N-am încercat niciodată să descopăr sau să inventez vreun „demers” original întru rezolvarea problemelor tehnice dedicate picturii – în general – și, cu atât mai puțin mie, în particular.

Am preferat să dau drumul instinctului meu volatil, cu adevărat real. Oarecum evoluția mea artistică a fost solitară. Nu mă simt atras și/sau influențat într-o manieră determinantă de nicio tendință majoră, scolastică sau vreun curent care devine modă. Atât cele din trecut cât și cele recente, pe care le-aș fi urmat „ad-literam”. Mai curând experiențele mele vitale, ca de exemplu să mă… îndrăgostesc… Fără îndoială că anumiți artisti-plastici excepționali – atât celebritățile cât și cei/cele mai puțin cunoscuți/te – m-au influențat, de pe margine. Dar, mai curând, în mod indirect!…

Recunosc însă că am avut câteodată întâlniri miraculoase care mi-au provocat „revelații” profund-interioare. Care, la rândul lor, m-au pătruns, în mod „viclean”, prin senzații și sentimente necunoscute mie până atunci.

Iar, într-o bună zi, fără preaviz sau regulă, au produs o explozie care mi-a scuturat rutina – solid-stabilă până atunci – în ciuda micilor „daune” colaterale… Incitându-mă să-mi cioplesc și finisez „STILUL”. Pot cita câteva dintre astfel de întâlniri, fără îndoială (și deloc întămplâtor) neglijând sau chiar uitând – nu puține – altele.

Pe care le pot numi „revelații”, chiar miraculoase, căci astfel ele m-au ajutat să-mi descopăr noi simțiri, experiențe, aventuri…

Precum cele cu Bonnard, Gauguin, Matisse sau Bacon și Lucien Freud… sau Alice Neel etc…

Sau emoțiile, până la zguduitoare, resimțite în fața unor fenomene ca „papyrus”-ul egiptean de la BRITTISH MUSEUM, care-i remarcabil, atât prin compoziția sa formală, cât și modul decorativ de exprimare… Sau fantastica imaginație desfășurată – cu migală genială – de factorul-poștal francez, numit Cheval, prin al său Palais Idéal, conceput în mărime mai mult sau mai puțin reală și clădit, de unul singur, cu o roabă și propriile mâini, de-a lungul întregii sale vieți…

De asemeni, nu pot uita șocul zguduitor pe care l-am resimțit parcurgând enorma, sublima expoziție personală retrospectivă a artistului plastic de origine română, Saul Steinberg, de la vastul Whitney-Museum din New York…

Iar de folclorul român ce să mai zic?… sunt dintotdeauna vrăjit, stupefiat… Precum în fața unicelor, minunatelor sculpturi moderne ale excepționalului meu compatriot, Brâncuși…

Ca să nu mai adaug (ba da!…) aureola Silogismelor Amărăciunilor, concepute – printre multe alte minunății literare – de Emil Cioran… care mi-au luminat și însoțit calea, străbătută împreună, simbolic…Oare mai e nevoie să vi-l „prezint”?…

Toate aceste „întâlniri” magice, inclusiv cele care nu și-au găsit loc – din păcate – pe acest spațiu… m-au dotat, forjat și îmbogățit cu un valoros și solid fundament al autenticității, cum nu se poate mai propice, de cultivat!… Ceea ce continui să întreprind, până la capătul existenței mele.

Și, astfel, sper că-s evidente tuturor esența și caracterul stilului meu, indiferent de domeniul prin care penelul meu s-a și se aventurează, pentru a răspunde – pe măsură – provocărilor ivite. Admirația mea pentru necunoscut, pentru ceea ce-i „încă” nedescoperit, reprezintă constante, adevărate și de nestăvilit, atracții! Căci, în timp ce dezvălui și descopăr aceste mistere, mă descopăr – implicit – pe mine. Deși, cum am precizat mai sus, n-am fost vreodată interesat să le „rezolv”, inventând probleme teoretice artificiale, cu rezolvarea lor, la pachet.

Evoluția mea a fost – și rămâne – mereu solitară, punându-mă, din când în când, la tot mai diverse „încercări”, pentru ca – de fapt – astfel să pun eu la încercare realitatea! Este evident că-s volatil, nu-mi place să mă înrădăcinez în tradițional, să devin prizonierul deprinderilor…

Deci, instinctiv, caut mereu noi căi de exprimare, mai curând ca fel personal de a mă elibera și scăpa de impulsuri spontane, decât de a mea voință, conștientă.

 

Ilustrații de Devis Grebu

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Devis Grebu s-a născut în România și a studiat pictura la Academia de Arte Plastice din București. În 1964 a emigrat, iar începând cu anii ’70 s-a stabilit în Franța, unde a și dobândit cetățenie franceză. S-a mutat la New York în 1984, unde a locuit o perioadă de mai bine de 10 ani. În 1998 se va întoarce în Franța înainte să revină în România, unde va locui începând cu 2001. Va reveni în Franța, țara sa adoptivă, începând cu 2012, din cauza turbulențelor politice și legislative ale guvernului României de la acea vreme.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.