Blocul sfidează veacul
De unde a venit, până la urmă, toată această arhitectură care pare a fi lipsită de orice urmă de unicitate și personalitate? Ce ne-a făcut, după atâta timp în care funcționalul și esteticul mergeau mână în mână, să ne răzgândim? Când se găsesc obiecte din epoca preistorică, arheologii pot identifica gradul de evoluție al așezării respective, dacă erau nomazi sau se stabiliseră deja, după gradul de ornamentare al obiectelor funcționale precum vase de ceramică, oale, farfurii. Acum, după mii de ani și o întreagă evoluție a ornamentării, arhitectura se reîntoarce la forme simple și monocrome.