Două idei sunt centrale în înțelegerea „Țării Pierdute” ca un poem emblematic al modernismului. Prima este simbolul renașterii, iar a doua este informația fragmentată. Eliot întrețese conținutul și forma pentru a transmite aceste idei.
Pentru a înţelege misterele fiinţelor fantastice din vechile mituri și legende, biologia și paleontologia nu ne pot ajuta prea mult. Ceea ce ne lipsește este o perspectivă amplă și, pe cât posibil, completă, asupra mutaţiei, a involuției suferite de aparatul cognitiv uman, intelectul, de-a lungul mileniilor.
Ce importanță are, însă, originea omului atunci când discutăm despre subiecte mai mai recente din istoria speciei, începând chiar din preistorie și Antichitate? Într-un plan subtil, privim altfel acțiunile umane atunci le integrăm într-un ciclu natural sau când plasăm omul „între animale și zei” ori credem, așa cum s-a arătat prin revelație în Cartea Facerii, că primii oameni au fost creați printr-o geneză specială.
Există, cu precădere în aria celor ce nu activează în aria muzicală, tendința de concentrare asupra genialității compozitorului și amplorii contribuției sale la patrimoniul cultural muzical, și nu asupra calităților orchestrei sau ale interpretului, care asigură transmiterea lucrării muzicale către public.
Configurația socială va fi ghidată nu numai de aceste tensiuni în raport cu natura umană, ci și de alți factori, între care reprezentările neobiective despre om joacă un rol important la scări de timp deloc neglijabile, din cauze psiho-sociale uneori greu de conceptualizat. Se poate face însă o cartare a acestor aspecte și se poate vedea în ce termeni se pot purta discuțiile și cât de mare impact poate avea un anumit tip de abordare în diferite contexte sociale și istorice.
În calitatea ei de artă, muzica încearcă să exprime idealurile către care tindem sau realitatea metafizică a prezentului într-un limbaj ne-rațional, al emoțiilor. Iar muzica rock, un gen cu un pronunțat caracter masculin, răspunde sensibilităților unui războinic întru cuvânt, fiind un gen muzical al barzilor moderni, al rebeliunii și al frondei.
Anul trecut am început să studiez dreptul în paralel cu filologia clasică. La început, a fost dificil să urmăresc diversitatea temelor abordate la cele două facultăți, deoarece, pe când la drept este dezirabilă dezvoltarea unei gândiri juridice și al unui comportament dezinhibat, la filologie clasică se cere asumarea unei gândiri analitice și se optează mai degrabă pentru așezare, atât din punct de vedere mental, cât și sufletesc.
Seria „Povești la șemineu” continuă cu un invitat special, Kenan Wang, un tânăr doctorand al Universității din București. Kenan a decis cu câțiva ani în urmă să părăsescă China, să se convertească la creștinism și să studieze în România istorie și teologie. Într-un dialog cu Robert Ciobanu, Kenan vorbește despre povestea emigrării din țara sa natală, despre civilizația chineză, despre religie și viitorul umanioarelor în spațiul românesc și occidental.
Am discutat în acest interviu despre traumele unei copilării trăite cu pecetea de dușman al poporului, despre personalitățile luminoase din cadrul universității din acea vreme, despre perioada de tranziție post-decembristă văzută de la catedră și despre situația literaturii contemporane.
