În filosofia lui Aristotel, violența este forța exercitată împotriva naturii esențiale a lucurilor, împotriva substanței lor. Noi știm că Aristotel a fost promotorul unui sistem filosofic numit esențialism, care implică existența a priori a unei esențe, a unei substanțe (în limbajul modern, i s-ar spune natură, deși noi nu suntem […]
Discursul despre liniște face un deserviciu conceptului, fiindcă orice discurs e ne-liniște. Gândirea liniștii e, de fapt, opțiunea pentru evitarea ei. Pentru a fi în liniște, trebuie să nu te gândești la nimic. Liniștea e o matrice particulară în care privitorul poate să estimeze paradoxurile infinitului. În starea de liniște rezidă depărtarea care apropie, anihilarea care generează și imposibilul necesar.
Persoana este ceva unic, irepetabil, nemuritor și cu potența infinității. Persoana nu poate fi descrisă conceptual, nu poate fi conceptualizată, este o taină. Prin urmare, ca să cunoști o persoană, singura modalitate este ca ea să ți se deschidă sau „reveleze”, și asta se întâmpla când intri în dialog/comuniune cu ea. În teologie este la fel.
În prezent, suntem obișnuiți să percepem sexualitatea epocilor anterioare ca marcată de inhibiție și reprimare erotică. Se poate ca victorienii să fi fost și puritani, și ipocriți, dar ce vreau eu să spun e că nu avem de unde să știm dacă acest portret, realizat de scriitorii și filozofii mișcării de eliberare sexuală, este fidel realității vremii sau dacă a suferit influențele ideologice ale unui curent care se raportează într-un mod fundamental diferit la tema sexualității.
În căldura toridă a finalului de vară, statul la răcoare face casă bună cu cinematografia. Redacția Syntopic vă recomandă o selecție de filme care vă pot da de gândit, de simțit și de discutat, dar care, mai ales, nu vă vor încălzi și mai tare sinapsele în mod inutil – și, de ce să n-o spunem și pe asta, pot fi candidații ideali pentru un mariaj-maraton între ecrane și paharele cu gheață.
Din acest punct a pornit proiectul „Burma VJ: Reporting from a Closed Country” – un documentar danez realizat de Anders Østergaard, format din înregistrările video-reporterilor din timpul protestelor din 2007 din Birmania. În spatele acestor imagini: Joshua, reporter anonim, capul unei rețele de reporteri interni care urmăresc prin lentilă efectele regimului militar din țară. Acest pion dintr-o întreagă rețea disidentă se imersează direct (fizic), pe urmă indirect (prin colegii de breaslă) în valul de tensiune care se abate asupra populației.
Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.
Cuvintele noastre descriu realitatea, sunt permanente mijloace de „transport”, în ambele sensuri, între mintea noastră și lumea exterioară. În timp, în contextele culturale și istorice, cuvintele alcătuiesc o limbă, un set autonom de forme și reguli lingvistice, toate animate de utilizarea lor repetată de-a lungul veacurilor, ca forme imateriale ce mediază între minte și realitate. Și atunci, dacă eu mă arunc într-un astfel de univers particular, la început mă simt pierdut, dar treptat, cu ajutor, cu răbdare, descopăr că pot să înțeleg acele cuvinte. Și pot să le înțeleg pentru că ele sunt doar măștile diferite ale aceleiași relații universale între conștiință și marele mister al Ființei.
Viața intelectualului este singuratică, anevoioasă și de obicei precară din punct de vedere material; nu te aventura într-o astfel de viață dacă speri la mai mult de atât. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă crezi că vocația intelectuală este cel mai important lucru din câte există: nu este. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă ai în tine chiar și cea mai mică urmă de dispreț sau compasiune pentru cei lipsiți de capacități intelectuale: nu ar trebui să ai. Nu te aventura într-o astfel de viață dacă crezi că te va face un om mai bun: nu o va face. Aventurează-te în această viață dacă, și numai dacă, nimic altceva nu-ți pare cu putință.
Cu toate acestea, la sfârșitul zilei, rănit, obosit și fără chef, tânărul se rătăcește în gândurile sale. Ezită să mai facă orice. Este copleșit de confuzie și de nesiguranța vieții. Se uită pe fereastră, pasiv, încercând să rezolve ecuația posibilelor dificultăți care vor urma în joc.