octombrie 2021

Patrick Sisson: Interziceți mașinile – de ce orașele își golesc străzile de automobile

Adesea, oponenții descriu aceste viziuni ale unui viitor lipsit de mașini drept fantezii urbaniste care vor cauza mai multă aglomerație și vor dăuna afacerilor, îngreunând accesul clienților. Însă există cercetări extensive care subminează ambele argumente. Străzile pietonale avantajează întreprinderile mici, iar principiile cererii induse par să funcționeze pe dos: traficul nu se aglomerează fiindcă oamenii găsesc mijloace alternative de a circula într-o zonă neprietenoasă cu mașinile […]

Cum devine „totul posibil și făcut în numele dragostei”? – Ingmar Bergman, „Autumn Sonata” (1978)

Punctul de maximă tensiune al filmului scoate la suprafață toate reziduurile și dedesubturile acestei relații schimonosite. Dialogul dintre cele două, purtat în întunericul de la miezul nopții, în preajma câtorva lumânări aprinse, care ard și se topesc precum cuvintele uneia în sufletul celeilalte, arată toate posibilitățile și modulațiile relației lor – resentimente, reproșuri, strigăte după înțelegere și afecțiune, disperare, nepăsare, neglijență, ură mocnită și ură care erupe, invidie, resemnare, bucurie în fața necazului celeilalte, absență, excese de apropiere, temeri reciproce și un lanț nesfârșit de confuzii, ezitări și neliniști.

Thomas S. Kuhn și regândirea procesului științific

Dacă ar fi să rezumăm în câteva cuvinte viziunea lui Kuhn pornind de la aspectele generale ale abordării istoriste, vom regăsi aceeași neîncredere în existența vreunei metode sau a vreunui adevăr obiectiv și universal. De unde reiese faptul că nici cercetarea științifică sau rezultatele cercetării științifice nu pot fi total obiective, universale, transistorice. Într-o măsură mai mică sau mai mare, toate acestea sunt relative la un anumit context istoric […]

Principiul rațiunii, incompletitudinea tradiției și problema conservatorismului occidental

Din acest punct de vedere, tradiția este, desigur, o sursă de cunoaștere. O cantitate uriașă din cunoașterea pe care specia umană a descoperit-o și îmbunătățit-o de-a lungul timpului se perpetuează prin normele, cutumele și obiceiurile moștenite prin tradiție. Între excesele raționalismului și opoziția completă la forța normativă a rațiunii, se află o poziție de mijloc, care în timp ce susține primatul logic al rațiunii, acceptă necesitatea morală, politică și epistemică a tradiției.

C:\Users\iarina\Downloads\pexels-nothing-ahead-3375857.jpg

Cu toții ne temem de Virginia Woolf

„Who’s Afraid of Virginia Woolf?” îți amintește că viața e doar o poveste pe care ți-o povestești singur. Uneori aduci și alți oameni care să te ajute să o țeși și atunci e și mai ușor să o scapi de sub control. Tocmai de aceea ne forțează și pe noi să ne punem întrebarea pe care o explorează personajele pe parcursul celor două ore: care este iluzia în care am ajuns să ne complacem? Și suntem oare dispuși să înfruntăm realitatea?

Câteva gânduri despre moda contemporană

Asemeni multora dintre problemele cauzate de societatea noastră din ce în ce mai globalizată, problema „fast fashion”, care se referă mai precis la tendința contemporană de producție a unor cantități imense de haine la prețuri mici, pare o dilemă ce nu permite un răspuns clar. Pe de o parte, efectele negative sunt evidente: deșeuri masive și risipă, eliberarea toxinelor în mediu, exploatarea copiilor, ca să nu mai vorbim de materialismul excesiv. Însă, pe de altă parte, prosperitatea este și un semn că acest sistem de producție funcționează, aducând, în final, mai multe avantaje decât dezavantaje.

Despre nemurire și eternitate

Puține sunt conceptele care au influențat de-a lungul timpului gândirea religioasă și metafizică mai mult decât cele abordate în cadrul acestui eseu. Și încă mai puține sunt cele care în continuare mai exercită o influență asupra omului contemporan. Sigur, majoritatea dintre noi nu mai cred în Hades sau în lumea ideilor, însă fiecare tinde să dorească atingerea uneia dintre cele două stări: eternitatea sau nemurirea.

Umorul – „gardianul normelor” sau al răbufnirilor?

Ca umorul să își mai poată îndeplini funcția de corectiv moral, așa cum îl considera Bergson, este necesară o minimă înțelegere comună a moralității. Însă aceasta nu se poate întemeia pe emoții și afecte. Astfel că astăzi pare să se facă haz de necazul tradiției clasice: umorul este încurajat ca aliat fidel al răbufnirilor emoționale de tot felul și descurajat pe criterii de asemenea emoționale, adică arbitrare.

De ce cred că Rod Dreher se înșală

Nimic nu ne împiedică să punem pe picioare o alternativă la canalele mass media mainstream sau la principalele corporații care cenzurează comercializarea anumitor cărți. Dar pentru a face așa ceva avem nevoie de determinare. De credința în reușita misiunii noastre. E vorba de o energie, încredere, speranță, determinare și motivație care ne trebuie pentru a pune pe picioare instituții alternative. Nu este suficient să le înțelegem într-un sens negativ, de plasă de siguranță. Sau să așteptăm din partea lor să ne pregătească pentru suferință. Din contră, trebuie să le privim pozitiv, ca alternative reale și, în definitiv, ca elemente care echilibrează și, cu puțină șansă, întorc balanța puterii în favoarea unui regim care ne protejează tuturor drepturilor.

Uciderea cuvintelor

Teatrul lui Eugène Ionesco a avut succes pentru că era autonom, curat, propriu. Pentru că nu avea un rol educațional, moralizator sau politic. Reda artei autonomia de care avea nevoie. A fost într-atât de remarcabil încât Kundera scria: „la acea vreme, niciun scriitor străin contemporan nu avea un imbold atât de eliberator ca Ionesco”.