Înainte de a cugeta asupra educației în mediul virtual, este bine să privim mediul academic în integralitate, adică așa cum se prezintă la nivel global. Nu discutăm aici despre măsurile de urgență impuse în grabă pe timpul pandemiei mai multor școli și universități, pe o platforma temporară și fără un plan bine pus la punct pe termen lung. De asemenea, nu discutăm despre trecerea forțată a unor elevi și studenți din mediul fizic în cel virtual. Acest tip de educație online nu se încadrează în normele globale didactice dacă ne uităm la modul improvizat și temporar în care a fost organizat. Din acest motiv probabil că a întampinat și multe obstacole.

De ce online?

Educația în mediul virtual înseamnă mai mult decât învățatul în fața unui calculator sau lipsa elementului fizic și a comunității dintr-o clasă sau dintr-un campus obișnuit. Ea reprezintă o structură gândită și organizată pentru un anumit tip de elev sau student. Fiecare om are un mod diferit de a învăța. Unii învață mai bine în comunitate, unde pot interacționa, alții acasă, singuri, cu ei și liniștea cărților.

Însă elevul sau studentul care apelează la educația online, la fel ca și angajatul care se descurcă foarte bine cu slujba online, este unul cu niște caracteristici speciale. El poate fi părintele cu copii mici și slujbă cu normă întreagă, care noaptea stă și învață pentru a putea să avanseze în carieră. Sau părintele ai căror copii au crescut și s-au mutat la casa lor, care abia acum a făcut rost de finanțele și timpul necesar pentru a-și urma un vis sau a spera la o promovare. Poate fi copilul școlit acasă de părinți după norme didactice legale, cu preocupări sportive și împliniri firești de socializare. Poate fi, de asemenea, soldatul trimis în campanie, care atunci când are timp, printre pericole întâmpinate și pane de curent, își găsește liniștea învățând despre ceea ce îl pasionează sau ceea ce îl va ajuta în profesia aleasă. Sau poate fi cineva căruia îi place să călătorească și care se bucură de fiecare moment al vieții de nomad printre cursuri parcurse și cărți citite. Mai poate fi studentul care lucrează cu normă întreagă pentru a-și putea achita școlarizarea sau cel care își dorește să se implice într-un sistem de educație al unei țări diferite de cea natală, dar, din varii motive, nu poate călători în respectiva țară imediat. Sau poate fi un student care vrea să încerce experiența online. În general, online înseamnă libertate și flexibilitate. Mulți vor spune poate că studentul cu normă întreagă în mediul fizic este singurul angajat cu adevărat în efortul academic, dar realitatea este alta. Până la urmă, atmosfera de studiu și pasiunea de a învăța sunt focuri pe care doar singuri le putem aprinde.

Cum arată adevărata educație online?

Într-un mediu cu experiență în educația online, precum acela din țările ocidentale, ea are o structură bine gândită și un mod de operare pus la punct. În mediul academic în care am lucrat eu, de exemplu, în SUA, baza acestei educații se stabilește pe o platformă interactivă gândită special pentru educația virtuală, de tipul Canvas, Moodle sau Blackboard. Scheletul acestor platforme permite accesarea de către student a anunțurilor săptămânale postate de profesori, a notelor, a informațiilor necesare învățării (precum video/PDF/cărți electronice/articole și biblioteci cu resurse nenumărate ale universității la care învață), a structurilor ce permit mesajele între studenți și profesori, forumuri de discuție etc.

Atât studenții, cât și profesorii sunt atent supravegheați în activitatea și interacțiunile lor, în așa fel încât să se faciliteze buna relaționare și învățare, precum și să se descurajeze conflictele. Există anunțuri pe care studenții le primesc de obicei săptămânal. Mesajele trimise profesorilor trebuie să primească răspuns într-un anumit număr de zile, notele trebuie acordate într-un anumit timp, totul este planificat foarte atent, până la cel mai mic detaliu și există proceduri pentru aproape oricare situație. Au fost create sisteme de susținere pentru studenții care au nevoie de terapie psihologică, pentru cei cu dizabilități, pentru cei ce se află în misiuni active ale armatei etc.

De asemenea, fiecare profesor are un colectiv de susținere format din mai mulți colegi și superiori, care acționează ca mentori și ajutoare în medierea conflictelor sau a situațiilor neașteptate. În general, secția online a acestor universități are propria structură ierarhică și este separată de cea rezidențială, lucru ce ajută la organizarea mai eficientă și la mobilizarea mai rapidă pentru desfășurarea activităților și crearea unor programe noi.

În plus, studentul are access la profesor prin mesaje sau la telefon sau via Teams/Zoom/Skype la anumite ore și în anumite zile. Chiar și examenele sunt gândite în așa fel încât elevul să fie determinat să citească, să caute răspunsurile în sursele oferite și să gândească fiecare discurs sau eseu. Acest lucru este asigurat nu doar prin trecerea automată a lucrărilor printr-un sistem de verificare antiplagiat, ci și prin natura fiecărei teme și structuri a examenelor. Și, bineînțeles, feedback-ul este susținut de aceste platforme interactive. Cu un asemenea sistem îngrijit, reușita în educație este mai ușor de obținut.

Așadar, atunci când alegerea este făcută de student, nu dictată de o situație excepțională, educația online este una ce acordă șanse tuturor celor interesați să fie parte a sistemului educațional. Ea oferă libertate, flexibilitate (studentul poate alege de multe ori între cursuri live și cursuri prefilmate), șanse la o educație pentru cei ce poate altfel nu ar avea cum să ajungă niciodată într-o clasă tradițională, ajutor și atenție bine coordonate și intens concentrate și, nu în ultimul rând, diversitate în procesul de educație. Școala/universitatea online este construită pentru a integra cât mai multe categorii profesionale, etnice și socio-economice. Ea nu este gândită ca o înlocuire a clasei tradiționale, ci ca o extensie a acesteia. Accesul la educație este dorit din ce în ce mai mult de oamenii de peste tot din lume. Mediul virtual vine și servește unele dintre aceste nevoi și completează gama celor care își pot continua sau începe educația.

Pentru unii, acest tip de educație poate fi singurul pe care îl pot practica, alții vor prefera flexibilitatea oferită de acesta, pe când alții vor prefera mediul fizic sau vor alege variante hibride. Dar lucrul cel mai important de reținut este că mediul academic virtual este prezent pentru că este necesar, cerut de studenți și profesori deopotrivă și nu vine ca o amenințare la adresa educației tradiționale, ci mai degrabă ca un adjuvant, o completare a sistemului clasic.

Am fost prezentă în acest mediu nu doar ca profesor, ci și ca student, și pot spune că, în comparație cu multe dintre cursurile la care am participat fizic, mediul virtual oferă, cum spuneam, exact ceea ce caută studentul: fie o interacțiune sporită cu profesorii și chiar colegii prin forumuri de discuție și întâlniri pe platforme video, fie o interacțiune minimă și o concentrare sporită asupra reținerii informațiilor. Această flexibilitate este una mult mai eficientă decât posibilitățile limitate din mediul fizic, unde studentul nu poate alege sau adapta actul educațional la nevoi sau preferințe. Această adaptabilitate la stilul de a învăța duce la o mai bună reținere a informațiilor pe termen lung, din punctul meu de vedere. O prezență fizică în clasă, undeva în banca din spate, cu o revistă sau un telefon în mână, într-un mediu fizic nu ajută elevul nici cu un adaos de informații, nici din punctul de vedere al formării sale morale. De asemenea, un profesor din mediul fizic care citește studenților mot-a-mot dintr-o carte ce ar fi putut fi citită și acasă de către aceștia, fără vreo adăugire la procesul educațional, nu este, din nou, de ajutor nimănui. Procesul de învățare se produce doar când există voință și colaborare între profesori și studenți. Iar în ceea ce privește plagiatul, cum spuneam, mediul virtual este construit în așa fel încât acest lucru să fie mult mai dificil de realizat decât în mediul fizic.

Elevul și studentul

Trebuie să precizez însă că nu am experiență cu educația în mediul virtual în cazul copiilor de vârste mici. Aici, cred că socializarea și interacțiunea cu alți copii este importantă. Cu toate acestea, în SUA, unde mișcarea homeschooling (școlitul acasă) este la fel de acceptată ca și cea din instituțiile de stat sau cele private, educația virtuală poate din nou veni în ajutor. În sistemul școlitului acasă, interacțiunea dintre copii este în general dată de participarea la diferite sporturi, lecții muzicale sau alte activități de acest tip sau de reunirea într-o clasă mică a mai multor copii. Așadar, o programă și o predare online pentru câteva ore pe zi cu ajutorul părintelui, urmate de socializarea în alte medii decât cele ale școlilor fizice, pot fi și ele benefice. Cel puțin în SUA, marile universități caută mereu să adauge în rândul studenților propriii absolvenți ai sistemului homeschool, pentru că, în general, acești absolvenți rețin mai bine informațiile și au rezultate mai bune, având în vedere că părinții cunosc stilul de învățare al propriilor copii și se ocupă exclusiv de nevoile lor. Aici vedem din nou ce importantă este flexibilitatea și adaptarea stilului de învățat la nevoile individuale. Putem vorbi și despre cât de benefică este această flexibilitate și pentru acei oameni cu probleme de învățare, precum dislexia sau discalculia, unde personalizarea experienței educaționale este cu atât mai importantă.

Diferența pe piața muncii

În SUA nu am întâlnit diferențe de calitate între educația online și cea fizică sau diferențe legate de felul în care sunt privite aceste diplome. Bineînțeles, există cursuri cu diferite cerințe, prețuri, așteptări și rezultate, ca și în cazul educației în mediul fizic. În general însă, în mediul virtual, sistemul este atât de bine pus la punct încât importantă este diploma, uneori universitatea – dar nu neapărat mediul (fizic sau virtual) în care a fost obținută. De fapt, pe CV nu se specifică de cele mai multe ori mediul în care a fost desfășurată activitatea educațională.

Pentru aceia care își doresc o experiență de colegiu completă, în campus și cu participare la cluburi și alte activități studențești, atunci diferența se va simți în sentimentul de independență, maturitate și interacțiune umană pe care-l experimentează studentul. Acest lucru însă nu se traduce la fel în România, unde campusul universitar nu este la fel de dezvoltat și nu reprezintă un simbol al independenței precum în SUA. Cele două spații culturale, cel român și cel american, sunt foarte diferite.

Spațiul românesc

Prin urmare, o introducere a acestui stil online de educație în România, cu toate cele necesare precizate mai sus, ar putea fi foarte favorabil și cu rezultate neașteptat de bune atât în ceea ce privește reținerea informațiilor pe termen lung, cât și formarea studentului ca adult responsabil. De asemenea, ne putem aștepta la rezultate foarte bune și în calitatea actului educațional. Bineînțeles, trebuie pusă la punct o infrastructură robustă pentru a putea adapta acest sistem la spațiul românesc. Din acest motiv (și din multe altele), de preferat ar fi ca această intrare pe piața educației online să fie făcută de sectorul privat. Statul, în general, nu este un bun administrator, nici financiar, nici al sistemului educațional, cel puțin nu în momentul de față.

Concluzie

Cred că viitorul este unul hibrid, cel mai probabil, pentru că fiecare om este diferit, iar unii se descurcă mai bine într-un mediu decât în celălalt. Unii vor dori ca educația să vină „la pachet” cu experiența universitară fizică, iar alții vor prefera mediul virtual. Faptul că acum avem acces și la mediul virtual este un lucru bun pentru procesul educațional, care primește de aici înainte îmbunătățiri și completări surprinzătoare. Trebuie să ne bucure acest lucru. Până la urmă, educația este vitală, iar extinderea și îmbogățirea experienței educaționale este de dorit și încurajat.

 

Imagine: Unsplash

 


image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Georgiana Constantin-Parke este doctor în Stiințe Politice, instructor și expert în cadrul Helms School of Government, secția online, Liberty University din Virginia, SUA, unde predă cursuri de licență, masterat și doctorat. Experiența ei include colaborarea cu mai multe think tank-uri și publicații românești și internaționale, printre care amintim Austrian Economics Center din Viena, the Hudson Institute și Victims of Communism Memorial Foundation din Washington DC, Columbia University și Georgetown University, respectiv The Economic Standard, Journals of International Affairs, Revista GeoPolitica, The Market for Ideas.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.