tradiție

Andrew Roberts: Occidentul care nu a fost

În timp ce oamenii de știință contemporani pot condamna trecutul Occidentului, atribuindu-i toate relele care continuă să ne strice lumea imperfectă, visul meu mi-a arătat o lume fără Occident: nicio protecție împotriva bolilor infecțioase grave; fără zboruri transatlantice de șase ore; fără o cunoaștere reală a ceea ce se întâmplă dincolo de atmosfera Pământului – lista slăbiciunilor tehnologice poate continua.

Principiul tradiției, incompletitudinea rațiunii și problema liberalismului (clasic) occidental

Implicația argumentelor pe care am încercat să le articulez mai sus este că relația de bicondiționalitate dintre rațiune și tradiție se transferă la nivelul conservatorismului și liberalismului clasic. Chiar dacă cel din urmă nu trebuie să pună, prin definiție, accentul pe tradiție, totuși nu poate să eludeze logica procesului cunoașterii și să facă abstracție de cadrul în care acesta are loc. Asta implică o acceptare și valorificare a cunoașterii ce a fost acumulată până în momentul respectiv, a mizelor intangibile spre care tinde mintea noastră și a modului în care acestea ne limitează autonomia aparent totală și tangibilă.

Principiul rațiunii, incompletitudinea tradiției și problema conservatorismului occidental

Din acest punct de vedere, tradiția este, desigur, o sursă de cunoaștere. O cantitate uriașă din cunoașterea pe care specia umană a descoperit-o și îmbunătățit-o de-a lungul timpului se perpetuează prin normele, cutumele și obiceiurile moștenite prin tradiție. Între excesele raționalismului și opoziția completă la forța normativă a rațiunii, se află o poziție de mijloc, care în timp ce susține primatul logic al rațiunii, acceptă necesitatea morală, politică și epistemică a tradiției.