Partea tragi-comică a realității totalitare este că majoritatea locuitorilor, în frunte cu mai toate căpeteniile comuniste, tânjesc după mult hulitul capitalism. De câte ori pot, se refugiază în sânul lui. Abia când va apărea fenomenul invers, de goană spre Moscova, Havana sau Phenian, lumea va trebui să se întrebe ce o așteaptă.
Fericirea, o arată epicureenii, nu implică excesul, surplusul, ci doar un strict necesar. Or, în mentalitățile capitaliste pare că tocmai acestea fac cărțile, că acumularea de bunuri se aliază unui tip de necumpătare, de lăcomie. Așadar, întrebarea este nu ce justifică moral excesul – orice doctrină a fericirii e un alibi moral, în fond –, ci de unde se trage.
Fără a distruge valoarea intrinsecă, capitalismul adaugă un strat care, cu toate că a existat întotdeauna, a ieșit în prim plan odată cu secolele al optsprezecelea și al nouăsprezecelea. Chiar dacă în multe cazuri valoarea exprimată monetar reflectă și valoarea intrinsecă a bunurilor, cele două nu se suprapun mereu. Din contră, uneori lucrurile stau pe dos.
Cu ocazia celor două săptămâni dedicate viitorului capitalismului, redacția noastră a schițat câteva întrebări relevante pentru această tematică, încercând să afle, după cum v-am obișnuit deja, perspectivele unor personalități din diverse domenii de specialitate cu privire la subiectul propus. Le mulțumim invitaților noștri, domnul Virgil Iordache și domnul Alin Tat, pentru că și-au luat din timpul lor să răspundă acestor întrebări!
Termenul „capitalism” vine din latina târzie de la cuvântul capitale, cu rădăcina caput, care se traduce „cap”. Chiar dacă acest termen a evoluat din punct de vedere economic, în rândurile ce urmează voi interpreta cuvântul din perspectivă oikonomică (gr. „organizarea casei” – de unde a evoluat și termenul „economie”). Mai simplu, voi trata modul în care noi, ca tineri, ne organizăm propriile „case”, cele mai valoroase și cele mai vulnerabile locuri: mințile.