Victoria Maria Deliu

Victoria Maria Deliu este studentă în cadrul programului de licență al Facultății de Filozofie, Universitatea din București. Este Don Lavoie Fellow la Mercatus Center, George Mason University, Local Coordinator la Students for Liberty România și bursieră a Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă pentru proiecte de traducere.
Este interesată de problema pluralismului axiologic și religios, precum și de incapacitatea umană de a trece de la intenție la acțiune. Și când e încrezătoare, și când e lipsită de speranță, se afundă în paginile melancolice de jurnal ale lui Matei Călinescu, iar înainte de culcare trage cu ochiul la chipurile care s-au lăsat prinse sau surprinse de aparatele de fotografiat din ultimul secol și jumătate.

Tehnologia nu ne aduce fericirea – și nici nu trebuie

După apariția mass media în secolul trecut, cei care au reflectat la problemele ridicate de – pe atunci recentele – tehnologii media s-au întrebat dacă, asemeni altor tehnologii inventate de om de-a lungul timpului, și acestea mai au statutul de instrument sau dacă, din contră, prin modul în care funcționează și prin efectele exercitate asupra omului, au căpătat statutul de mediu.

Roger Kimball: Devenirea lui Elias Canetti

Într-adevăr, în încercarea de a așeza volumele de memorii ale lui Canetti la locul potrivit în cadrul întregii sale opere, este dificil să nu conchidem că adevărata sa capodoperă nu e munca sa de-o viață, ci însăși viața sa, nu e povestea profesorului Kien sau natura maselor, ci propria sa poveste, povestea de a deveni Elias Canetti. Tocmai fiindcă ne înfățișează această poveste captivantă, ele vor fi cele care vor fi citite mult timp după ce „Orbirea” și „Masele și puterea” vor deveni curiozități istorice.

Interviu cu doamna profesoară Mihaela Constantinescu: „Înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte”

Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.

Paul J. Griffiths: Scrisoare către cel care aspiră la o viață intelectuală

Viața intelectualului este singuratică, anevoioasă și de obicei precară din punct de vedere material; nu te aventura într-o astfel de viață dacă speri la mai mult de atât. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă crezi că vocația intelectuală este cel mai important lucru din câte există: nu este. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă ai în tine chiar și cea mai mică urmă de dispreț sau compasiune pentru cei lipsiți de capacități intelectuale: nu ar trebui să ai. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă crezi că te va face un om mai bun: nu o va face. Aventurează-te în această viață dacă, și numai dacă, nimic altceva nu-ți pare cu putință.

Ce ne dezleagă astăzi de vocația noastră?

Cred că este o graniță foarte fină între căutarea sinceră a propriei forme de împlinire care este vocația și consumarea tuturor dorințelor. De ce prima s-ar putea transforma într-un pretext pentru cea din urmă? Simplu: fiindcă cea din urmă e mult mai facilă, nu implică costurile pe care le aduce cu sine încercarea onestă de a-ți descoperi chemarea sau costurile pe care le aduce efortul de a-ți păstra angajamentul față de ceea ce bănuiești – împreună cu alții – că ar putea fi vocația ta.

C:\Users\Victoria Deliu\Desktop\mm2.png

Benjamin J. B. Lipscomb: Prietena uitată. (Re)descoperind-o pe Mary Midgley

Mary Midgley, prietena mai puțin cunoscută a lui Elizabeth Anscombe, Philippa Foot și Iris Murdoch, a fost o gânditoare în mod deliberat multidisciplinară. Era convinsă că filozofii morali trebuie să stabilească legături între mai multe domenii ale cunoașterii, dacă vor să înțeleagă în mod adecvat tot ceea ce ține de viața, motivația, reușita și eșecul umane.

De ce „experiențele din proximitatea morții” nu sunt un argument în favoarea existenței lui Dumnezeu?

Avem, deci, pe de-o parte, din ce în ce mai mulți oameni care au fie credințe vagi și nespecifice într-o formă sau alta de spiritualitate, fie oameni neafiliați vreunei religii, fie agnostici obișnuiți și, pe de altă parte, oameni care povestesc cum s-au întâlnit cu Dumnezeu… Pare că nu există nimic mai paradoxal și tensionat decât această coexistență. În realitate, aș spune că lucrurile nu stau chiar așa: dacă ne uităm mai îndeaproape, vom vedea că „nones” pot deveni, aproape peste noapte, persoane care să relateze cum a decurs întâlnirea lor cu divinitatea.

John Rose: Intelectul intuitiv al lui Michael Polanyi

Merită să revenim pentru un moment la chimistul de origine maghiară Michael Polanyi (1891-1976), atât pentru neajunsurile sale, cât mai ales pentru perspicacitatea și discernământul lui. În cartea lui din 1958, Personal Knowledge, Polanyi a adus cele mai interesante argumente – neîntrecute până astăzi – în favoarea dimensiunii participative și emoțional-afective a cunoașterii științifice.

Paul Oslington: De ce sunt filozofii și teologii atât de ostili economiei?

Diletantismul filozofilor și teologilor în ce privește economia reprezintă o problemă morală. Dacă perspectivele lor asupra economiei sunt luate în serios – așa cum se întâmplă adesea în biserică sau în crearea politicilor publice – atunci acestea amenință efectele pozitive pe care piața liberă le exercită asupra vieții săracilor și defavorizaților din întreaga lume.

Despre rolul religiei în ordinea capitalistă. Recenzie la „Avuția religiilor. Economia politică a credinței și apartenenței religioase” (I)

Printre întrebările referitoare la viitorul ordinii capitaliste – adică a ordinii sociale bazate pe diviziunea extinsă a muncii, specializare și relații de schimb, circumscrise, toate, de un sistem de drepturi de proprietate privată și de domnia legii – nu pot fi în niciun caz evitate cele care vizează rolul religiei într-o astfel de civilizație.