Tocmai această putere de coagulare a unei povești interioare, investite cu suflul propriu, ne împiedică să fim împinși de constructe ideatice, ca o frunză purtată de vânt, dintr-o paradigmă în altă, dintr-o credință în alta, dintr-o viziune în alta. Această poveste a sinelui, care ne leagă de realitatea sensibilă, se impregnează și în iubirile noastre. Nu putem simți o legătură de suflet cu ceva „străin”, îndepărtat.
Diferența dintre adevăratul polimat – nu reprezentarea lui populară în cultura noastră – și specialist este una cantitativă, pe când diferența dintre polimat și diletantul cultivat, generalist, este calitativă. A lua în posesie un obiect al cunoașterii te apropie de da Vinci mai mult decât faptul de a lua act de existența unui număr aproape infinit de obiecte ale cunoașterii.
Parcursul lui Torkel este unul dialectic și îl forțează să-și ajusteze propria viziune despre lume. Oamenii nu sunt nici buni, nici răi. Această idee este reluată subtil de-a lungul intrigii, înainte de a fi afirmată fără subtilități în discursul final al mentorului lui Torkel. În realitate, locuitorii insulei Fagervik nu sunt mai buni decât cei ai insulei Skarsmund. Și aici, și acolo, oamenii suferă din cauza nedreptății, o perpetuează, iar lumea este imposibil de reparat.
Cine nu și-a refuzat cumplita sfîșiere de a trăi perfect lucid toate detaliile propriei vieți – și chiar cel care le-a căsăpit uneori perfect funcțional – știe că doar zahărul, sarea și piperul se țin în compartimente corect separate.
Autorul evidențiază o mutație a societății către o economie psihică unilateral orientată spre obținerea plăcerii diferită de economia psihică bazată pe reprimare. Această mutație a fost posibilă datorită progreselor și inovațiilor din ultimele două secole care au permis indivizilor să se autodetermine, iar caracteristica sa definitorie este absența limitelor și dreptul la plăcere, mai degrabă decât la fericire.
Însă nu este vorba doar despre a utiliza literatura ca mijloc de combatere politică. Estetica limbajului depășește de multe ori contingențele socio-politice și răspunde nevoii proprii omului de tratare simbolică a realității prin narațiune sau discurs poetic.
Să păcătuiești înseamnă să faci o alegere greșită. Nu este o eroare. Cel care face o alegere care este doar eronată nu a ales să comită acea greșeală. Dacă există ceva precum păcatul, atunci acesta trebuie să reprezinte cel puțin alegerea de a alege greșit. Dar această alegere presupune și un al doilea nivel. În mod implicit, este alegerea de a alege greșit în fața unui Martor care are o înțelegere clară asupra acestei alegeri și care are caracterul divinității.
Pe scurt, a schimba artefactele darurilor transcendente cu imanența îmbunătățirii capitalului înseamnă a vinde dreptul nostru uman din naștere pentru o nimica toată. Sau, ca să folosim limbajul sălii de consiliu și al raportului anual, a deposeda o comunitate universitară creștină de artefactele creativității umane înseamnă să trădezi inima misiunii acestei comunități.
Propaganda ostilă familiei ce proclamă emanciparea copilului ignoră faptul ontologic că familia nu este carcera libertății ci incubatorul ontologic al libertății. Familia nu limitează ci întemeiază libertatea. Procesul individuării și al maturizării libertății este travaliul trenant al negativului – libertatea nu se obține ca dintr-un foc de pistol. Așa cum mama gestează copilul, familia gestează adultul.
După parcurgerea statisticilor abundente și a comentariilor destul de ample care constituie această lucrare, pare că revelația principală a cărții este pe cât de frapantă, pe atât de banală: bărbații și femeile au, în general, viziuni și așteptări radical diferite despre dimensiunea sexual-romantică a vieții. Și de aici – întrebarea, la fel de banală: Chiar este cu adevărat nevoie să citim o astfel de carte pentru a ajunge la această concluzie?