Ilinca Bernea

Ilinca Bernea este scriitoare și poetă, doctor în filosofie, cu specializarea teoria artei/estetică. Este critic și curator de artă, laureată a unor premii naționale de literatură. Dintre romanele sale amintim Numele tău și Alte Erezii, publicat de Polirom în 2017 și Cutia Neagră, publicat de Timpul, căruia i-a fost decernat premiul pentru proză al revistei Convorbiri Literare.

Despre generații

Problemele urâte ale actualității, și cumva mai primejdioase, sunt cele care se leagă de ceea ce strămoșii noștri nu au trăit, lucruri pe care natura umană nu e pregătită să le înfrunte și gestioneze pentru că nu are experiență. Nu a existat un precedent. Cea mai mare pandemie contemporană e virtualizarea masivă a existenței: trăitul prea mult în minte și în diverse holospații și prea puțin în realitate.

Michael Jastram

Ce se întâmplă, întreabă Jastram, „când trecem prin poartă și ne avântăm în necunoscut? Această problemă se află în centrul oricărei povești eroice și fiecare dintre noi se confruntă cu ea în procesul adesea dureros al devenirii”.

Umorul sperie stihii

Întrebarea ar fi ce e, în esență, umorul. Este o încercare terapeutică de a gestiona sentimente grave, aș zice. O tentativă de distanțare de un nucelu de trăire victimizantă, chinuitoare. Cred că, la origini, orice formă de umor e „haz de necaz” sau o distanțare față de acele lucruri de care ne temem. Râdem de rău ca să îl speriem, ca să îl minimalizăm și să îl alungăm. Umorul sperie stihii.

Grzegorz Gwiazda

Născut în 1984 în Lidzbark Warminski, Polonia, Grzegorz Gwiazda trăiește și lucrează în orașul său natal. A avut expoziții în galerii de prestigiu din țara natală, din Austria și Germania. Lucrările sale sunt, de asemenea, expuse în Museu Europeu d’Art Modern din Barcelona.

Ce viitor mai are capitalismul?

Fericirea, o arată epicureenii, nu implică excesul, surplusul, ci doar un strict necesar. Or, în mentalitățile capitaliste pare că tocmai acestea fac cărțile, că acumularea de bunuri se aliază unui tip de necumpătare, de lăcomie. Așadar, întrebarea este nu ce justifică moral excesul – orice doctrină a fericirii e un alibi moral, în fond –, ci de unde se trage.

Mel McCuddin

Picturile sale timpurii se înscriu, în cea mai mare parte, pe linia expresionismului abstract și au evoluat treptat spre stilul actual. El începe o pictură fără nicio idee în minte și, la un moment dat, culorile așternute pe pânză îi sugerează ceva.

Ilinca Bernea despre statutul de persoană

În noi există o ființă naturală, autentică, un for care trăiește totul, simte, interacționează cu mediul și se adaptează la el, care are niște strategii de subzistență și de autoafirmare, niște nevoi de conectare, iar acestuia îi e atașată o identitate secundară, o „natură secundă”, să zicem, care poartă în psihologie numele de persona. Persona-litatea noastră e o strategie complexă de adaptare la un mediu în care coexistăm cu alte ființe conștiente. E un mod de a subzista și conviețui în planul conștiinței, comunicării prin limbaj articulat, prin norme și convenții mutual consimțite. Sinele autentic e altceva, e un for al trăirii, mai exact o albie a ei, un creuzet în care se consumă viața noastră reală, sensibilă. El e protejat cumva de persoana care suntem. Așadar, persoana e crusta, armura.

Despre libertatea de expresie

Problema e că aceste neo-apartenențe categoriale sunt construite artificial. Aici e hiba. Una e diversitatea naturală și alta e cea construită doar prin discurs, simulată. Una e să te naști într-un trib în epoca bronzului sau în junglă și alta e să ridici peșteri în inima civilizației. Am depășit, cred, momentul. Toți avem nevoie să simțim că aparținem unei familii, unui grup, unui trib, unui gen, nu e nimic rău în asta. E rău când tribul nu e trib, ci o regresie infantilă în copilăria umanității, care se manifestă din cauza unei maturizări ratate.

Nicola Samori

Lucrările sale sunt reproduceri după picturile maeștrilor artei baroce, făcute în tehnica specifică a clar-obscurului, pe care apoi le distruge într-o manieră violentă, zgâriind, străpungând, mutilând suprafața lor folosind cuțite, bisturie, vopsea impasto grea, diluant sau chiar metal.

Elke Trittel

Lucrările ei, influențate deopotrivă de desenele copiilor, de tot ce înseamnă street art și graffiti și de arta naivă, combină spectaculos tehnici și stiluri pentru a plăsmui compoziții anecdotice, dar profunde și încărcate de comentarii sociale și psihologice. Personajele-animale nu sunt reprezentate realist, sunt hibride; fiecare dintre ele pare a avea caracteristicile mai multor specii, ceea ce face aluzie la mixajul eclectic de elemente caracteriale ale personalității umane.