Ilinca Bernea

Ilinca Bernea este scriitoare și poetă, doctor în filosofie, cu specializarea teoria artei/estetică. Este critic și curator de artă, laureată a unor premii naționale de literatură. Dintre romanele sale amintim Numele tău și Alte Erezii, publicat de Polirom în 2017 și Cutia Neagră, publicat de Timpul, căruia i-a fost decernat premiul pentru proză al revistei Convorbiri Literare.

Despre nevoia de sens

Ascult oarceum descumpănită polemicile dintre adepții diverselor școli de psihanaliză și psihologie pe tema nevoii de sens, de un element catalizator al experiențelor care să dea un centru de greutate existenței. Acel sens primordial nu e și nu trebuie să fie ceva inteligibil sau „de înțeles”, o valoare elucidabilă sau cuantificabilă rațional. Instinctul se descurcă singur, dincolo de orice atribuții ale gândirii, să producă un sentiment al valorii vieții, inclusiv al celei proprii. Sensul are menirea de a da valoare.

„Omul autentic nu e o fantoșă culturală, textuală sau vizuală, nu e nici măcar persona socială”

În mediul virtual, oamenii nu relaționează unii cu alții firesc, în termenii realității, nu se percep ca „obiecte externe”, cum se spune în limbaj psihologic, ci doar cu introiecții. De aceea a și avut această putere hipnotică asupra maselor. Internetul face ca fiecare să fie la cârmă și să interacționeze, dincolo de informația furnizată de contactul senzorial, cu propriile idei, concepții, credințe, reprezentări despre ceilalți.

Despre revolta existențială

Animalele acceptă realitatea așa cum e. Trăiesc în planul ei, adică în acela în care subzistă fizic. Trăiesc probabil cel mai mult în prezent, dar nu înseamnă că nu au amintiri ca și noi, mamiferele și speciile superioare. Au și nostalgii, poate, cine știe? În tot cazul, mamiferele au reacții de apărare declanșate de ceva care le invocă experiențe traumatice sau de plăcere, când un stimul le invocă experiențe în care au trăit satisfacție.

Principala problemă a valorilor contemporaneității e că sunt mult prea dependente de limbaj

Din punctul meu de vedere, principala problemă a valorilor contemporaneității e că sunt mult prea dependente de limbaj(e), de constructe mentale, că nu au un punct de sprijin în realitatea vitală și instinctuală, organică și de aceea sunt inconsistente, chiar volatile. Indiferent ce sensuri poate colporta un text, esențialmente el doar codifică adevărul vieții, nu îl conține.

Vocația e mai degrabă o înclinație spre a întruchipa un anume arhetip

Vocația se leagă organic de fibra noastră lăuntrică, de ceea ce suntem – nu e o alegere, precum o profesie. Mi se pare oricum destul de facilă ideea că oamenii sunt liberi să își urmeze chemarea sau își dezvolte înzestrările după bunul plac. Cei mai mulți nu au nici carieră, nici o profesie care să îi reprezinte, ci pur și simplu locuri de muncă. Vocația, aș zice, e mai degrabă o înclinație spre a întruchipa un anume arhetip.

Mai e autorul relevant pentru operă?

Realitatea și ficțiunea, ca și felul în care fiecare dintre noi percepe și concepe lumea, se întrepătrund în planul gândirii și al simțirii conștiente. Orice creație se articulează printr-un limbaj, or acela nu este biografic sau ne-biografic, el e în altă dimensiune decât experiența existențială a oricui…

Despre generații

Problemele urâte ale actualității, și cumva mai primejdioase, sunt cele care se leagă de ceea ce strămoșii noștri nu au trăit, lucruri pe care natura umană nu e pregătită să le înfrunte și gestioneze pentru că nu are experiență. Nu a existat un precedent. Cea mai mare pandemie contemporană e virtualizarea masivă a existenței: trăitul prea mult în minte și în diverse holospații și prea puțin în realitate.

Michael Jastram

Ce se întâmplă, întreabă Jastram, „când trecem prin poartă și ne avântăm în necunoscut? Această problemă se află în centrul oricărei povești eroice și fiecare dintre noi se confruntă cu ea în procesul adesea dureros al devenirii”.

Umorul sperie stihii

Întrebarea ar fi ce e, în esență, umorul. Este o încercare terapeutică de a gestiona sentimente grave, aș zice. O tentativă de distanțare de un nucelu de trăire victimizantă, chinuitoare. Cred că, la origini, orice formă de umor e „haz de necaz” sau o distanțare față de acele lucruri de care ne temem. Râdem de rău ca să îl speriem, ca să îl minimalizăm și să îl alungăm. Umorul sperie stihii.

Grzegorz Gwiazda

Născut în 1984 în Lidzbark Warminski, Polonia, Grzegorz Gwiazda trăiește și lucrează în orașul său natal. A avut expoziții în galerii de prestigiu din țara natală, din Austria și Germania. Lucrările sale sunt, de asemenea, expuse în Museu Europeu d’Art Modern din Barcelona.