efectele sale, puterea ziditoare a cuvântului și a dialogului, iar în cele din urmă, însăși substanța democratică a statului de drept. Dincolo de rigorile conceptuale, statul de drept reprezintă un deziderat al echilibrului din societate, iar libertatea de exprimare, deși nu reprezintă o garanție suficientă pentru înfăptuirea statului de drept, reprezintă o condiție imperativ necesară pentru conceperea sa.

Robert P. George: Liberalismul gnostic (Partea I)

Ideea conform căreia ființele umane sunt entități necorporale care „locuiesc” în corpuri impersonale este una recurentă. Deși principalele curente ale creștinismului și ale iudaismului au respins această ipoteză, ideea ce poate fi descrisă pe scurt prin sintagma „dualismul corp-sine” a revenit în forță, iar adepții ei sunt din ce în ce mai numeroși. În instanțele de judecată, în campusuri sau în corporații, această concepție pune în evidență și construiește individualismul și liberalismul social manifestate expresiv, curente aflate în plină expansiune.

Educația morală: substrat sau conținut al idealului de educație?

Adevărata educație, de aceea, nu constă neapărat în reguli, cât în exerciții, așa cum spunea Rousseau: exerciții de morală, exerciții de îndoială, exerciții de iubire și poate chiar exerciții de desăvârșire. Mai concret, profesorul trebuie să găsească în studenți acea parte care tânjește după „altceva” și să regândească învățătura pentru a le permite acestora să caute în mod autonom acest ideal.

Poate cinematografia să devină poezie? „Il Postino” (1994)

„Il Postino” (1994) reprezintă o frescă a puterii cuvântului, aducând în prim-plan, într-un demers cinematografic de excepție, consonanța dintre cuvântul gândit și cel trăit, șlefuită prin intermediul poeziei. În acest cadru, povestea curge simplu și firesc, prezentând o prietenie roditoare dintre un discipol (Mario Ruoppolo) și un maestru (poetul Pablo Neruda), prietenie care reușește, prin puterea cuvântului, să reconfigureze și să umple viața stearpă, trăită din inerție, fără vreo țintă, a lui Mario, dar și să îi ofere poetului sud-american o lecție de autenticitate și de modestie a spiritului […]

„Dubla flacără: dragoste și erotism”, de Octavio Paz

„Dubla flacără” înfățișează această dualitate arzândă, stârnită de focul originar (sexualitatea, în accepțiunea lui Paz), dintre erotism și dragoste, care nasc și se renasc în permanență, care întrețin „focul vieții”, deopotrivă focul purificator și cel mistuitor. Construită ca o „explorare a iubirii”, așa cum o definește însuși autorul în Prolog, aceasta cuprinde o analiză făcută cu minuțiozitate și cu delicatețe, din punctul meu de vedere, printre multiplele valențe ale celor trei concepte cheie: sexualitate, erotism și dragoste, descoperite treptat de autor, printr-o contopire între experiența de viață și cea livrească, mai ales prin poezie.