Mircea Morariu

Mircea Morariu este doctor în filologie și profesor universitar de Literatură franceză în cadrul Departamentului de Limbă şi literatură franceză - limbă și literatură germană al Facultăţii de Litere, Universitatea din Oradea. Este colaborator permanent al revistelor Teatrul azi (București), Cronica veche (Iaşi) și al cotidianului Adevărul. A fost premiat cu Premiul UNITER pentru critică teatrală în anii 2009 și 2013. A primit Premiul de Excelență al Universității din Oradea pentru cartea Teatru și hărți - 2012 - Un an teatral așa cum l-am văzut (2013). A fost membru în jurii UNITER şi ale unor festivaluri şi concursuri de artă teatrală. Printre cărțile sale, amintim: Sur l’effet de spectacle (2002); L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco (2003); Le discours littéraire dans la France du XVII-e siècle (2003); Signe visuel chez Mallarmé (2005); Le théâtre français au XVII-e siècle (2005); Teatrul şi cărţile lui (2009); Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe (2009); Spectator cu bilet de favoare - 2010 - Un an teatral aşa cum l-am văzut (2011).

Teatrul de artă, livada, biblioteca, înșelătoarea criză a culturii…

În postmodernismul sau în post-postmodernismul nostru nu e deloc exclus să fi scăzut consumul de cultură. Poate că suntem și mai puțini spectatori de teatru și cred că am fi fost astfel chiar dacă nu ar fi venit peste noi nenorocirea pandemiei. Nu cred însă nici în iminența sfârșitului teatrului și nici în dispariția teatrului de artă. De ce? Cantitatea fără calitate nu înseamnă nimic. Sau, vorba lui Pier Paolo Pasolini, adesea citată de același George Banu, Suntem puțini, însă venim de la Atena.  

Ușa interzisă. Aceeași sau mereu alta?

Ce am făcut de fapt? Am ales cu prioritate din partea de noutăți a bibliotecii mele „Impudoare”. Am făcut, așadar, exact ceea ce spune Gabriel Liiceanu în minunatul fragment în care brodează inspirat pe scena invitației la dans așteptată de Natașa din „Război și pace”. Am început la rându-mi dansul. Dansul cu o carte. M-am mutat în lumea pe care „Impudoare” o deschide. Am admirat, am savurat, m-am confundat cu textele bine strunite.

Despre cultura clasică la firul ierbii

Din păcate, puțini autori clasici (în sensul larg al sintagmei) se mai predau în învățământul secundar. Încă și mai puțini se învață bine. Nu mai e loc nici de Virgiliu, nici de Horațiu, nici măcar marii clasici români nu mai beneficiază de respectul ce li se cuvine. Nu știu riguros exact câte licee cu profil clasic mai funcționează pe teritoriul României, știu însă că în școlile obișnuite nu se mai predă nici o singură oră de Limba greacă, iar păstrarea predării Limbii latine în curriculum-ul clasei a șaptea în regim de o biată oră pe săptămână provoacă an de an dezbateri aprinse