aprilie 2022

Timișoara rămâne fără festival internațional de literatură. Motivul? Cererea de finanțare nu conține suficiente ,,obiective nete”

Centrul de Proiecte aflat în subordinea Primăriei Timișoara lasă viitoarea Capitală Europeană a Culturii mai săracă – nu oricum, ci chiar pe banii noștri. Ba mai mult, creează un precedent important pentru cultura timișoreană: literatura, dacă nu se încadrează în obiective nete, abstracte, sacre în viziunea birocraților, alese arbitrar, poate fi ușor condamnată la precaritate și uitare.

De ce Dumnezeu?

Discuția aceasta se adresează celor care nu pot fi liniștiți cu ideea că „doar credem”; că preluăm orbește o idee despre o ființă absolut perfectă și ne trăim viețiele în acord cu ceea ce acea ființă dictează. Dacă vrem ca ceea ce facem să aibă sens, trebuie să înțelegem ceva din acea credință. Cu alte cuvinte, trebuie să știm de ce atunci când spunem, „cred în Dumnezeu”, spunem ceva cu sens. Trebuie să știm că această propoziție este mai mult decât un act de încredere orbească, un salt în necunoscut sau o plasă de siguranță psihologică. Cu alte cuvinte, că este un răspuns la o problemă reală.

Principiul tradiției, incompletitudinea rațiunii și problema liberalismului (clasic) occidental

Implicația argumentelor pe care am încercat să le articulez mai sus este că relația de bicondiționalitate dintre rațiune și tradiție se transferă la nivelul conservatorismului și liberalismului clasic. Chiar dacă cel din urmă nu trebuie să pună, prin definiție, accentul pe tradiție, totuși nu poate să eludeze logica procesului cunoașterii și să facă abstracție de cadrul în care acesta are loc.

John Rose: Intelectul intuitiv al lui Michael Polanyi

Merită să revenim pentru un moment la chimistul de origine maghiară Michael Polanyi (1891-1976), atât pentru neajunsurile sale, cât mai ales pentru perspicacitatea și discernământul lui. În cartea lui din 1958, Personal Knowledge, Polanyi a adus cele mai interesante argumente – neîntrecute până astăzi – în favoarea dimensiunii participative și emoțional-afective a cunoașterii științifice.

Limite în relația științei cu credința

Am văzut, printr-o serie variată de exemple, cum credința se poate extinde dincolo de limitele sale logice, precum se poate și restrânge exagerat. Ambele situații sunt de evitat, deoarece nu rezolvă în fapt nimic, ci uneori chiar contribuie la polarizări și conflicte inutile. De un mult mai mare folos pentru cine dorește să înțeleagă raportul dintre știință și religie este să mențină credința în matca sa firească și să înțeleagă cât mai bine limitele științei. Abia apoi poate fi delimitat teritoriul real de suprapunere dintre știință și religie, care este cu mult mai restrâns decât lasă conflictele contemporane să se vadă.

Invitație la concursul de eseuri pentru liceeni „Din lumea Sofiei”

Suntem bucuroși și onorați să anunțăm că, începând din acest an, vom organiza, împreună cu Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, a Universității de Vest din Timișoara, concursul de eseuri filozofice pentru liceeni, Din lumea Sofiei. Acesta se adresează tuturor elevilor din clasele IX-XII, înscriși la orice liceu din România.

Despre relația dintre credință și cunoaștere

Teologii au rămas, poate, cu sensul antic al termenului filosofie și dezvoltă un sistem de gândire a cărui miză este un mod de viață, plecând de la niște asumpții date, în timp ce filosofii s-au emancipatat și s-au specializat, devenind investigatori ai modului de a vorbi și gândi. Totuși, atunci când omul care nu e nici teolog și nici filosof citește teologie sau filosofie o face dintr-un dor de sens, din dorința de a deveni autentic și de a întrupa în propria viață o formă de adevăr.

Joseph Pearce: Hristos Cel înviat și civilizația căzută

Realitatea nu este într-un proces de devenire, indiferent dacă dorim să o percepem ca devenind mai bună sau mai rea, ci, dimpotrivă, ea pur și simplu este. Legile care guvernează realitatea sunt imuabile. Păcatul originar este parte integrantă și integrată a cosmosului, precum legile termodinamicii, și, în consecință, nu poate fi anulat sau îndreptat de niciun progres făcut de om. Nu putem progresa dincolo de ceea ce suntem, adică ființe decăzute, făcute după chipul lui Dumnezeu, și niciun progres tehnologic sau vreo inovație ideologică nu va schimba acest fapt.

Hans Boersma: Însemnătatea unei sărutări

Când folosim greșit semnificația unui sărut, trădăm însăși ideea de pace. E limpede pentru toată lumea că sărutul nu este doar un simbol, nu este doar un mod de a spune „te iubesc”, ci un gest prin care oferim direct iubire și împăcare. De asta nimeni nu ar trebui să îndrăznească să folosească sărutarea în mod perfid.