moralitate

„Meridianul Sângelui” și universalitatea violenței

În filosofia lui Aristotel, violența este forța exercitată împotriva naturii esențiale a lucurilor, împotriva substanței lor. Noi știm că Aristotel a fost promotorul unui sistem filosofic numit esențialism, care implică existența a priori a unei esențe, a unei substanțe (în limbajul modern, i s-ar spune natură, deși noi nu suntem […]

O licență în 4 articole. Revoluția Sexuală, etape și repere de bază

În prezent, suntem obișnuiți să percepem sexualitatea epocilor anterioare ca marcată de inhibiție și reprimare erotică. Se poate ca victorienii să fi fost și puritani, și ipocriți, dar ce vreau eu să spun e că nu avem de unde să știm dacă acest portret, realizat de scriitorii și filozofii mișcării de eliberare sexuală, este fidel realității vremii sau dacă a suferit influențele ideologice ale unui curent care se raportează într-un mod fundamental diferit la tema sexualității.

Interviu cu doamna profesoară Mihaela Constantinescu: „Înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte”

Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.

De ce teoriile etice emotiviste nu reprezintă o soluție la paradigma „morții lui Dumnezeu”

Aceasta este teoria aristotelică a virtuților care, deși este compatibilă cu teismul, nu este dependentă de el, fiind fundamentată în natura omului, a cărei lege naturală poate fi descoperită și înțeleasă de către mintea umană. Prin intermediul acestei legi naturale, omul află care este scopul său și tot din ea derivă și cunoașterea morală necesară pentru a-l atinge – cunoaștere care depășește simpla subiectivitate sau experiență personală.

Inteligență Artificială morală? Despre algoritmi, virtuți și statut moral

Sistemele de IA care „învață” despre virtuți nu pot dezvolta motivațiile morale cerute de cadrul eticii aristotelice: nu este suficient ca sistemele de IA să acționeze virtuos, ci mai este nevoie și ca acțiunea lor să fie bazată pe motivațiile adecvate și să fie adaptată la contextul situațional specific. Or, sistemele de IA nu au capacitatea de a dezvolta motivațiile interne potrivite și nici nu au potențialul de a deveni un phronimos aristotelic, de a intui acțiunea virtuoasă relativ la variațiile contextului. Pentru aceasta sunt necesare, în perspectiva aristotelică, afectele, capacitatea de a simți, parte inerentă a biologiei umane.

Interviu cu profesorul Constantin Vică: „Invitația de a accepta necritic și tolerant mecanismul violent și total ne-critic al automatizării trebuie refuzată”

Nu sunt determinist tehnologic, dar nu am cum să nu remarc, pe urmele paleoantropologilor, că trecerea „de la mână la creier” s-a făcut în concordanță cu noile tehnologii ale acelor vremuri. Cu cât am descoperit sau inventat tehnologii mai bune și am dobândit tehnici noi, cu atât specia a evoluat spre ființele cerebrale de azi, totul culminând cu limbajul însuși, apoi scrierea sa. Astăzi, tot limbajul este cel care se întrupează, doar că nu e limbajul natural, ci cel al datelor, algoritmilor și codurilor, și nici omul nu e mai e cel care-l poartă, ci mașinile. Sfatul meu nu e un sfat, că nu am căderea, ci o invitație de a reflecta sistematic la tot ceea ce e atât de la îndemână că nu-l mai vedem, inclusiv telefonul sau internetul.

Wolfhart Pannenberg: Când totul este permis

Este izbitor de curios și ciudat cum, în contextul nostru modern, moralitatea și etica sunt considerate un subiect de însemnătate publică, în timp ce Dumnezeu este privit ca un subiect ezoteric, care interesează doar teologii și „oamenii care se preocupă de regulă de genul acesta de lucruri”. Însă nu a fost dintotdeauna așa și merită într-adevăr să ne întrebăm cum am ajuns în această situație și ce putem face în legătură cu ea.

Daniel J. Mahoney: Inventând autoritatea unui sine modern

Montaigne (1533-1592) este mult mai mult decât o figură literară pentru Manent – după cum îl înțelege el, Montaigne este în primul rând un filozof și reformator moral, chiar fondatorul unui mod crucial de autoconștientizare a sinelui modern. În cadrul acestei forme noi a conștiinței de sine, oamenii nu se mai orientează după modele magnifice de eroism, sfințenie sau înțelepciune și nici nu mai urmează dreptul natural sau divin.