Provocatorul psihoterapeut canadian Jordan Peterson este apreciat de susținătorii lui pentru reușita magistrală de a articula științific o seamă de argumente împotriva curentelor marxist-progresiste contemporane, grăbite să contrafacă valori care au stat timp de milenii la baza societății umane în general, dar și a celei europene occidentale în special. Printre tematicile sociale cele mai cunoscute în discursurile lui publice, cum ar fi criza masculinității sănătoase și toxicitatea politicilor sociale de uniformizare forțată a raporturilor între grupuri sociale la locul de muncă, un subiect care i-a propulsat popularitatea la începutul emergenței lui în spațiul public a fost acela al libertății de exprimare.

În decursul carierei sale de psihoterapeut, Peterson a observat că exprimarea este intim legată de procesul gândirii, nu doar ca un produs al ei, ci și ca un instrument ajutător.

„Am niște [clienți] care trăiesc în izolare: când vin la mine vorbesc încontinuu, iar eu doar ascult, pentru că ei nu au pe nimeni cu care să vorbească, și au nevoie de cineva pentru a-și spune povestea, pentru a-și ține mintea organizată. Nu pot face asta singuri, și nu pot face asta fără să se asculte singuri pentru că, pentru cei mai mulți oameni, vorbirea este felul lor de a gândi, iar vorbirea în context social înseamnă și mai mult, și cred că asta este valabil pentru majoritatea oamenilor.”1

Mânat de aceste concluzii despre legătura dintre exprimare și gândire, Jordan Peterson și-a susținut vehement opoziția față de proiectul legii canadiene C-16 din 2016, stârnind o aprinsă dezbatere publică. În baza acestei legi, o persoană poate fi condamnată la o pedeapsă incluzând închisoarea dacă refuză în mod repetat și consecvent să foloseacă în exprimare pronumele personale preferate de o anumită persoană „discriminată” − de obicei, o persoană transgender sau gender-queer care se identifică la nivel social și cognitiv cu sexul opus celui biologic sau cu niciunul din binomul masculin-feminin. Peterson a afirmat că prin impunerea pronumelor de gen se introduce constrângerea exprimării (compelled speech), iar obligativitatea folosirii unei exprimări este chiar mai gravă decât interzicerea folosirii anumitor exprimări, întrucât impunerea unei exprimări echivalează cu impunerea pe cale legală a unui anumit mod de a gândi. Mai mult, acest deziderat socio-politic de-a dreptul orwellian, realizat prin amenințarea pedepsei, și fără precedent legislativ în common law2, este motivat printr-un nou drept individual − dreptul de a nu fi ofensat, deghizat într-o efuziune de compasiune într-o formă legiferată. Într-un interviu pentru televiziunea australiană de stat ABC, Peterson a afirmat:

„Să ne imaginăm că avem regula de a nu putea ofensa pe nimeni. Să spunem că vorbesc cu o persoană − nu te pot ofensa pe tine. Fie! Dar dacă vorbesc cu zece oameni? Atunci am voie să ofensez pe unul din zece? Dar unul dintr-o sută? Dar unul dintr-o mie? […] Niciodată nu poți spune nimic despre ceva important fără să ofensezi probabil chiar persoana din fața ta. Conversațiile importante despre chestiuni controversate sunt ofensatoare instantaneu. […] Legile împotriva discursului urii (hate speech) sunt suficient de rele deja. Nu e ca și când nu există, oricine gândește își dă seama că există hate speech. Dar cine îl poate reglementa? Cine îl poate defini? Ultimii oameni din lume care ți-ai dori să facă asta! Și apoi depășim încă o barieră și permitem guvernului să constrângă exprimarea pentru vreo motivație care, chipurile, ține de empatie? Nici gând!”3

Pentru Peterson, libera exprimare este o condiție necesară exercitării obligației morale de a exprima adevărul, inclusiv ca parte a procesului de auto-îmbunătățire. Nuanțându-și susținerea pentru libertatea de exprimare, Peterson a explicat într-un seminar al său:

„Nu sunt un susținător al libertății de exprimare [în sine], ci al exprimării adevărului (true speech). Cred că oamenii ar trebui să spună ceea ce ei consideră că este adevărat, cred că asta este o obligație − și un drept, dar și o obligație − și cred că exprimarea adevărului este imposibilă fără libertatea de exprimare, pentru că [adesea nu gândim corect] și avem nevoie să ne încurcăm în propriile erori, să fim naivi, iar felul în care ameliorăm asta este […] prin observarea reacțiilor pe care le provocăm, prin întreținerea unui dialog, pentru a putea să ne șlefuim ideile și să înțelegem unde greșim.”4

Referindu-se la caracterul ofensator al ideilor drept motivație pentru îngrădirea exprimării, în celebrul interviu realizat de jurnalista britanică Catherine Newman, după o serie de întrebări agresive, tentativ încuietoare, Peterson a fost întrebat în cele din urmă: „De ce ar trebui ca dreptul dumneavoastră la liberă exprimare să încalce dreptul unei persoane […] de a nu fi ofensată?”, iar răspunsul a trimis înapoi teza întrebării ca un bumerang: „Pentru că pentru a putea gândi trebuie să riști să fii ofensator. Uitați-vă la conversația pe care o avem chiar acum! Evident că sunteți dispusă să riscați să mă ofensați în căutarea adevărului; de ce ar trebui să aveți dreptul să faceți asta? E destul de incomod [pentru mine]. […] Vă exercitați dreptul la liberă exprimare riscând să mă ofensați, iar asta este în regulă!”. După o scurtă sincopă care a făcut deliciul internauților, Cathy Newman a replicat: „M-ați încuiat! M-ați încuiat! A durat ceva…!”5

Alături de importanța exprimării verbale, Peterson promovează viguros și importanța deprinderii exprimării în scris ca pe un alt ajutor al gândirii: „Învățăm să scriem pentru a învăța să gândim; și învățăm să gândim pentru ca lumea să nu ne trateze mai aspru decât este absolut necesar să o facă.”6, iar într-un curs al său de la Univeristatea din Toronto a concentrat opinia sa despre puterea exprimării: „Dacă poți să gândești, să vorbești și să scrii, ești absolut letal! Nimic nu-ți poate sta în cale.”7

Temă emblematică pentru paleta de interese a lui Jordan Peterson, libertatea de exprimare este văzută de acesta ca o necesitate cu dimensiuni psihologice, legiferarea exprimării fiind, astfel, un asalt asupra înseși proceselor cognitive proprii fiecărui individ. Exprimarea este un dar al condiției umane și totodată o armă pe care fiecare este dator față de sine să învețe să o mânuiască spre binele lui și al întregii societăți.

 

NOTE

  1. https://www.youtube.com/watch?v=E9PxdJNIc6w – „Why Freedom of Speech Is Necessary | Jordan B Peterson”, accesat pe 9 martie 2022.
  2. https://www.youtube.com/watch?v=44pERGAaKHw – ABCLibrarySales – „Jordan Peterson: Free Speech & the Right to Offend”, accesat pe 9 martie 2022.
  3. Vezi nota 2 de mai sus.
  4. Vezi nota 1 de mai sus.
  5. https://www.youtube.com/watch?v=aMcjxSThD54 Channel 4 News – „Jordan Peterson debate on the gender pay gap, campus protests and postmodernism”, accesat pe 9 martie, începând cu minutul 22.
  6. Vezi nota 1 de mai sus.
  7. https://www.youtube.com/watch?v=nsZ8XqHPjI4 – „2017 Maps of Meaning 06: Story and Metastory (Part 2)”, accesat pe 9 martie 2022, începând cu minutul 140.

 

Imagine: Unsplash


Mai multe despre:
image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Petru Dimitriu este inginer software într-o corporație de talie globală și asistent de laborator part-time la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Interesat de curentele intelectuale contemporane și filosofia culturii tehnice, îi place să găsească înțelesuri profunde în lucruri ce ar putea fi ușor trecute cu vederea ca fiind banale.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.