Filozofie

Limite în relația științei cu credința

Am văzut, printr-o serie variată de exemple, cum credința se poate extinde dincolo de limitele sale logice, precum se poate și restrânge exagerat. Ambele situații sunt de evitat, deoarece nu rezolvă în fapt nimic, ci uneori chiar contribuie la polarizări și conflicte inutile. De un mult mai mare folos pentru cine dorește să înțeleagă raportul dintre știință și religie este să mențină credința în matca sa firească și să înțeleagă cât mai bine limitele științei. Abia apoi poate fi delimitat teritoriul real de suprapunere dintre știință și religie, care este cu mult mai restrâns decât lasă conflictele contemporane să se vadă.

Credința din perspectivă fenomenologică

Atât sarcina teologiei, cât și sarcina filosofiei au fost extrem de dificile în secolul XX, date fiind dezvoltarea accelerată a științei, a tehnicii și dezastrele regimurilor autoritare sau ale războaielor. Occidentul se afla deja într-o criză existențială, creștinismul fiind din ce în ce mai secularizat […] calea căutării „dumnezeirii lui Dumnezeu” pare să fie salvatoare pentru cel care reușește să-L aducă în ne-uitare și să-I primească prezența. Dacă este sau nu și fenomenologia o astfel de cale rămâne o întrebare deschisă, la care atât filosofii, cât și teologii sunt chemați să răspundă.

Joe Carter: Ce presupune statutul de persoană?

Exemple de persoane non-umane există din abundență: creștinii cred că Divinitatea este formată din „trei Persoane și o singură substanță”; judecătorii din Statele Unite consideră corporațiile ca fiind „persoane artificiale”; fanii Star Trek susțin că androizii precum Data și extratereștrii asemenea lui Spock sunt persoane (fictive); Parlamentul spaniol a hotărât că maimuțele antropoide sunt „persoane legale”; iar de curând am aflat că anumiți eticieni consideră și delfinii a fi persoane.

„Autobiografie spirituală”, Simone Weil

Condusă de o luciditate absolută, Simone Weil rămâne una dintre personalitățile fascinante ale secolului XX pentru lumea creștină […] Gândirea lui Weil se caracterizează printr-un mare grad de curaj, atât în afirmarea pozițiilor politice, cât și cele spirituale, fapt care o face să fie o personalitate demnă de cercetat.

Poate postul să fie vesel?

Până nu demult, înaintea Postului Mare din anul acesta, concepeam perioada postului ca pe un timp în care omului îi este impus să fie mereu abătut, trist, închis în sine, ieșit oarecum din firescul comportament jovial. Așa cum este cazul multor concepții general răspândite, informarea de la sursa autentică a fenomenului poate schimba radical perspectiva din care îl privim. Prin urmare, adevărul ar trebui căutat în ceea ce pe drept cuvânt se poate numi manualul de instrucțiuni al postului: Triodul.

Moștenirea teologică a lui Luis de Molina: Molinismul

Trebuie menţionat că nu numai persoane cu interese nişate în teologie sau filozofie sunt prinse în mod descriptiv de „luarea la trântă” ideatică între două perspective care se propun ca veridice – una ce susţine putinţa libertăţii şi actualitatea ei, cealaltă susţinând fie un determinism dur, fie unul care lasă loc şi responsabilităţii umane în domeniul etic. Dimpotrivă, fiecare individ participă la realitatea acestei discuţii, veche „de când lumea” şi aparent interminabilă, iar lipsa asumării personale a căutării adevărului poate duce la zdrobirea individului sub un neaşteptat tăvălug.

Kenneth McIntyre: O critică a scientismului. Perspectivele lui Ryle și Oakeshott asupra cunoașterii tacite

În ultimii două sute de ani, acei filozofi, sociologi și teoreticieni politici, care au avut rezerve și și-au arătat scepticismul față de epistemologia modernă, scientistă și raționalistă, au încercat să găsească alte fundamente pentru credințele și acțiunile umane, apelând la o versiune sau alta a conceptului de cunoaștere tacită. Ei susțineau că există un aspect ireductibil al cunoașterii și acțiunii umane, care depinde într-un fel sau altul de asumpții implicite, presupoziții, practici sau cunoaștere tacită.

Wolfhart Pannenberg: Dumnezeul filozofilor

Adevăratul conflict al zilelor noastre privește natura rațiunii. O concepție secularistă a raționalității, care este astăzi acceptată la scară largă, pur și simplu neagă posibilitatea unui eveniment istoric precum Învierea lui Iisus, în același mod în care neagă realitatea unui Dumnezeu Creator, a  prezenței și lucrării Lui în lumea pe care a creat-o. Dar aceasta nu este o dezbatere cu privire la adevărul unor astfel de afirmații, ci cu privire la însăși natura rațiunii.

Étienne Gilson și Leo Strauss – un „dialog” privind tensiunea dintre filozofie și teologie. O pledoarie pentru „teologia optimismului cognitiv” și „filozofia bunului simț”

Ce poate fi mai limpezitor pentru o conștiință care caută ordinea în sine și în lume decât încercarea sinceră de a scoate la suprafață, și nu de a oculta, adevărul? De ce am uitat că emoțiile și pasiunile sunt obstacolele ce stau în calea rațiunii și nu invers?