Notă scurtă în memoria lui Robert Klein
Robert Klein considera centrală pentru artă relaționarea inteligenței cu abilitățile manuale, o perspectivă care era derivată din filosofia aristotelică, nu din cea neo-platoniciană.
best-articles
Jocul ca joacă instituită
O narațiune repetată în joacă, ce satisface nevoile de competiție, imaginație, adrenalină etc. ale copiilor devine imediat un joc. Ce face ca o joacă să devină joc? Probabil este vorba despre instituire.
Moș Goriot sau despre dragostea de tată
Una dintre dezbaterile curente din spațiul public aduce în lumină un fenomen complex, sensibil și cu consecințe mai mult sau mai puțin cunoscute de publicul larg: fenomenul dispariției figurii paterne din viața tot mai multor copii.
Psihopații lui Hitchcock
Filmele lui Hitchcock îmbină misterul, suspansul, intriga polițistă și analiza psihologică; acțiunea se petrece, mai mereu, în lumea burgheziei anglo-americane de secol trecut.
„TIME TO SET THE CAGE ON FIRE” – Gino Rubert
Cunoscut pentru îmbinarea diferitelor medii artistice, de la pictură, la colaje, instalații media sau desen, Rubert se distinge pe scena contemporană printr-un stil care nu poate fi trecut prea ușor cu vederea, marcat fiind de personaje cadaverice și reprezentarea spațiilor cotidiene. În lucrările sale, artistul chestionează percepția comună asupra relațiilor ca obiect al unui sentiment ideal și aduce în fața spectatorului o realitate, brută, necizelată așa cum (poate) nu vrem să o vedem.
Neorealismul italian: între fascinație și decadență
E incontestabil că neorealismul italian produce fascinație. Să fie vorba de un nihilism „calitativ”, potențat de un talent ieșit din comun? Sau este efectul spiritului italian, ce întotdeauna pare că ascunde ceva profund în spatele atitudinii delăsătoare? Probabil că puțin din ambele.
Cât de orbitoare sunt bășcăliile reci
Luna octombrie în România pare să devină, gradual, luna expectativei anunțării Nobelului pentru literatură și, implicit, momentul în care se poate auzi (din nou!) suspinul colectiv al nației cititoare și scriitoare: iar nu a luat Cărtărescu Nobelul!
Confesiunile unui outsider de cursă lungă
Antidotul pe care îl văd împotriva molimei radicalizării are două componente: educația și smerenia. Educația sub orice formă, în care cuprind și expunerea la religie și cultură, ne provoacă să ne punem marile întrebări despre lume: cea din noi, cea din semenii noștri și cea din jur; iar smerenia este atât un stimulent, cât și un produs al educației, căci realizarea infinității cunoașterii în opoziție cu propria limitare omenească nu poate fi decât un binecuvântat sentiment dezarmant.
În amintirea lui Silviu Vaipan
Scopul lui era să-i semene lui Hristos într-un mod adaptat personalității lui specifice. Această încercare îl făcea să nu fie conștient că deja integrează în mod profund spiritul creștin, chiar prin zbuciumul intern pe care-l purta, iar neputința de a-și vedea propriile realizări ca ceva de care s-ar fi putut mândri accentua acest spirit.
Testamentul ca atribut al personalității
Pentru aceste motive, testamentul poate fi considerat un ultim instrument al memoriei unei persoane; el întregește portretul testatorului și scoate la lumină adevăruri care poate până atunci au fost ascunse. Nu în ultimul rând, deși are un caracter profund personal, testamentul adesea vorbește mult cu și despre alte persoane, având un impact considerabil asupra vieților lor: poate fi o binecuvântare în aceeași măsură în care poate fi un blestem.