creștinism

De la trupul creștin la civilizația occidentală

Fără să-și propună acest lucru, cartea lui Marius Lazurca contribuie la explicitarea poziției creștine cu privire la trup și a rolului acestuia în definirea identității personale. Contribuția nu este nemijlocită, ci indirectă – prin contrastul care reiese din tratarea comparativă a sensurilor corporalității în creștinism și în celelalte doctrine filozofice și religioase ale vremii. Formularea poziției creștine față de trup, așa cum este articulată în special în teologia Apostolului Pavel, scoate în relief unicitatea mesajului creștin; unicitiate care, consideră autorul, poate da seamă de victoria istorică a creștinismului.

Teoria Ternarului lui René Guenon – Ascendent și Descendent, cât și influența lui filioque

Eseul de față tratează natura metafizică a ternarului, înțeles, pe de-o parte, ca ternar „profan”, în despărțirea tripartită specifică Estului, și ca ternar „sacru”, înțeles în sens creștin, pe linia de interpretare a lui René Guenon. Deși intuiția acestuia asupra naturii sacralității Treimii creștine este valoroasă, luminând mai ales asupra diferenței de natură dintre aceasta și cea estică, cât și asupra relației dintre ele, restul cărții sale pare să se lovească de o piedică, iar această piedică îl obligă să vorbească despre Treime într-o stranie interpretare profană.

Patricia Snow: Empatia nu e caritate

Filmul produs recent de Martin Scorsese, asemenea romanului istoric scris de Shusaku Endō, după care e inspirat, se învârte în jurul unui act de şantaj emoţional. Ţelul lui Inoue, un magistrat japonez din secolul al XVII-lea, stă în a eradica creştinismul din propria ţară, iar acest obiectiv îl sileşte pe părintele iezuit Rodrigues să apostazieze, dar nu prin torturarea personală a acestuia ci, mai degrabă, prin tortura îndreptată împotriva turmei de credincioşi pe care el o păstorea.

Este autentică o ortodoxie scolastică?

Învățătura creștină despre acest Adevăr unic, transcendent poate fi exprimată făcând apel la diverse curente filozofice, dar ale căror instrumente nu pot niciodată să o exprime în integralitatea sa infinită și nu pot delimita clar de fiecare dată între păreri distincte asupra acesteia.

Interviu cu Episcopul Ignatie al Hușilor: „Ortodoxia este concentrată în acel «Vino și vezi!»”

Este deja o necesitate curajul de a discuta, de a aborda problematici de care sunt, în mod real, preocupați tinerii de astăzi. Nu putem fi absenți din agora dezbaterilor pe teme de bioetică, ideologii culturale, impactul secularizării asupra actului credinței, presiunea multiculturalismului, fenomenul migrației, relativizarea valorilor, lipsa de reflecție asupra influenței mediilor digitale în viața spirituală și tendința de a înțelege că bucuriile credinței sunt adresate doar celor „aleși” și care se integrează grupului.

Este cu putință o ortodoxie scolastică?

Dacă tradiția este esențială pentru creștinismul răsăritean, iar tradiția, în elementele ei non-dogmatice, se construiește prin deciziile fiecărei generații, atunci fiecare generație, inclusiv a noastră, are un rol activ în evoluția ortodoxiei. Departe de a fi închiși într-o logică deterministă și emasculată conceptual, ortodoxia ni se înfățișează ca un spațiu potențial fertil pentru interacțiuniea dintre credința în Revelație și forța rațiunii umane.

Limite în relația științei cu credința

Am văzut, printr-o serie variată de exemple, cum credința se poate extinde dincolo de limitele sale logice, precum se poate și restrânge exagerat. Ambele situații sunt de evitat, deoarece nu rezolvă în fapt nimic, ci uneori chiar contribuie la polarizări și conflicte inutile. De un mult mai mare folos pentru cine dorește să înțeleagă raportul dintre știință și religie este să mențină credința în matca sa firească și să înțeleagă cât mai bine limitele științei. Abia apoi poate fi delimitat teritoriul real de suprapunere dintre știință și religie, care este cu mult mai restrâns decât lasă conflictele contemporane să se vadă.

Joseph Pearce: Hristos Cel înviat și civilizația căzută

Realitatea nu este într-un proces de devenire, indiferent dacă dorim să o percepem ca devenind mai bună sau mai rea, ci, dimpotrivă, ea pur și simplu este. Legile care guvernează realitatea sunt imuabile. Păcatul originar este parte integrantă și integrată a cosmosului, precum legile termodinamicii, și, în consecință, nu poate fi anulat sau îndreptat de niciun progres făcut de om. Nu putem progresa dincolo de ceea ce suntem, adică ființe decăzute, făcute după chipul lui Dumnezeu, și niciun progres tehnologic sau vreo inovație ideologică nu va schimba acest fapt.

Mary Cuff: Este Paștele o sărbătoare păgână reciclată?

Mulți oameni susțin că numele „Paște” („Easter”) este un ritual păgân al primăverii care a fost unificat cu reînnoirea lumii adusă de Hristos care se ridică din mormânt. Pentru cei pioși, această conexiune poate părea o frumoasă împletire a naturalului și supranaturalului. Cu toate acestea, pentru lumea seculară, presupusele rădăcini precreștine ale Paștelui sunt o oportunitate pentru a scoate din ecuație enervanta cruce și nonsensul mormântului gol și de a păstra în centrul atenției semnele primăverii – iepurașii, florile și ouăle.