Credința mea este că omenirea, așa cum discernea Churchill, se află la răscrucea unei diviziuni morale impresionante. Progresele recente în tehnologiile inteligenței artificiale și ale ingineriei genetice – clonarea, cercetarea celulelor stem și altele asemenea – ne pun în fața unor probleme morale pentru care nu există soluții gata-făcute.
Orice încercare de a imagina o istorie alternativă asumă o preînțelegere a sensului istoriei. Istoria gândirii nu se abate de la această regulă. În pofida titlului acestui text, nu vom afla aici un răspuns răspicat la întrebare; și nu întâmplător. Fiindcă filosofia Renașterii a pătruns mult prea adânc în modul nostru de gândire — și în aceasta va consta teza pe care o voi susține — este imposibil să ne imaginăm cum am fi gândit astăzi în afara Renașterii.
Fără a impune standarde minimale de cunoaștere și înțelegere a mesajului creștin, ba chiar incriminând într-o oarecare măsură demersurile de aprofundare a Tradiției autentice, comunitățile bisericești la care fac referire pot provoca, în rândul persoanelor educate, o atitudine de respingere față de creștinism în general și mai ales față de Ortodoxie.
Ce importanță are, însă, originea omului atunci când discutăm despre subiecte mai mai recente din istoria speciei, începând chiar din preistorie și Antichitate? Într-un plan subtil, privim altfel acțiunile umane atunci le integrăm într-un ciclu natural sau când plasăm omul „între animale și zei” ori credem, așa cum s-a arătat prin revelație în Cartea Facerii, că primii oameni au fost creați printr-o geneză specială.
Conjunctura istorică ce leagă actualul calendar civil de Biserica Catolică evidențiază cât se poate de clar lipsa oricărei mize teologice în reforma gregoriană. Orice contact cu latura tehnică a calendarului este un exercițiu care dezvăluie că nu avem, în realitate, de-a face cu aspecte ezoterice în această privință. Fie că încercăm să calculăm singuri data Paștelui, fie că încercăm să rezolvăm mici probleme de matematică pe baza sa, calendarul ne apare strict ca un instrument.
În mijlocul tuturor posibilităților de care dispunem astăzi de a ne cultiva și edifica personalitatea, indiferența generalizată față de studiu în general și față de studiul religiei în particular ne sărăcește înfiorător de mult și este o dramă adăugată la drama așternerii modelor post-moderniste peste societate.
Ipoteza îmi aparține: orice structură biologică se reproduce în continuu, în sensul că își recopiază conținuturile. Celulele care mor sunt înlocuite cu altele. În mod analog modului în care materialul genetic al unui individ reproduce fiecare celulă în parte și psihismul reproduce schemele adaptative cu care e deprins din copilărie; el învață ceva despre viață în primii ani și dezvoltă un instrumentar propriu de supraviețuire și reproducere.
Trauma generațională nu este soporică, ea se zămislește într-un moment fixat în timp, ca un delir oniric țesut pe urzeala unei realități fantasmatice, și se împrăștie precum un cancer din inima lui în sufletul lor.
Deși Foucault a început să se afirme încă din anii ‘40 și ‘50, apariția sa publică era în mod fundamental cea a unui tânăr din anii ‘60: precoce, răsfățată, egocentrică, plină de manifestări politice puerile, stăpânită de fanteziile neîmplinite ale unui extaz absolut.
