Experiment, șoc, inovație, transgresiune. Totul sau nimic? Avangarda se vrea totul și nimic. Mânată de un spirit de frondă revoluționar, întreținută de o violentă voință de a crea prin distrugere, de purifica prin haos, de a ordona prin ilogic, avangarda este gașca copiilor nebunatici pe care nu o poți ignora sub nicio formă. Încrezându-se, încă de la început, în instrumentele divine ale hazardului și nimicului, înfăptuiește o revoluție estetică și, de ce nu, o mutare etică, de la care nu mai există cale de întoarcere. Tristan Tzara, Marcel Duchamp, Daniil Harms, Elsa von Freytag-Loringhoven sunt doar câteva dintre elementele acestui peisaj bizar. Suntem îndreptățiți să ne întrebăm în ce măsură au schimbat mișcările de avangardă raportul ființei cu arta? De când am început să etichetăm orice manifestare nonconformistă drept artă? Sau nu cumva toată arta contemporană este un perpetuu ecou avangardist? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în noua perioadă tematică dedicată, de această dată, avangardei.