Dacă ar fi să numesc o singură idee pe care cred că de Waal își dorește să o transmită, atunci aceea ar fi că lucrurile care ne înconjoară sunt mai mult decât simple obiecte fără viață, care au un scop pur utilitar. Într-un fel, ele au o viață a lor, care e legată de a noastră mai mult decât am putea crede…
Redacția Syntopic l-a invitat pe domnul George Tzipoia la un dialog privind arta, artiștii și creația artistică. Invitatul nostru reprezintă a doua generație dintre artiștii familiei, fiind fiul pictorului și sculptorului Alexandru Țipoia (1914-1993), în slujba posterității căruia și-a dedicat ultimele trei decenii.
Urbex este în mod vizibil mult mai abstract: nu expune nicio figură, doar urme trasate de om în vestigiile trecutului, dovezi ale vieților individuale și comune lăsate în urmă. La fel cum clădirile și siturile erau odată vii, iar acum sînt cuprinse fotografic înghețate în timp, viața omenească lipsește și ea, avînd doar trecutul martor, întipărit în pereții clădirilor. Cu un fir vital lipsă, altul își declară patronajul.
Cunoscut pentru îmbinarea diferitelor medii artistice, de la pictură, la colaje, instalații media sau desen, Rubert se distinge pe scena contemporană printr-un stil care nu poate fi trecut prea ușor cu vederea, marcat fiind de personaje cadaverice și reprezentarea spațiilor cotidiene. În lucrările sale, artistul chestionează percepția comună asupra relațiilor ca obiect al unui sentiment ideal și aduce în fața spectatorului o realitate, brută, necizelată așa cum (poate) nu vrem să o vedem.
Anxietatea de performanță în context muzical reprezintă un răspuns emoțional intens și adesea negativ, manifestat sub forma sentimentelor de neliniște, tensiune și incertitudine care însoțesc prezentările publice ale muzicienilor. Este o emoție comună, dar complexă, care poate influența modul în care muzicianul se simte și interpretează în timpul unei reprezentații în fața publicului sau a unei audiții critice.
În adevărată tradiție romantică, Zidaru apelează la emoția mistică ca sursă a experienței estetice și aduce în prim-plan un nou tip de memento mori, plasându-se pe urmele unor artiști precum Caspar David Fredrich sau Ivan Aivazovski. Discursul său în sine nu este unul nou și am putea fi tentaţi să ne lipsim de ceea ce se anunţă a fi o predică (cu puternic iz creştin) către lumea contemporan-depravată.
Ne gândim la artă ca la un bun original nealterabil, ca la un spațiu al deplinei libertăți de manifestare și, de ce nu, ca la un organism imaterial cu o viață a sa care pulsează în beneficiu propriu. Arta nu este animalul de companie al nimănui, nu poate fi stăpânită sau apropriată maniac. Toate aceste idei derivă dintr-un adevăr incontestabil: arta este un produs al sufletului. Însă sufletul poate fi corupt atunci când fatalitățile istoriei pervertesc realitatea și, ficționalizând-o, regândesc arta pentru a oglindi utopia pseudorațiunii pusă în practică – totalitarismul.
Pe vremuri, picturile erau bunuri de lux, așadar nu este surprinzător că majoritatea tablourilor prezintă scene în care se poate regăsi doar 10 sau 20% din populație. În general, tablourile în care este redat modul în care toți cetățenii își duceau traiul sunt rare. Iar, printre acestea, majoritatea înfățișează scene negustorești, precum cele cu nave care aduc pește în docuri, mărfuri comercializate, piețe de pește și cămările în care se depozitau alimentele, fiind, totodată, și motivele cele mai des întâlnite în picturi.
Arta poate avea mai multe funcții, în raport cu cel care o creează. Unii artiști au menirea de a provoca și de a depăși limitele. Alți artiști sau alte picturi sau lucrări sunt mai degrabă menite să atragă atenția asupra armoniei și frumuseții, de exemplu, sau să materializeze aceste sentimente. Cred că poate mai important decât ceea ce este reprezentat de fapt este energia care emană dintr-o lucrare.
Dacă părinţii luau de mînă estetismul şi fugeau împreună în atelier şi în sala de expoziţie să nu-i prindă din urmă implicarea în istorie, ideologiile impuse şi crampoanele realismului socialist, copiii coboară acum în stradă, se iau de piept cu istoria, abhoră estetismul şi muzeul, recuperează militantismul pierdut şi ideologiile corespunzătoare.