Inteligența artificială

Începând de astăzi, până pe data de 30 ianuarie, platforma noastră va găzdui texte ce încearcă să surprindă esența unuia dintre cele mai discutate subiecte ale momentului: inteligența artificială. Deși fondată ca domeniu abia în jurul anilor ’40, știința sistemelor inteligente își face deja puternic simțită prezența în viețile noastre. Optimiștii, dintre care poate cel mai cunoscut este Marvin Minsky – care susținea că mintea umană nu este cu nimic diferită de un computer –, afirmă că inteligența artificială va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții umane; pesimiștii însă avertizează că este posibil să avea de-a face cu o forță distructivă, pe care nu o înțelegem pe deplin. Dincolo de îngrijorările mai concrete pe care dezvoltarea inteligenței artificiale le pune, spre exemplu, pentru piața locurilor de muncă, aceasta ridică și întrebări filozofice cu privire la trans- și postumanism, unicitatea emoțiilor umane sau ce înseamnă cu adevărat inteligența. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care dorim să le explorăm de-a lungul următoarelor două săptămâni.

Interviu cu doamna profesoară Mihaela Constantinescu: „Înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte”

Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.

Drew Maglio: Prometeu Descătușat. Avertismentul lui Mary Shelley despre scientism

În cercurile de secol XIX unde se întâlneau adepții curentului romantic, abundau aluziile la alegoria lui Prometeu. Percy Shelley a scris Prometeu Descătușat în timp de Lord Byron scria Prometeu […] În alegoria lui Prometeu, acesta este atât erou, cât și personaj negativ. Într-una din ipostaze, el a modelat umanitatea (și apoi le-a oferit oamenilor focul) din lut pentru a-i ajuta pe titani în lupta lor cu zeii.

Religie – Secularizare – Inteligență artificială

Renașterea, Reforma, revoluția industrială, curentele de expresie atee (comunismul) au caracterizat acest lung răstimp de coabitare religie – secularizare. Și de o parte și de alta, filonul creativ a fost copleșitor, doar că societatea omenească merge înainte. Omul se autodepășește permanent. Așa s-a născut inteligența artificială.

Între intenționalitate și computaționalism

Experimentul propus de Searle vine ca reacție împotriva computaționalismului radical, cel care susține că mintea noastră se poate reduce la computații. Searle își propune să demonstreze o ipoteză extrem de interesantă, anume faptul că dintr-un sistem pur sintactic nu poate deriva o semantică. Adică, dintr-un sistem ce operează cu simboluri conform unor reguli formale nu poate lua naștere sensul.

Inteligență Artificială morală? Despre algoritmi, virtuți și statut moral

Sistemele de IA care „învață” despre virtuți nu pot dezvolta motivațiile morale cerute de cadrul eticii aristotelice: nu este suficient ca sistemele de IA să acționeze virtuos, ci mai este nevoie și ca acțiunea lor să fie bazată pe motivațiile adecvate și să fie adaptată la contextul situațional specific. Or, sistemele de IA nu au capacitatea de a dezvolta motivațiile interne potrivite și nici nu au potențialul de a deveni un phronimos aristotelic, de a intui acțiunea virtuoasă relativ la variațiile contextului. Pentru aceasta sunt necesare, în perspectiva aristotelică, afectele, capacitatea de a simți, parte inerentă a biologiei umane.

Sarah Annes Brown: Patru momente în care Shakespeare a fost inspirația din spatele poveștilor despre roboți și inteligență artificială

Multor cititori li se pare că Hamlet este remarcabil de „real”, părând să sară de pe pagină (sau scenă), conștient că este prins atât acolo, precum și în curtea daneză. Poate că această luptă pentru eliberare este cea care explică cel mai bine ciudata lui afinitate cu roboții. Iluzia conștiinței de sine pe care o creează Shakespeare servește la alinierea prințului cu mulți androizi științifico-fantastici care caută să scape de limitele lor și să dobândească simțire.

Omul și creația lui, inteligența artificială, cam scăpată de sub control

Extinderea inteligenței artificiale nu poate și nu trebuie să fie oprită, dar trebuie întru câtva controlată, altminteri, în accepția actuală, umanitatea va pieri. Fără să pontific, să am pretenția a face judecăți de valoare cu statut de casație, cred că inteligența artificială îmbunătățește calitatea vieții și, bine strunită, nu poate fi distructivă. Inteligența artificială trebuie să rămână un auxiliar al omului și această manevră se poate realiza recitind povestea ucenicului vrăjitor.

Interviu cu profesorul Constantin Vică: „Invitația de a accepta necritic și tolerant mecanismul violent și total ne-critic al automatizării trebuie refuzată”

Nu sunt determinist tehnologic, dar nu am cum să nu remarc, pe urmele paleoantropologilor, că trecerea „de la mână la creier” s-a făcut în concordanță cu noile tehnologii ale acelor vremuri. Cu cât am descoperit sau inventat tehnologii mai bune și am dobândit tehnici noi, cu atât specia a evoluat spre ființele cerebrale de azi, totul culminând cu limbajul însuși, apoi scrierea sa. Astăzi, tot limbajul este cel care se întrupează, doar că nu e limbajul natural, ci cel al datelor, algoritmilor și codurilor, și nici omul nu e mai e cel care-l poartă, ci mașinile. Sfatul meu nu e un sfat, că nu am căderea, ci o invitație de a reflecta sistematic la tot ceea ce e atât de la îndemână că nu-l mai vedem, inclusiv telefonul sau internetul.