Într-o cultură mică și periferică, așa cum este cultura română, poți trăi cu impresia că ai aflat deja aproape tot ce contează despre aproape toți cei care au contat în istoria acestei culturi. Și, totuși, într-o bună zi, se poate întâmpla să descoperi, de la alți oameni sau din cărți, nume care ascund chipuri cu care nu te-ai mai întâlnit vreodată, pur și simplu fiindcă nu se discută aproape deloc despre ei. Cine se mai gândește astăzi la David Mitrany, Natalia Manoilescu-Dinu, Mihai Dinu, Matei Călinescu, Antoaneta Ralian, Jeni Acterian, Mateiu Caragiale ș.a.?
Tocmai de aceea vom dedica mai bine de o lună (15 decembrie 2023-30 ianuarie 2024) gânditorilor români, în special celor despre care se vorbește prea puțin, dar care, deopotrivă prin viețile și operele lor, au vorbit despre probleme esențiale. Astfel, sperând că vom răspunde, fie și în parte, nevoii de repere și modele, pe care o ducem cu noi în fiecare zi, ne vom întoarce privirile, alături de cititorii noștri, spre aceia care ne-au precedat în acest spațiu cultural și lingvistic și de la care avem în continuare atâtea de învățat.
Vă așteptăm să îi cunoaștem împreună pe unii din cei mai interesanți oameni pe care i-a dat această cultură!
Națiunile se coagulează în jurul unor valori sau elemente culturale comune. De aceea, personalitățile culturale sunt greu de disociat de contextul național în care au creat și foarte ușor de integrat într-o formă de Panteon menit să conserve deopotrivă memoria respectivei persoane și mitologia din jurul său. În științele exacte însă, lucrurile stau fundamental diferit. Se consideră îndeobște că nu există ceva mai aproape de universalitate decât „legile naturii“, credință reflectată inclusiv în prezența unor elemente de fizică pe plachetele de aur de pe sondele Pioneer, destinate a fi o carte de vizită a umanității în cazul în care o civilizație extraterestră ar ajunge să le întâlnească.
Printre criticii literari se naște o unanimitate care nu și-a pierdut până astăzi rezonanța: „Craii de Curtea-Veche” atinge culmile estetismului românesc, este prin excelență o operă a virtuozității cuvântului, expresiei, plasticității, este o aducere la apogeu a limbii române, o perfecțiune desăvârșită a compoziției, care șochează, dincolo de toate, prin contrastul violent: conținutul romanului este însăși degradarea absolută, apogeul imoralității, desăvârșirea afundării umane, prin excelență universul viciilor cel mai puțin rafinate, neținute în frâu de nimeni și de nimic.
Ceea ce gânditorul român a realizat cu magistral talent în lucrările sale – reușita care îi definește meritul – este una dintre cele mai grave contemplații ale vieții pământene – mizerabilă, necizelată, dură, neîndulcită de promisiuni cu scadența tinzând la infinit.
„Portretul lui M” este, indirect, și portretul lui Matei Călinescu, un om la care respirația se împletea cu scrisul și al cărui caracter, trădat de o realitate cumplită, care nu s-a lăsat nicicum înăbușită, a rămas de-o decență fără cusur.
În final, poezia (pseudo)psalmică a lui Vancu este o pendulare între automatismul moștenit al raportării la divinitate și încercarea de a explica o absență, transformând moartea nietzscheeană a lui Dumnezeu în sinuciderea lui Dumnezeu.
Modelul unor școli precum cele prezentate de Anca Manolescu – bazate pe prietenie, dar fără să excludă disciplina, bazate pe libertate, dar fără să adopte un anarhism epistemic sau metodologic – pare chiar mai potrivit timpurilor „eliberatoare” de astăzi și, paradoxal, stă chiar la baza educației clasice, mai ales dacă la baza lor stă dorință genuină de înțelegere a sinelui și a lumii.
Neagu Djuvara a fost, de bună seamă, un istoric onest, recunoscându-și failibilitatea, fiind deschis dialogului, menționând contribuțiile altor cercetători și contrazicându-i, argumentat, atunci când avea o altă părere.
Traseul unei persoane care se întreabă cu sens cine i-a influențat gândirea e probabil unul în care se înțelege că limba și cultura ne vorbesc, dar și că noi le vorbim pe ele, că toate acestea au loc numai în interacțiuni personale, într-o împletire de gânduri și vieți care conturează o națiune, cu a ei cultură și gândire.
Robert Klein considera centrală pentru artă relaționarea inteligenței cu abilitățile manuale, o perspectivă care era derivată din filosofia aristotelică, nu din cea neo-platoniciană.
Preferințe pentru modulele cookie
Folosim cookie-uri pentru a ne optimiza site-ul și serviciile.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic este necesar pentru a crea profiluri de utilizator spre a trimite publicitate, sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri similare de marketing.
