Animalele acceptă realitatea așa cum e. Trăiesc în planul ei, adică în acela în care subzistă fizic. Trăiesc probabil cel mai mult în prezent, dar nu înseamnă că nu au amintiri ca și noi, mamiferele și speciile superioare. Au și nostalgii, poate, cine știe? În tot cazul, mamiferele au reacții de apărare declanșate de ceva care le invocă experiențe traumatice sau de plăcere, când un stimul le invocă experiențe în care au trăit satisfacție.
În filosofia lui Aristotel, violența este forța exercitată împotriva naturii esențiale a lucurilor, împotriva substanței lor. Noi știm că Aristotel a fost promotorul unui sistem filosofic numit esențialism, care implică existența a priori a unei esențe, a unei substanțe (în limbajul modern, i s-ar spune natură, deși noi nu suntem […]
Eseul de față tratează natura metafizică a ternarului, înțeles, pe de-o parte, ca ternar „profan”, în despărțirea tripartită specifică Estului, și ca ternar „sacru”, înțeles în sens creștin, pe linia de interpretare a lui René Guenon. Deși intuiția acestuia asupra naturii sacralității Treimii creștine este valoroasă, luminând mai ales asupra diferenței de natură dintre aceasta și cea estică, cât și asupra relației dintre ele, restul cărții sale pare să se lovească de o piedică, iar această piedică îl obligă să vorbească despre Treime într-o stranie interpretare profană.
Deși suntem creștini, datoria urgentă este evitarea oricăror abateri pietiste și studierea cu acrivie a tuturor conexiunilor posibile între știință și credință, deoarece teologia este o știință riguroasă, care, din nefericire, de cele mai multe ori, nu e tratată cu seriozitatea care i se cuvine.
[…] pentru mine, cel puțin, vocația este munca mea (plătită sau nu, uneori), dar nu se limitează la asta, ci include cum aleg să trăiesc, cum relaționez cu ceilalți, cum și cât iubesc și dăruiesc în aceste relații și prin muncă, cum îmi folosesc talanții, toate dublate de rugăciune și de o viață creștină/spirituală. Până la urmă poate că însăși viața mea este vocația mea, este modul concret în care răspund la chemarea lui Dumnezeu.
Dacă avem impresia că societatea contemporană este răspunzătoare pentru apariția a ceea ce numim astăzi corectitudine politică, poate ar trebui să reconsiderăm adevărul acestei judecăți. Conceptul, a cărui nominalizare se conturează abia spre finalul secolului al XX-lea, are ca fenomen concret manifestări mult mai timpurii, iar literatura română nu duce lipsă de critici care să-l promoveze cu mult înainte ca acesta să fie în vogă
Din acest punct a pornit proiectul „Burma VJ: Reporting from a Closed Country” – un documentar danez realizat de Anders Østergaard, format din înregistrările video-reporterilor din timpul protestelor din 2007 din Birmania. În spatele acestor imagini: Joshua, reporter anonim, capul unei rețele de reporteri interni care urmăresc prin lentilă efectele regimului militar din țară. Acest pion dintr-o întreagă rețea disidentă se imersează direct (fizic), pe urmă indirect (prin colegii de breaslă) în valul de tensiune care se abate asupra populației.
În același fel am putea spune despre faptul că imaginile pe care le-am primit de la telescopul spațial James Webb sunt atât o minune a științei moderne care vorbește deslușit, cu ajutorul tehnicii, despre capodopera lui Dumnezeu, ai cărei membri suntem și noi.
Cuvintele noastre descriu realitatea, sunt permanente mijloace de „transport”, în ambele sensuri, între mintea noastră și lumea exterioară. În timp, în contextele culturale și istorice, cuvintele alcătuiesc o limbă, un set autonom de forme și reguli lingvistice, toate animate de utilizarea lor repetată de-a lungul veacurilor, ca forme imateriale ce mediază între minte și realitate. Și atunci, dacă eu mă arunc într-un astfel de univers particular, la început mă simt pierdut, dar treptat, cu ajutor, cu răbdare, descopăr că pot să înțeleg acele cuvinte. Și pot să le înțeleg pentru că ele sunt doar măștile diferite ale aceleiași relații universale între conștiință și marele mister al Ființei.
Concluzia nu e deloc comodă: contrar a ce tot ni se spune în (post)modernitate, talantul/talentul nu e opțional, nu e ceva căruia să i te dedici doar în timpul liber, sub forma diluat-dulceagă a hobby-ului sau în cea sclipicioasă a talent-show-urilor TV. Cel mai rău lucru posibil e să îl îngropi. Dacă îl ai, înseamnă că ți s-a dat, iar dacă ți s-a dat, ești deja obligat să-l pui în mișcare, și nu oricum, ci în ritmul potrivit.