Există, cu precădere în aria celor ce nu activează în aria muzicală, tendința de concentrare asupra genialității compozitorului și amplorii contribuției sale la patrimoniul cultural muzical, și nu asupra calităților orchestrei sau ale interpretului, care asigură transmiterea lucrării muzicale către public.
Configurația socială va fi ghidată nu numai de aceste tensiuni în raport cu natura umană, ci și de alți factori, între care reprezentările neobiective despre om joacă un rol important la scări de timp deloc neglijabile, din cauze psiho-sociale uneori greu de conceptualizat. Se poate face însă o cartare a acestor aspecte și se poate vedea în ce termeni se pot purta discuțiile și cât de mare impact poate avea un anumit tip de abordare în diferite contexte sociale și istorice.
În calitatea ei de artă, muzica încearcă să exprime idealurile către care tindem sau realitatea metafizică a prezentului într-un limbaj ne-rațional, al emoțiilor. Iar muzica rock, un gen cu un pronunțat caracter masculin, răspunde sensibilităților unui războinic întru cuvânt, fiind un gen muzical al barzilor moderni, al rebeliunii și al frondei.
Anul trecut am început să studiez dreptul în paralel cu filologia clasică. La început, a fost dificil să urmăresc diversitatea temelor abordate la cele două facultăți, deoarece, pe când la drept este dezirabilă dezvoltarea unei gândiri juridice și al unui comportament dezinhibat, la filologie clasică se cere asumarea unei gândiri analitice și se optează mai degrabă pentru așezare, atât din punct de vedere mental, cât și sufletesc.
Seria „Povești la șemineu” continuă cu un invitat special, Kenan Wang, un tânăr doctorand al Universității din București. Kenan a decis cu câțiva ani în urmă să părăsescă China, să se convertească la creștinism și să studieze în România istorie și teologie. Într-un dialog cu Robert Ciobanu, Kenan vorbește despre povestea emigrării din țara sa natală, despre civilizația chineză, despre religie și viitorul umanioarelor în spațiul românesc și occidental.
Am discutat în acest interviu despre traumele unei copilării trăite cu pecetea de dușman al poporului, despre personalitățile luminoase din cadrul universității din acea vreme, despre perioada de tranziție post-decembristă văzută de la catedră și despre situația literaturii contemporane.
Am văzut în toate aceste inițiative cu un puternic impact în oraș, aspirații spre standarde culturale europene, o promisiune făcută orașului și locuitorilor, un gust al comunităților pentru întâlnire în cadre gândite într-o estetică cât se poate de modernă, dar și plină de respect pentru trecut.
Ce-ar fi fost dacă Labiș și-ar fi atins potențialul creator? Cum ar fi arătat literatura română astăzi dacă ar fi sărbătorit a 87-a aniversare a poetului Labiș, încă în viață? Odată ce timpul se depune pe rămășițele vieților trecute, oamenii îl plămădesc în mit.
Deși ar putea părea un detaliu minor, ușor de trecut cu vederea, cele două litere unic-românești pot fi considerate și ele parte a identității naționale, iar folosirea consecventă a lor (ca și scrierea îngrijită în general) este un semn al conștiinciozității, al respectului față de cultură și al participării la ea.
Globalizarea e o realitate aducătoare de certe beneficii. Lumea a băgat de seamă că, de invoci specificul național sau nu, urmările sunt aceleași: consumerism (precumpănitor mărfuri de import, alimente, îmbrăcăminte, fie și la mâna a doua, televiziune), burse la școlile din afară, locuri de muncă în străinătate. Evident, bunul simț temperează mult aceste stări umorale generale, dar impresia mea rămâne că despre națiune, patriotism trebuie să ne referim doar la trecut.