Adevărul este că oricâte programe școlare ai schimba, oricâte materii ai îndepărta și oricâtă aparatură digitală ai introduce în universități, atâta timp cât presupozițiile cu privire la „materialul uman” și scopul său vor rămâne nechestionate și neschimbate, procesul nu va da niciun rezultat, pentru că va trata doar suprafața problemei, nu adâncimea ei.
Două idei sunt centrale în înțelegerea „Țării Pierdute” ca un poem emblematic al modernismului. Prima este simbolul renașterii, iar a doua este informația fragmentată. Eliot întrețese conținutul și forma pentru a transmite aceste idei.
Rândurile de față își propun să analizeze filosofia și gândirea filosofului danez, Soren Kierkegaard, și să scoată la lumină elementele de mare importanță pentru practica filosofică, aceasta din urmă fiind o modalitate de a introduce filosofia în societatea în care trăim.
Adevărul este că nu avem timp să construim încredere. Și când o facem, este strict cu privire la anumite aspecte ale vieții noastre. Așadar, dat fiind faptul că aspectele respective sunt temporare și încrederea construită în baza acestora este trecătoare.
Credința mea este că omenirea, așa cum discernea Churchill, se află la răscrucea unei diviziuni morale impresionante. Progresele recente în tehnologiile inteligenței artificiale și ale ingineriei genetice – clonarea, cercetarea celulelor stem și altele asemenea – ne pun în fața unor probleme morale pentru care nu există soluții gata-făcute.
Canal Radicular „Și ce este bine, Fedru, Și ce nu este bine – Trebuie să rugăm pe cineva să ne spună aceste lucruri?” – „Zen și arta reparării motocicletei”, de Robert M. Pirsig Mi-am petrecut toată dimineața uitându-mă prin lucrurile lui. Nu prea merită nimic păstrat: câteva certificate, Pirsig-ul […]
Prologul ce deschide Evanghelia lui Ioan este poetic, bogat și complicat din punct de vedere teologic, ca atare insuflând textului un simbolism și un imaginar de-asemenea bogate. Declarația „La început era Cuvântul… în El era viața și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:1-5) capătă o dublă continuitate de partea intenției auctoriale. În primul rând, asocierea Cuvântului (Iisus Hristos) cu lumina datează încă din Geneză 1 și, ca atare, constituie o legătură textuală între Scripturile Ebraice și ce va fi devenit noul corpus emergent al Noului Testament. În plus, declarația că în Cuvânt erau „viața și că viața era lumina oamenilor” constituie la rându-i o legătură între lumea transcendentă și universul fenomenologic – prin urmare legând viața autentică sau înflorirea de transcendență, prin încarnarea lui Iisus Hristos.
Despre universala degenerare a așa-zisului învățământ superior în Statele Unite ale Americii contemporane m-am pronunțat în n articole și eseuri de la mijlocul anilor 1990 încoace. Recent, la Ortosfera, am descris ultimii ani ai carierei mele de profesor universitar la ceea ce numeam „Universitatea de Nord a Consolării”, oferind anecdote despre studenți și colegi care reflectă în mod egal analfabetismul funcțional care a afectat cultura americană din ultimii 40 de ani, cel puțin. Pot fi doctorii analfabeți? Da. În timp ce posedă știința specializată a unui academician-birocrat antrenat, totuși ei nu prezintă nimic ce ar semăna cu erudiția vastă a minților cu adevărat eminente a decadelor și secolelor acum îndepărtate și totalmente uitate de actuala generație. Membrii tineri ai facultății nu au adâncime filosofică – și aceasta se traduce într-o inabilitate de-a întrebuința intuiția sau imaginația pentru a transcende limitele educației școlare înguste. Sunt studenții analfabeți? Da. Dar ei sunt mai mult decât (sau poate mai puțin) analfabeți. Aș spune că se mândresc cu faptul că nu știu nimic, atât că mândria pretinde cunoaștere a ceva, în timp ce studenții nu iau cunoștință de faptul că nu știu nimic. Cu toate acestea, atitudinea lor este una mândră, fără vreun temei sesizabil. Cohoartele de absolvenți ai facultății n-or să ducă mai departe civilizația ce-o moștenesc. Nici măcar nu sunt conștienți că o moștenesc; atenția lor este fixată în întregime pe device-uri.
Orice încercare de a imagina o istorie alternativă asumă o preînțelegere a sensului istoriei. Istoria gândirii nu se abate de la această regulă. În pofida titlului acestui text, nu vom afla aici un răspuns răspicat la întrebare; și nu întâmplător. Fiindcă filosofia Renașterii a pătruns mult prea adânc în modul nostru de gândire — și în aceasta va consta teza pe care o voi susține — este imposibil să ne imaginăm cum am fi gândit astăzi în afara Renașterii.
Un articol scris de Corneliu Trofim, student la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, pentru stagiul de practică organizat în parteneriat cu redacția Syntopic. Perioada relativ lungă de pace care a cuprins lumea occidentală, până la acest tragic război, atât de aproape de noi, a creat impresia, poate naivă, că […]