Deși cei doi autori încearcă să identifice anumite „elemente-cheie” comune tuturor religiilor, și prin asta să aibă o înțelegere substanțială, mai degrabă decât funcțională, a conceptului, se poate argumenta că această simplificare minimizează excesiv diferențele dintre o religie cum este creștinismul și una cum este, de pildă, budismul.
Arendt definește cultura ca fiind acea componentă a unei societăți ce servește conservării memoriei, durabilității și imortalității. Desigur, cultura nu are un caracter cu totul dezinteresat și lipsit de orice funcționalitate pragmatică într-o societate: ea servește și unor nevoi ale oamenilor, de exemplu nevoia de frumos.
Este surprinzător faptul că intelectualii se opun capitalismului așa cum o fac. Alte grupuri cu statut socio-economic comparabil nu prezintă același grad de opoziție în aceleași proporții. Statistic, deci, intelectualii sunt o anomalie.
Printre întrebările referitoare la viitorul ordinii capitaliste – adică a ordinii sociale bazate pe diviziunea extinsă a muncii, specializare și relații de schimb, circumscrise, toate, de un sistem de drepturi de proprietate privată și de domnia legii – nu pot fi în niciun caz evitate cele care vizează rolul religiei într-o astfel de civilizație.
Cine sunt cei care populează piața? Sunt ei acei roboți lipsiți de suflet, mecanici, prezentați de atâtea ori în teoria economică? Sau poate directorii corporatiști lipsiți de empatie și lacomi, așa cum apar la televizor, care consideră că furtul, crima și degradarea mediului fac toate parte dintr-o afacere bună?
Ordinea liberală a pieței nu face prea multe trimiteri la normele morale ca o soluție de bază la problema coordonării oamenilor într-o societate. În cele mai multe cazuri, știm prea puține despre persoanele cu care interacționăm pentru a formula judecăți etice despre ei.
Metaverse reușește să traducă în octeți cea mai imorală formă de nihilism. Nu va reuși să contruiască o comunitate reală, care să facă parte dintr-o continuitate a generațiilor, capabilă să lase în urmă palate municipale și clădiri ale guvernului orașului, catedrale, locuri și simboluri ale apartenenței reale, ale efortului colectiv concret pentru căutarea Identității și Tradiției.
Nu cred că ar trebui să tragem concluzia pripită cum că bunurile spirituale sau cultura înaltă nu ar fi compatibile cu capitalismul sau că acest sistem economic respinge caracterul virtuos. Din contră, există anumite virtuți necesare pentru ca sistemul capitalist să funcționeze.
Întrebarea „Încotro va evolua capitalismul?” admite, dincolo de mecanismele economice și politice, răspunsuri concrete, topografice. În acest sens, vom evidenția câteva aspecte legate de geneza acestui sistem economic, pentru ca apoi să le comparăm cu circumstanțele pe care le va traversa umanitatea în viitorul nu foarte îndepărtat.
Partea tragi-comică a realității totalitare este că majoritatea locuitorilor, în frunte cu mai toate căpeteniile comuniste, tânjesc după mult hulitul capitalism. De câte ori pot, se refugiază în sânul lui. Abia când va apărea fenomenul invers, de goană spre Moscova, Havana sau Phenian, lumea va trebui să se întrebe ce o așteaptă.