teologie

Mit și Logos

În lucrarea de față argumentez pentru o reîncadrare centrală a mitului în cadrul mai larg al unei perspective integrate și totale asupra lumii, alături de formele raționale de cultură precum filosofia, religia, arta.

Despre credință și rațiune

În mod ideal, nu există o tensiune între filosofie și teologie, ci doar o complementaritate. Ce cred că este necesar în filosofie este o acceptare a faptului că orice cunoaștere este posibilă datorită unei revelații a misterului infinit al ființei în câmpul cunoașterii și experienței umane obișnuite; doar datorită acestei revelații a Ființei, care este, în mod necesar, Simplitate, Inteligibilitate, Manifestare, este posibil demersul cognitiv.

Kurt Hofer: Necredința, opiul maselor

Necredința este opiul real al maselor. Dedicându-ne plăcerilor care ne distrag, ne rupem de fapt de lume; cu toții suntem dependenți de fugitiva eliberare de dopamină pe care diverse distracții, de la alergat la consumul de droguri, ni-o oferă.

De ce Dumnezeu?

Discuția aceasta se adresează celor care nu pot fi liniștiți cu ideea că „doar credem”; că preluăm orbește o idee despre o ființă absolut perfectă și ne trăim viețiele în acord cu ceea ce acea ființă dictează. Dacă vrem ca ceea ce facem să aibă sens, trebuie să înțelegem ceva din acea credință. Cu alte cuvinte, trebuie să știm de ce atunci când spunem, „cred în Dumnezeu”, spunem ceva cu sens. Trebuie să știm că această propoziție este mai mult decât un act de încredere orbească, un salt în necunoscut sau o plasă de siguranță psihologică. Cu alte cuvinte, că este un răspuns la o problemă reală.

Despre relația dintre credință și cunoaștere

Teologii au rămas, poate, cu sensul antic al termenului filosofie și dezvoltă un sistem de gândire a cărui miză este un mod de viață, plecând de la niște asumpții date, în timp ce filosofii s-au emancipatat și s-au specializat, devenind investigatori ai modului de a vorbi și gândi. Totuși, atunci când omul care nu e nici teolog și nici filosof citește teologie sau filosofie o face dintr-un dor de sens, din dorința de a deveni autentic și de a întrupa în propria viață o formă de adevăr.

Fides et ratio

Atât filosofia, cât și teologia, presupun teoretizări ale experiențelor lor fondatoare, pentru a ajunge la perspective cât mai cuprinzătoare. Iar aici relația dintre cele două este nu numai de dorit, ci îmi apare ca inevitabilă. Întrebarea privește raportul dintre credință și rațiune și poate fi adresată atât filosofului cât și teologului. Forma cea mai adecvată a punerii problemei nu este excluziunea, ci dialogul.

Paul Oslington: De ce sunt filozofii și teologii atât de ostili economiei?

Diletantismul filozofilor și teologilor în ce privește economia reprezintă o problemă morală. Dacă perspectivele lor asupra economiei sunt luate în serios – așa cum se întâmplă adesea în biserică sau în crearea politicilor publice – atunci acestea amenință efectele pozitive pe care piața liberă le exercită asupra vieții săracilor și defavorizaților din întreaga lume.

Despre deriva teologiei Bisericii

Biserica are acum menirea de a demonstra că adevărul de credință reprezintă o soluție pentru cel puțin două aspecte ale lumii de azi: 1) pentru problema diversității sociale și 2) pentru problema relativismului. Iar substanța acestei soluții este iubirea necondiționată a aproapelui după modelul Hristic. Iubire ce e autentică doar atunci când are capacitatea de a transcende toate deosebirile.

Ortodoxia ca factor geopolitic în contextul provocărilor modernității

În viitorul apropiat, e foarte probabil ca discuția începută de Huntington în anii ‘90 cu privire la rolul pe care îl joacă diferitele civilizații în contextul geopolitic să ajungă din nou în atenția analiștilor. Schimbările interne prin care trece civilizația occidentală, precum și restructurarea relațiilor internaționale, reprezintă un moment de redefinire a civilizațiilor și, implicit, un moment de reașezare a granițelor acestora.