Într-adevăr, odată cu avântul actual al tehnologiei ce conferă oamenilor și instituțiilor o putere tot mai mare la un cost tot mai mic, noile instrumente informatice foarte puternice și foarte complexe devin, prin operarea lor, manifestări concrete nu doar ale valorilor ale celor care le operează, ci și ale valorilor celor care le-au dezvoltat – iar acestea din urmă ar putea să nu fie întotdeauna evidente.
Denotă această fabricare a autenticității un strigăt de ajutor? Cere omul secularizat transcendență cu orice preț, fără măcar să-și dea seama? Nu aș ști să răspund la aceste întrebări, dar e clar că această răbufnire trebuie tratată ca un simptom pentru o problemă mai adâncă care abia se întrevede. Ceea ce e și mai bizar este faptul că valoarea acestor atribute care nu-și au locul când vine vorba de arta de care sunt legate artificial stă în valoarea monetară. NFT-urile nu sunt în sine unice, dar codul din spatele lor este, așa că pentru a da o valoare acestei unicități, o cumpărăm.
S-a înșelat. Într-adevăr, a apărut ceva. Pentru că s-a descoperit curând că o informație specifică era atât de valoroasă încât întregul Internet ar trebui să fie restructurat pentru a o capta. Acea informație: tu. Postman nu a prevăzut că Internetul, prin intermediul funcției de „căutare”, se va întoarce împotriva noastră ca o „oglindă unidirecțională” (pentru a o cita pe Shoshana Zuboff în „The Age of Surveillance Capitalism”), prin care suntem supravegheați încontinuu. Căutarea ne este prezentată ca un instrument pentru a privi spre exterior, dar, de fapt, este o biopsie.
În încercarea de a înțelege modul în care se configurează tehnologia în raport cu existența omului, filozoful francez Jacques Ellul reușește să surprindă și să anticipeze, cu luciditate, câteva dintre coordonatele definitorii ale tehnologiei și ale lumii tehnicizate. Prin demersul său, urmărește să atragă atenția asupra diferențelor dintre tehnica tradițională și tehnica generalizată a lumii noastre, analizând modul în care cea din urmă acaparează, prin logica sa, fiecare segment al vieții omului.
Ne confruntăm cu o lume digitală a contrastelor care, pe cât este de reglementată, pe atât este de orientată să eludeze orice fel de constrângere legală în mersul ei. Ne rămâne posibilitatea de a rămâne pasivi în fața acestui colos digital sau de a fi proactivi în a ne proteja pe noi și datele noastre personale. Dacă decidem să fim proactivi, GDPR nu trebuie să fie decât începutul.
Întrebarea dacă tehnologia a produs mai mult rău sau bine nu poate fi soluționată în mod absolut, ceea ce ne amintește de umanitatea și limitările noastre, de faptul că a ne erija într-o entitate omniscientă constituie o denigrare a ceea ce suntem. Aici, conștiința morală individuală joacă un rol important, ghidându-ne prin labirintul posibilităților axiologice și ajutându-ne să stabilim, în fond, ceea ce este bine pentru a ne apropia de idealul eudaimonic.
Răspunsul depinde de ceea ce înțelegem din întrebare. Aceasta nu se referă la presupusa competiție dintre aceste două forme de sub-creație, idee care a stârnit hazul audienței din Portugalia. În măsura în care arta și tehnologia sunt în conformitate cu voința lui Dumnezeu, ele vor servi umanitatea și creația în bine, adevăr și frumos. În măsura în care nu sunt, ele vor ademeni și înrobi umanitatea cu armele auto-distrugerii.
Așa-numita „viralizare” a unui conținut e semnul aproape sigur că mimetismul a învins discernământul etic. Te iei după alții, fără să verifici și să gândești, atât pentru că n-ai timp (de vreme ce trebuie să comunici non-stop), cât și pentru că asta e, de când lumea, cea mai simplă strategie de supraviețuire.
După apariția mass media în secolul trecut, cei care au reflectat la problemele ridicate de – pe atunci recentele – tehnologii media s-au întrebat dacă, asemeni altor tehnologii inventate de om de-a lungul timpului, și acestea mai au statutul de instrument sau dacă, din contră, prin modul în care funcționează și prin efectele exercitate asupra omului, au căpătat statutul de mediu.
Îmi propun în actualul eseu să resemnific un concept filosofic îndelung frecventat și totodată vulnerabil la clișee interpretative. În acest sens, îmi voi structura eseul în trei secțiuni distincte, abordând într-o manieră evolutiv-dialectică subiectul propus analizei și plasându-l într-o corelație aparent surprinzătoare cu aspecte specifice actualității: tehnologiile informaționale, efectele rezultate din izolarea sau deficitarea socială a omului contemporan, nu în ultimul rând, voi contura câteva dintre virtuțile și limitele sociabilității online.