credință

Robert Ciobanu în dialog cu Kenan Wang: „Gândirea occidentală nu a pătruns niciodată în China decât în rândul anumitor elite”

Seria „Povești la șemineu” continuă cu un invitat special, Kenan Wang, un tânăr doctorand al Universității din București. Kenan a decis cu câțiva ani în urmă să părăsescă China, să se convertească la creștinism și să studieze în România istorie și teologie. Într-un dialog cu Robert Ciobanu, Kenan vorbește despre povestea emigrării din țara sa natală, despre civilizația chineză, despre religie și viitorul umanioarelor în spațiul românesc și occidental.

Teoria Ternarului lui René Guenon – Ascendent și Descendent, cât și influența lui filioque

Eseul de față tratează natura metafizică a ternarului, înțeles, pe de-o parte, ca ternar „profan”, în despărțirea tripartită specifică Estului, și ca ternar „sacru”, înțeles în sens creștin, pe linia de interpretare a lui René Guenon. Deși intuiția acestuia asupra naturii sacralității Treimii creștine este valoroasă, luminând mai ales asupra diferenței de natură dintre aceasta și cea estică, cât și asupra relației dintre ele, restul cărții sale pare să se lovească de o piedică, iar această piedică îl obligă să vorbească despre Treime într-o stranie interpretare profană.

Veridicitatea istorică a Noului Testament

Problema veridicităţii Noului Testament este problema fiecăruia dintre noi. Hristos nu e doar arhetipul omului perfect, al regelui demn, al mirelui prin excelenţă sau al fiului ascultător, El e Cuvântul care a intrat în istorie, cum am remarcat la început. El e punctul de tangenţă dintre lumea ideală şi lumea reală şi totodată calea înspre îmbrăcarea realităţii în perfecţiune, a unirii cu Dumnezeu. Dacă această ameninţare e măcar posibil adevărată, atunci ea necesită toată atenţia omului.

Cum se face un vițel de aur. Manual de asamblare pe înțelesul epocii de siliciu

Idolul nu poate și nu trebuie văzut ca un concurent alternativ al lui cu Dumnezeu, „egal” cu el. Nu avem de ales pe de o parte între idoli falși și urâți și răi și nemișcați și, de cealaltă parte, un Dumnezeu adevărat, frumos și bun și viu. De fapt, avem de ales între un Dumnezeu adevărat, frumos și bun și viu la care să ajungem prin mijloacele adecvate ale adevărului, frumuseții, binelui și vieții și, de partea cealaltă, același Dumnezeu la care vrem să ajungem prin mijloace greșite.

Este cu putință o ortodoxie scolastică?

Dacă tradiția este esențială pentru creștinismul răsăritean, iar tradiția, în elementele ei non-dogmatice, se construiește prin deciziile fiecărei generații, atunci fiecare generație, inclusiv a noastră, are un rol activ în evoluția ortodoxiei. Departe de a fi închiși într-o logică deterministă și emasculată conceptual, ortodoxia ni se înfățișează ca un spațiu potențial fertil pentru interacțiuniea dintre credința în Revelație și forța rațiunii umane.

Paul Krause: Augustin și „Cetatea lui Dumnezeu”. Primul război cultural

În „Cetatea lui Dumnezeu”, Augustin dezvăluie sistematic ideologia goală a cetății omului și a Imperiului Roman într-o contranarațiune ce îți taie răsuflarea, rămânând remarcabil de modernă și relevantă chiar și astăzi. În contrast cu cetatea omului, Cetatea Iubirii, afirmă Augustin, este cetatea îndumnezeită de care aparțin creștinii, cetatea după care tânjeau Homer și Vergiliu.

De ce Dumnezeu?

Discuția aceasta se adresează celor care nu pot fi liniștiți cu ideea că „doar credem”; că preluăm orbește o idee despre o ființă absolut perfectă și ne trăim viețiele în acord cu ceea ce acea ființă dictează. Dacă vrem ca ceea ce facem să aibă sens, trebuie să înțelegem ceva din acea credință. Cu alte cuvinte, trebuie să știm de ce atunci când spunem, „cred în Dumnezeu”, spunem ceva cu sens. Trebuie să știm că această propoziție este mai mult decât un act de încredere orbească, un salt în necunoscut sau o plasă de siguranță psihologică. Cu alte cuvinte, că este un răspuns la o problemă reală.

John Rose: Intelectul intuitiv al lui Michael Polanyi

Merită să revenim pentru un moment la chimistul de origine maghiară Michael Polanyi (1891-1976), atât pentru neajunsurile sale, cât mai ales pentru perspicacitatea și discernământul lui. În cartea lui din 1958, Personal Knowledge, Polanyi a adus cele mai interesante argumente – neîntrecute până astăzi – în favoarea dimensiunii participative și emoțional-afective a cunoașterii științifice.

Limite în relația științei cu credința

Am văzut, printr-o serie variată de exemple, cum credința se poate extinde dincolo de limitele sale logice, precum se poate și restrânge exagerat. Ambele situații sunt de evitat, deoarece nu rezolvă în fapt nimic, ci uneori chiar contribuie la polarizări și conflicte inutile. De un mult mai mare folos pentru cine dorește să înțeleagă raportul dintre știință și religie este să mențină credința în matca sa firească și să înțeleagă cât mai bine limitele științei. Abia apoi poate fi delimitat teritoriul real de suprapunere dintre știință și religie, care este cu mult mai restrâns decât lasă conflictele contemporane să se vadă.