Poetul britanic Sidney Keyes s-a născut în 1922 și a început să scrie poezii în copilărie. A publicat două volume de poezii în timpul studenției sale la Oxford. După terminarea facultății de istorie, s-a înrolat în Armata Britanică în 1942 și a continuat să scrie poezii până în 1942, când a fost omorât în bătălie în deșertul tunisian. Avea doar 20 de ani.
În contextul recentului război ruso-ucrainian, Rusia se găsește în poziția agresorului, contestând suveranitatea unui stat independent. Invazia începută sub pretextul protejării republicilor separatiste (Doneț și Lugansk) se dovedește însă din ce în ce mai mult a fi o încercare a Rusiei de a-și impune supremația în Ucraina. În acest context, am încercat să răspundem, discutând cu domnul Teodor Baconschi, la câteva întrebări privitoare la viitorul relațiilor internaționale între Rusia și Occident, dar și la principalele implicații pe care acest conflict le va avea asupra colaborării cu NATO.
Comunismul a picat, dar producția de suflete supraviețuiește încă în anglosfera capitalistă. În sectorul nostru de educație superioară nu doar că supraviețuiește, ci chiar excelează sub forma îndoctrinării politice prezentate drept „formare” sau „declarație de misiune”, mai ales prin cele Treizeci și nouă de articole ale zilelor noastre: rasismul, biasul inconștient, transfobia etc.
Întrucât Rusia își arată puterea în regiune, este vitală construirea infrastructurii de apărare de pe „Flancul de Est” al NATO, infrastructură care este departe de a fi solidă – și asta ar finaliza procesul de integrare a regiunii în Alianță.
N-am încercat niciodată să descopăr sau să inventez vreun „demers” original întru rezolvarea problemelor tehnice dedicate picturii – în general – și, cu atât mai puțin mie, în particular. Am preferat să dau drumul instinctului meu volatil, cu adevărat real. Oarecum evoluția mea artistică a fost solitară. Nu mă simt atras și/sau influențat într-o manieră determinantă de nicio tendință majoră, scolastică sau vreun curent care devine modă.
Noțiunea de „autodeterminare a popoarelor” s-a manifestat, în Europa, în strânsă legatură cu mișcările naționale. Ideea că „un popor își poate decide singur soarta”, fără a fi fost corelată imediat și cu votul universal, a fost suficient de atractivă pentru a deveni o forță motrice care a ajuns, într-un final, să stabilească arhitectura statelor europene. Astfel, dezintegrarea imperiilor continentale europene la sfârșitul Primului Război Mondial a permis popoarelor din fostele imperii să își creeze propriile state naționale sau să alipească teritoriile pe care le locuiau unor state deja existente. În eseul de față ne vom referi la ucraineni, care, la apusul imperiilor care îi incorporaseră (cel rus și cel austro-ungar), au făcut eforturi de a da identității naționale o întruchipare statală.
Războiul fulger, traducerea românească a termenului german Blitzkrieg, se referă la o manieră de abordare a conflictului militar caracterizată, în cele mai generale linii, prin rapiditate. Manifestările sale istorice evocate de obicei vizează campaniile scurte în urma cărora au fost obținute câștiguri surprinzătoare, precum cele din Polonia sau Franța celui de-al Doilea Război Mondial. Din nefericire, o asemenea imagine este prea simplistă pentru a ne îmbogăți perspectiva asupra războiului ruso-ucrainean cu care suntem contemporani.
Până nu demult, înaintea Postului Mare din anul acesta, concepeam perioada postului ca pe un timp în care omului îi este impus să fie mereu abătut, trist, închis în sine, ieșit oarecum din firescul comportament jovial. Așa cum este cazul multor concepții general răspândite, informarea de la sursa autentică a fenomenului poate schimba radical perspectiva din care îl privim. Prin urmare, adevărul ar trebui căutat în ceea ce pe drept cuvânt se poate numi manualul de instrucțiuni al postului: Triodul.