Pentru autoarea volumului „Hotare”, lirismul e, în fond, o operație de descifrare a universului, o lectură a marii cărți a realității. Cu un limbaj plin de prospețime și dezinvoltură, lipsit de clișeele lirismului practicat de tânăra generație de la noi, poemele volumului „Hotare” par scrise direct în limba strămoșilor autoarei. În mod surprinzător, cartea tinerei, talentatei poete este o traducere în românește a unor poezii scrise inițial în limba engleză. Autoarea își definește ea însăși volumul ca pe o structură „care urmează o cronologie fluidă a unor iubiri, pierderi și eliberări de tipuri diferite”, reprezentând o „autotraducere”.

Cum ar fi dacă ne-am imagina că Robinson este un filosof întreprinzător? Exact cu sensul modern atribuit antreprenoriatului. Adică cineva cu talentul de a transforma împrejurările sorții în „oportunități”. Cineva capabil să reunească într-un mănunchi de convingeri fatalismul stoicilor cu oportunismul utilitarist și orientat spre viitor al unora dintre filosofii secolului al XVIII-lea. Eventual cu ceva din tipul de credință descris de Max Weber, o credință mereu în căutarea justificării prin succes.

Demonii duce mai departe tema fondatoare din capodopera lui Turgheniev. Romanul lui Dostoievski este un roman închinat relaţiei, tragice şi dialectice, dintre părinţi şi copii. Asemeni atâtor alte romane ruse, Demonii este istoria unei obsesii, aceea a condiţiei ruse. Anatomia condiţiei umane trece prin anatomia încercărilor sufletului rus. Pasiunea pentru Rusia este devoratoare şi înflăcărată, căci viitorul omenirii înseşi este legat de calea pe care poporul rus o va alege, ca îndrumător şi salvator.

Care e natura puterii superclasei? Care îi sunt originile și cum va evolua? Își folosește superclasa puterea în moduri care acutizează inegalitatea și asimetriile de putere între ei și restul populației? Este structura distribuției puterii în noua epocă globală de așa natură încât pune sub semnul întrebării instituțiile legale tradiționale și formulele de guvernare curente? Sunt eforturile noastre de a ne păstra suveranitatea națională, într-o epocă ce face necesară o tot mai intensă guvernanță transnațională, o piedică în calea rezolvării problemelor globale?

Care e diferența specifică, care e factorul identității asumate, care este singura mea sursă de mândrie și pretenție de noblețe intelectuală într-o lume de funcționari, propagandiști și activiști ai procesului educațional și de cercetare din câmpul progresului muncii intelectual-științifice corecte în care suntem nevoiți cu toții să funcționăm azi?