film

7 filme pentru 7 zile

În căldura toridă a finalului de vară, statul la răcoare face casă bună cu cinematografia. Redacția Syntopic vă recomandă o selecție de filme care vă pot da de gândit, de simțit și de discutat, dar care, mai ales, nu vă vor încălzi și mai tare sinapsele în mod inutil – și, de ce să n-o spunem și pe asta, pot fi candidații ideali pentru un mariaj-maraton între ecrane și paharele cu gheață.

Revoluția înregistrată – Burma VJ: Reporting from a Closed Country

Din acest punct a pornit proiectul „Burma VJ: Reporting from a Closed Country” – un documentar danez realizat de Anders Østergaard, format din înregistrările video-reporterilor din timpul protestelor din 2007 din Birmania. În spatele acestor imagini: Joshua, reporter anonim, capul unei rețele de reporteri interni care urmăresc prin lentilă efectele regimului militar din țară. Acest pion dintr-o întreagă rețea disidentă se imersează direct (fizic), pe urmă indirect (prin colegii de breaslă) în valul de tensiune care se abate asupra populației.

Patricia Snow: Empatia nu e caritate

Filmul produs recent de Martin Scorsese, asemenea romanului istoric scris de Shusaku Endō, după care e inspirat, se învârte în jurul unui act de şantaj emoţional. Ţelul lui Inoue, un magistrat japonez din secolul al XVII-lea, stă în a eradica creştinismul din propria ţară, iar acest obiectiv îl sileşte pe părintele iezuit Rodrigues să apostazieze, dar nu prin torturarea personală a acestuia ci, mai degrabă, prin tortura îndreptată împotriva turmei de credincioşi pe care el o păstorea.

În apele nopții

În barul de noapte de pe lângă Kinshasa, Félicité (Véro Tshanda Beya Mputu) își cântă dramele de zi cu zi. Ce amestec vibrant de sunete, de mișcări, de tensiuni de tot felul! Filmul e o intersectare de priviri asupra vieții acestei femei, cântăreață de muzică Luba, trăind singură, îngrijind de copilul său recent implicat într-un accident de motor.

O cină și un dialog: un experiment cinematografic reușit

Dacă André și Gregory se află într-un dialog fictiv sau într-unul cu adevărat autentic, este imposibil de determinat. Actorii se joacă pe ei înșiși în film, deci nu putem spune cu certitudine în ce măsură au jucat un rol sau au fost conformi cu ceea ce sunt în viața de zi cu zi. Poate că puțin din amândouă. Aici, barieriele dintre ficțiune și realitate se bruiază, iar Malle pare că reușește să distrugă cel de-al patrulea perete și să absoarbă spectatorul în opera de artă sau să insereze filmul în viața spectatorului.