Există un cerc vicios care include datele noastre personale și tendința noastră de a ne abona la diferite servicii. Dacă rămânem în această situație, profilul general al finanțelor personale se va schimba semnificativ în sensul restrângerii libertății economice individuale, măcar în sensul anulării voinței de cheltuire liberă a propriilor bani. Apoi, însăși voința noastră ajunge într-o stare de tensiune cu algoritmi din ce în ce mai perfecționați.
Nu putem schimba noi capitalul de cunoaștere al omenirii, nici ca persoane, nici prin instituții; există un proces de evoluție culturală care are propriile sale ritmuri și sortări neplanificate și neplanificabile. Ce ne poate interesa e să fim între cei adaptabili, realiști și performanți în raport cu niște obiective existențiale rezonabile, echilibrate, în care lumea Internetului e un mijloc oarecare, cum e apa caldă.
Putem să ne imaginăm rețelele sociale ca pe un oraș imens, cu diverse cartiere. Asemenea cartierelor din realitate, și cele virtuale sunt formate din locuințe (blocuri, case), birouri, magazine, piețe, spații menite dezvoltării personale (școli, grădinițe, biblioteci, lăcașuri de cult, săli de sport) și spații destinate distracției (cluburi, cinematografe, teatre). Fiecare rețea socială este un astfel de cartier. Pentru a fi mai ușor să înțelegem orașul virtual pe străzile căruia umblăm în fiecare zi, voi încerca să trasez o hartă a acestuia prin explicarea tendințelor virtuale observate în diverse rețele de socializare.
Nu ne dăm seama imediat, dar mințile noastre încep să fie formate diferit, fiindcă sunt educate în mediul tehnologic și tot mai pregătite (sau nu?) pentru mutațiile acestei noi lumi. Libertatea pe care o avem este încă foarte mare; însă vor rămâne lucrurile așa, cât timp se nasc forțe de control atât de puternice? Una din fricile cu care este întâmpinat transumanismul este aceea că ne-am putea pierde umanitatea. Însă pierderea umanității în felul în care o înțelegem astăzi vedem bine că este un deziderat al trasumanismului și nicidecum un pericol; este pasul următor ce trebuie făcut pentru atingerea binelui suprem. La fel ca oricare altă religie milenaristă, transumanismul ne invită să facem saltul credinței într-o lume nu mai bună, ci perfectă; nebănuit de perfectă.
Într-adevăr, în încercarea de a așeza volumele de memorii ale lui Canetti la locul potrivit în cadrul întregii sale opere, este dificil să nu conchidem că adevărata sa capodoperă nu e munca sa de-o viață, ci însăși viața sa, nu e povestea profesorului Kien sau natura maselor, ci propria sa poveste, povestea de a deveni Elias Canetti. Tocmai fiindcă ne înfățișează această poveste captivantă, ele vor fi cele care vor fi citite mult timp după ce „Orbirea” și „Masele și puterea” vor deveni curiozități istorice.
Asta înseamnă, poate, noblețea: să aduci cel mai puternic element al umanității noastre (imaginația creatoare de „ficțiuni”) la rangul de natură. Doar și pentru asta, cred că evenimentele recente din cadrul monarhiei britanice nu ne pot lăsa indiferenți.
Programul și obiectivele noastre includ: sprijinirea jurnaliştilor și jurnalismului din România cu atelierele noastre anuale de mentorat în jurnalism; sprijinirea profesorilor de liceu cu atelierul nostru anual pentru predarea istoriei; în cele din urmă, pentru a consolida discuțiile și viziunile despre democrație în rândul profesioniștilor din medii diverse, găzduim o conferință anuală, „Ratiu Dialogues on Democracy”, care s-a bucurat de atenție regională datorită nivelului invitaților noștri și subiectelor noastre.
Animalele acceptă realitatea așa cum e. Trăiesc în planul ei, adică în acela în care subzistă fizic. Trăiesc probabil cel mai mult în prezent, dar nu înseamnă că nu au amintiri ca și noi, mamiferele și speciile superioare. Au și nostalgii, poate, cine știe? În tot cazul, mamiferele au reacții de apărare declanșate de ceva care le invocă experiențe traumatice sau de plăcere, când un stimul le invocă experiențe în care au trăit satisfacție.
În filosofia lui Aristotel, violența este forța exercitată împotriva naturii esențiale a lucurilor, împotriva substanței lor. Noi știm că Aristotel a fost promotorul unui sistem filosofic numit esențialism, care implică existența a priori a unei esențe, a unei substanțe (în limbajul modern, i s-ar spune natură, deși noi nu suntem […]
Discursul despre liniște face un deserviciu conceptului, fiindcă orice discurs e ne-liniște. Gândirea liniștii e, de fapt, opțiunea pentru evitarea ei. Pentru a fi în liniște, trebuie să nu te gândești la nimic. Liniștea e o matrice particulară în care privitorul poate să estimeze paradoxurile infinitului. În starea de liniște rezidă depărtarea care apropie, anihilarea care generează și imposibilul necesar.