Persoana este ceva unic, irepetabil, nemuritor și cu potența infinității. Persoana nu poate fi descrisă conceptual, nu poate fi conceptualizată, este o taină. Prin urmare, ca să cunoști o persoană, singura modalitate este ca ea să ți se deschidă sau „reveleze”, și asta se întâmpla când intri în dialog/comuniune cu ea. În teologie este la fel.
În căldura toridă a finalului de vară, statul la răcoare face casă bună cu cinematografia. Redacția Syntopic vă recomandă o selecție de filme care vă pot da de gândit, de simțit și de discutat, dar care, mai ales, nu vă vor încălzi și mai tare sinapsele în mod inutil – și, de ce să n-o spunem și pe asta, pot fi candidații ideali pentru un mariaj-maraton între ecrane și paharele cu gheață.
O existență vidată este acumularea de suflete accidentale, acelea care există fără o audiență, reflecție, figură ori formă autentice, și care se concentrează în diferite conglomerate în timp și spațiu. Dar morții care viețuiesc sunt diferiți de cei în viață, ale căror suflete sunt în unitate cu sinele și corpurile lor. Această stare defunctă, manifestă în timp ce entitatea viețuiește, se mișcă și simte, este fără dubiu relativă la o varietate de noi circumstanțe și considerații și, pe cale de consecință, permite o mai mare larghețe celor ce vor să le folosească precis și informat. Una dintre aceste utilizări este convocarea morților vii prin magie ori tehnologie. Acest lucru se întâmplă cu atât mai ușor cu cât natura sufletelor accidentale este aceea că ele sunt în flux, lesne canalizate, adunate și amplificate în măsura în care nu există un corp căruia să-i reziste.
Dezbaterea s-a concentrat asupra prezentului și viitorului proiectului european într-o lume a incertitudinilor. Cum arată astăzi proiectul european în raport cu ideile părinților fondatori? Vorbim în continuare de o Europă a națiunilor, sau facem pași hotărâți în direcția unei construcții de tipul Statelor Unite ale Europei? Putem vorbi de o reașezare a ordinii europene, în contextul războiului din Ucraina?
Paul J. Hill, condamnat pentru uciderea unui medic care realiza avorturi și a paznicului său în Pensacola, Florida, a prezentat următoarea justificare a acțiunii sale: „Orice forță care este legitimă pentru apărarea unui copil născut este legitimă și pentru apărarea unui copil nenăscut. Am rugat o serie de persoane care susțin cauza pro-viață să-și exprime opinia, pe scurt, cu privire la cele spuse de dl Hill despre utilizarea forței letale împotriva celor care efectuează avorturi.
Strategia de guvernare a politicii de identitate nu este de a încuraja libera exprimare, ci de a o suprima. În esență, este o întreprindere totalitară, care utilizează jargonul de rasă, gen și egalitarism radical pentru a impune o conformitate sufocantă.
Scrutând puțin definiția domeniului filosofic, observăm că politica atinge tangențial problema condiției umane, problema structurii și înțelegerii unei condiții specific umane.
Panica morală sau, de altfel, orice fel de panică se bazează pe frică. Adesea, această frică este o consecință a dezinformării, ceea ce duce la o întrebare fundamentală: „Cum discernem adevărul?”.
Îmi propun în actualul eseu să resemnific un concept filosofic îndelung frecventat și totodată vulnerabil la clișee interpretative. În acest sens, îmi voi structura eseul în trei secțiuni distincte, abordând într-o manieră evolutiv-dialectică subiectul propus analizei și plasându-l într-o corelație aparent surprinzătoare cu aspecte specifice actualității: tehnologiile informaționale, efectele rezultate din izolarea sau deficitarea socială a omului contemporan, nu în ultimul rând, voi contura câteva dintre virtuțile și limitele sociabilității online.
„Avem nevoie de critici?” se întreabă mulți oameni, dintre care nu puțini, victime ale vreunui fel de critică. Cu siguranță, dacă cei ce cad victime ale biciului ar putea vorbi, răspunsul ar fi nu. Chiar și cineva care în mod cert știe mai bine, Samuel Beckett, își îngăduie distracția de a face ca insulta supremă proferată între vagabonzii săi certăreți să fie „Crritică”, cu dublu R, pentru a o face mai explozivă. Dar dramaturgii, regizorii și actorii de prestigiu ar răspunde negreșit că da.