Dana Jalobeanu

Dana Jalobeanu a studiat fizică și filosofie la Cluj, București, Oxford și Londra. Se ocupă de istoria filosofiei și originile științei moderne. Este co-editor a Journal of Early Modern Studies, co-organizator al Princeton-Bucharest Seminar in Early Modern Philosophy și editor în The Oxford Francis Bacon. Este conferențiar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București și director al secției de științe umaniste a Instititului de Cercetare al Universității din București.

Despre ce vom mai vorbi între noi?

Ce vreau eu cu aceste amintiri? Să vă atrag atenția asupra faptului că o cultură se construiește pe referințe comune. Acestea fac parte din orizontul nostru de așteptare și reflecție. Pornind de la referințele comune învățăm să trăim, să comunicăm, să experimentăm emoții și sentimente. Poezia ne luminează adolescența și ne învață acea stare în care cuvintele țin de foame, de sete și de frig. Cine n-a înghețat într-un cort pe munte, în furtună, încurajându-se recitând poezii poate nu știe despre ce vorbesc.

Filosoful întreprinzător

Cum ar fi dacă ne-am imagina că Robinson este un filosof întreprinzător? Exact cu sensul modern atribuit antreprenoriatului. Adică cineva cu talentul de a transforma împrejurările sorții în „oportunități”. Cineva capabil să reunească într-un mănunchi de convingeri fatalismul stoicilor cu oportunismul utilitarist și orientat spre viitor al unora dintre filosofii secolului al XVIII-lea. Eventual cu ceva din tipul de credință descris de Max Weber, o credință mereu în căutarea justificării prin succes.